RODICA CULCER despre… „«Amnesty» s-a compromis și nu mai păcălește pe nimeni”

– Organizația pentru drepturile omului, „Am­nesty International”, a acuzat, într-un raport recent, armata ucraineană că pune în pericol civilii prin amplasarea de trupe în zone rezidenţiale. În replică, autoritățile de la Kiev au acuzat organizația că abate responsa­bili­tatea de la agresiunea rusă și face cado­uri propa­gan­dei rusești. Au argumente cei de la „Amnesty” pentru concluziile lor? Era oportună lan­sarea raportului în acest moment și în ce măsură face el servicii Mosco­vei?

– Potrivit unui număr considerabil de experți în drept internațional, inclusiv din cadrul ONU, argu­mentele „Amnesty” sunt lipsite de substanță, denatu­rează prin­cipiile dreptului international, iar limbajul folosit este vag și generator de confuzii. În plus, direc­toarea demi­sio­nară a secțiunii ucrainene a „Amnesty International” a acuzat organizația că nu a dat timpul autorităților de la Kiev să prezinte punctul lor de vede­re față de acu­zațiile lansate. Reacția diplomaților și a lumii academice a fost atât de puternică încât „Am­nesty” s-a simțit obli­gată să-și ceară scuze pentru im­pac­tul raportului său, fără însă a-și retrage acuzațiile. Aceste acuzații ignoră efor­turile armatei ucrainene privind relocarea civililor din zo­nele de conflict. Toți cei care am urmărit mersul răz­boiului din Ucraina știm că, înainte de orice ofensivă, armata ucraineană cere populației civile să părăsească zona de conflict, iar militarii ei sunt implicați activ în ope­rațiunile de re­tragere. De altfel, nimeni, în afară de Krem­lin, nu a luat în serios raportul „Amnesty Inter­national”, care a fost considerat, aproape unanim, o minge servită propagandei lui Putin. De altfel, textul nici nu face altceva decât să reia argumentele cu care Rusia și-a justificat de la începutul invaziei atacurile asupra țin­telor civile, atacuri pe care experții militari occidentali le-au atribuit atât lipsei de precizie a arma­mentului ofen­siv rusesc, cât și tacticii teroriste a Mosco­vei, apli­cată deja în Cecenia și în Siria, unde au fost rase localități și regiuni întregi. Prin urmare, deși total ino­portun și, probabil, rău intenționat, raportul „Am­nesty” nu a avut nici un efect notabil. El a servit totuși pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, aservirea acestei or­ganizații față de regimurile totalitare de stânga, sub pre­textul neutralității ideologice. Ne amin­tim, de pildă, că, după Decembrie 1989, „Amnesty” acuza Ro­mânia că nu le asigură foștilor demnitari comuniști tot confortul în penitenciar. Astăzi, iată că „Amnesty” s-a compromis și nu mai păcălește pe ni­meni.

„UE nu poate să abdice total de la principiile sale fundamentale, pentru că se discreditează”

– Partidul de guvernământ polonez, Lege şi Jus­tiţie, avertizează că îşi va exercita dreptul de veto pen­tru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care nu se vor debloca fondurile destinate Po­­loniei din cadrul PNRR. Spre deosebire de Un­garia, sancțio­na­tă și ea pentru nerespectarea statu­lui de drept, Polonia s-a aflat în prima linie a spriji­nirii Kievului. Își per­mite UE, în acest context com­plicat, opoziția unui alt stat care să blocheze deciziile Uniunii?

