* Ruxandra Burcescu, „Instabil”, roman, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), colecţia Scriitori români contemporani, 228 p.
Motivele pentru care au căutare în toată lumea cursurile de scriere creativă ţinute de scriitori consacraţi sunt, bănuiesc, variate. Pentru cei cu slujbe stresante pare a fi o terapie ocupaţională, pentru singuratici şi timizi – un mod de socializare şi de a căpăta atenţia profesorului şi colegilor. Unora li se pare că, dacă îşi pun pe cartea de vizită şi scriitor (eventual publicat pe cont propriu) e mare scofală. Nu e. Printre cursanţi sunt şi persoane care au chemare către scris, asta şi-ar fi dorit să facă full time, dar au fost nevoiţi, din raţiuni practice, să aleagă alte cariere. Marius Chivu şi Florin Iaru sunt de multă vreme nişte mentori mai speciali: nu se mulţumesc cu inseminarea artificială a unor scheme de construcţie şi procedee stilistice în proza scurtă, disecând maeştrii genului, apoi analizând împreună cu novicii compunerile fiecăruia în funcţie de ce le-au predat. Ei sunt şi descoperitori şi şlefuitori de talente native, cu care lucrează pe texte, îi susţin şi după terminarea cursurilor, se străduiesc să le facă numele cunoscute. Astfel, Marius Chivu a scos la iveală prin revista Iocan şi apoi prin antologiile anuale de proză scurtă Kiwi coordonate de el cursanţii cei mai înzestraţi şi le-a sprijinit debutul în volume apreciate de critica de întâmpinare, distinse cu premii. Lista lor e lungă. Pe Ruxandra Burcescu (n. 1989, care lucrează în marketing şi ca manager de proiecte pentru organizaţii non-profit) am remarcat-o în Kiwi -2021 (de curând a apărut şi Kiwi -2022, în care am găsit iar câteva nume promiţătoare). Acum ea şi-a publicat primul roman, pe care vi-l recomand fiindcă mi s-a părut surprinzător de bine structurat şi scris pentru un începător. Construcţia e o spirală pe ale cărei serpentine călătoresc trei generaţii, cu staţionări în trei medii româneşti diferite: satul tradiţional (Gruiu de lângă Snagov, micul oraş de provincie în tranziţie păguboasă – Giurgiu şi Capitala.). Ceea ce îi reuşeşte de minune debutantei e să creeze, cu acuitate senzorială a detaliilor, atmosfera şi mostre umane pentru fiecare dintre mediile avute în vedere, înconjurând clişeele cu un abur de supranatural, avansând mistere şi întorcând pe parcurs binoclul temporal pentru motivaţii psihologice retrospective. Tema generală e asiduu frecventată în romane, aceea a relaţiilor dintre părinţi şi copii, aici în special între mame şi progenituri. Fiecare dintre familiile din Instabil are dramele ei ascunse, vinovăţii şi resentimente tăinuite, filiaţii puse sub un blestem ştiut doar de vrăjitoarea-doftoroaie din Gruiu, baba Sela. Accentul cade pe mamele autoritare sau traumatizante din grijă exagerată pentru copii. La adolescenţă, aceştia se revoltă şi fug de acasă, rupând lanţul. Excepţia e Mircea Anton, căruia Domnica din Gruiu, pentru a-l pedepsi că nu a fost copila dorită, îi distruge viaţa. Dar fiul ajunge atât de legat de mama căreia nu-i iese din voie, încât după moartea ei de bătrâneţe se sinucide. Şi în familia din Giurgiu, dintr-un bloc muncitoresc, a lui Lorelei, sunt relaţii tensionate. Tatăl, maistru la şantierul naval, şi mama, asistentă medicală, ca şi vecinii lor de bloc sunt la prima generaţie urbană, iar fiica lor rebelă, fugită la Bucureşti, ajunge agent de vânzări la o mare firmă de cosmetice. Ea e cea care se întoarce la Gruiu, satul bunicilor, pentru a dezlega mistere tenebroase legate de morţi şi de lucruri fără explicaţii logice care i se întâmplă. Ruxandra Burcescu evită derapajele romanţioase din destinele intersectate ale personajelor, regizează scene dure, cu forţa de şoc, face banalul să plutească spre magic şi toate acestea îi dau o personalitate literară distinctă. Sunt sigură că vom mai auzi (citi) numele debutantei de azi.
