Așteptându-l pe Novak

Se spune că un mare sportiv nu devine, în mod obligatoriu, și un mare antrenor. Mergând mai departe cu raționamentul, nu devine, în mod obligatoriu, un mare conducător de club sau un oficial de înaltă ținută. E plin de exemple și în sportul nostru, și în sportul mondial. Când a preluat, anul trecut, înainte de Olimpiada de la Tokyo, conducerea Ministerului Sportului, ciclistul paralimpic Eduard Novak avea în spate nu doar un CV exemplar, ci și o impresionantă po­veste de viață. Într-un guvern în care meri­to­crația abandonase în fața oportunismului, pre­zența lui Eduard Novak părea un semn de nor­malitate, dacă nu o rază de speranță.

Dar speranța a durat puțin: scandalurile s-au lipit de ministrul Novak ca muștele de miere, iar aura sportivului ambițios, un exemplu nu doar pentru noi, spectatorii și fanii lui, ci și pen­tru ceilalți atleți, s-a estompat zi după zi. Ab­sența sa de la ceremonia de primire în țară, a bravilor canotori întorși de la Campionatele Europene de la München, cu opt medalii, cinci de aur și trei de bronz, e doar ultima dintr-un șir de gafe pe cât de grosolane, pe atât de greu de înțeles. La fel de greu de înțeles precum scuza că n-a venit pentru că nu a fost invitat de ni­meni! Tu, mi­nistru al Sportului, ai nevoie de in­vitație, ca să-i întâmpini și să-i feliciți pe cam­pio­nii români    cărora li s-a cântat imnul național în Germania, de atâtea ori, că aproape că l-au în­vățat și nemții pe de rost?! În calitate de minis­tru, se presupune că știi tot ce mișcă în sportul ro­mânesc, măcar la nivelul campionilor euro­peni, mondiali sau olimpici, unde se găsește și canotajul, aflat sub conducerea inspirată a Elisabetei Lipă. Ce ne­voie mai ai de invitații? Și, până la urmă, de ce te ascunzi după scuza invitațiilor oficiale, când prezența la aeroport ar fi trebuit să fie impulsul natural al unui suporter al sportului românesc?

Indiferența ministrului Novak e cu atât mai dureroasă cu cât vine de la un mare sportiv. Spe­ram că episodul de la Olimpiadă, când mai că n-a urecheat-o pe Ana-Maria Popescu, pentru că a luat doar argint, și nu aur, a fost un caz izolat sau, cum s-a scuzat atunci, o eroare de comu­nicare. Iată că eroarea recidivează: sportivul de excepție Novak s-a transformat într-un politi­cian lipsit de tact și, mai nou, și de scrupule, la adăpostul „imunității” garantate de apartenența la UDMR. Felicită public performanțele echipelor din Secuime, dar le uită pe cele na­ționale, are tot felul de inițiative legislative du­bioase, care afectează întreg sportul nostru, fără să se consulte cu șefii de federații sau de cluburi, se afișează cu liderul maghiar Viktor Orbán și-i aplaudă discursurile fasciste, de parcă ar fi mi­nistru la Budapesta, nu la București. În schimb, își permite să absenteze de la festivitățile de în­tâmpinare a marilor noștri campioni, care, ajunși acasă încărcați de aur și de argint, se trezesc sin­guri în fața presei și a familiilor. E vina lor, a canotorilor, că după cursele su­pra­ome­nești de la München, nu i-au trimis un mesaj de invitație ministrului Novak…