– Evident, UE se află într-o situație dificilă, ceea ce guvernul de la Varșovia știe și speculează, pentru a obține cele 35 de miliarde de euro din PNRR, mai mult decât necesare în situația economică actuală. De­clara­țiile liderilor partidului de guvernământ, PiS, tre­buie deci privite ca o tentativă de a pune presiune nu nu­mai pe Comisia Europeană, care probabil s-ar arăta mai înțelegătoare, ci și pe membrii Parlamentului Eu­ro­pean, care se opun categoric „iertării” Poloniei de obli­ga­țiile ce îi revin în privința statului de drept și con­sideră efor­turile legislative ale Varșoviei de a-și amen­da legislația în spiritul standardelor UE drept o simplă operațiune cosmetică. Este adevărat că UE are acum nevoie de unitate, iar rebeliunea lui Viktor Orban este destul de su­părătoare. Totodată, Polonia este o țară mare și un vechi și consecvent adversar al Ru­siei, iar Ungaria una mică și mult mai ușor de mar­gi­nalizat, mai ales că a ales să susțină Moscova. Reto­rica PiS este însă și ea ten­dențioasă, când acuză UE că vrea să supună Polonia in­te­reselor axei Germania-Rusia. Faptele arată că actualul guvern de la Berlin se delimitează de erorile catastrofale ale predecesorilor săi și încearcă să reducă dependența economică de Moscova, iar PiS a folosit războiul din Ucraina pentru a încerca să eludeze cerințele UE în pri­vința statului de drept. Dar dacă UE abdică de la prin­cipiile sale, din motive conjuncturale, atunci va crea un precedent regretabil și nu va mai putea penaliza în viitor alte state care nu respectă statul de drept. Ne gândim chiar la România, unde guvernul vrea acum să legife­reze abu­zurile din era Dragnea. Or, dacă Varșovia este ier­­tată, Bucureștiul va cere și el clemență, ceea ce nu este în interesul României. UE nu poate să abdice total de la principiile sale fundamentale, pentru că se discre­di­tează. Ca și în alte cazuri, va căuta un compromis rezonabil, știind că furia guvernului polonez este limi­tată de sprijinul masiv al populației pentru UE, iar ba­nii sunt totuși la latitudinea Bruxelles-ului.

Acești tineri se regăsesc și ei, cu sigu­ran­ță, în mi­nusul de 1 milion de persoane, din­tre precedentul recen­sământ și cel abia în­che­iat. Pe timp de pace, în poate cel mai bun de­ceniu al său din istorie (în termeni de bu­năstare economică), România pierde nu mai puțin de 1 milion de oameni, printre ei și tineri corporatiști, unii dintre cei mai buni oameni ai săi. Dar migrația, spun tot spe­cia­liștii, e doar una dintre explicațiile acestui ma­re mi­nus. Parte din vină au, din păcate, și cauzele na­turale: natalitatea extrem de redusă și mor­talitatea foarte mare. Chiar în timp ce autoritățile noastre calculau de zor la datele obținute în urma recenzării, puter­nicul ser­viciu american CIA a dat publi­ci­tății o ana­liză în care Ro­mânia apare cu a do­­ua cea mai mare rată a mortalității din lume (15 decese la mia de locuitori) după Serbia! Ni­ciun înalt oficial român nu a ieșit să le nege, semn că, chiar dacă n-om fi penul­ti­mii din lume, realitatea e cea descrisă de spio­nii ame­ricani. Mai grav e că rata naș­te­rilor este aproape de două ori mai mică de­cât cea a mortalității: 8,7 la mia de locuitori, locul 208 din 228 de țări contorizate!

Concluzia e limpede: nu mai e nevoie de prelucrarea finală a datelor recensământului – suntem o țară tot mai bătrână, cu o dina­mică demografică cât se poate de în­grijo­ră­toare. O recunoștea, zilele acestea, chiar Tu­dorel Andrei, președintele Institutului Na­țio­nal de Statistică (INS): „Sunt pesimist în ce privește evoluția demo­gra­fică. La 143 de pensionari, avem 100 de copii sub 15 ani! Asta înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii”. În plus, „600.000 de lo­cuințe secundare nu sunt ocupate. Că­utăm ex­plicații, cum se poate întâm­pla așa ce­va…”, a mai spus șeful de la Statistică.

Reîntinerirea României, prin readucerea acasă a ce­lor plecați și aflați încă la vârsta optimă pentru muncă, precum și încurajarea (reală, nu pe vorbe) a natalității de­vin (în față cu cifrele dezastrului), obligatorii pen­tru vii­torul țării. Se tot discută despre pro­iec­te de țară: niciu­nul nu e mai urgent decât acesta! Dar ca să ții tinerii în țară și ca să-i întorci din drum pe cei plecați nu e de-ajuns să înșiri promisiuni peste promisiuni. E ne­voie și de fapte, care să arate că lucru­rile s-au schimbat. Din păcate, „Do­sarul 10 august” vine să ne rea­min­tească de ce atât de mulți români au luat drumul stră­inătății…