Selecția „Formula AS”

* Yoko Tawada, „Memoriile unui urs polar”, traducere de Monica Tamaş, Editura Polirom (tel. 0232/217.44.00).

Anul acesta la Bookfest invitată de onoare a fost Japonia. Şi până acum, dar mai abitir cu această ocazie, editurile noastre au tradus scriitori japonezi contemporani al căror talent a fost apreciat nu doar în ţara lor, ci şi în Occident. E drept că unii dintre ei au ales să trăiască acolo şi să scrie nu numai în limba maternă, ci şi în cea a ţărilor de adopţie. E şi cazul acestei romanciere născute în 1960, înfocată ad­miratoare a lui Dostoievski&Comp, de dragul cărora a studiat literatura rusă la Universitatea din Tokio. La 22 de ani, fiindcă obţinuse o slujbă la Berlin, s-a mutat în Germania, unde a rămas definitiv, a început să scrie romane şi în nemţeşte, a devenit cunoscută pe piaţa mondială a cărţii. La noi i-a fost tradus din japoneză, tot la Polirom, acum doi ani, romanul „Ulti­mii copii din Tokio”, o distopie pe teme eco­logice, a cărei versiune americană primise un premiu prestigios. În iunie, pentru Bookfest, unde Yoko Ta­wada a venit la lansare, i-a fost tradus din germană romanul în care antropomorfizează trei generaţii de urşi polari. Urşii ei vorbesc, scriu, au păreri despre ci­­vilizaţia lui homo sapiens şi normele ei sociale, despre diferitele sisteme politice şi despre formele de îngrădire a personalităţii prin dresaj, despre distru­gerea mediului natural ş.a. Poveştile autobiografice na­­­rate urmăresc pe rând des­tinele unei ursoaice al­be, născute în nordul extrem al URSS, dresată brutal de un Ivan şi ajunsă vedetă a cir­cului din Moscova, al fiicei ei, Tosca, dresată cu iubire, blândeţe şi, de dragul dre­soarei-surori, executând nu­mere spectaculoase în tur­nee prin arene de circ din lume şi, în sfârşit, al puiului Knut, nepot şi fiu de „artiste”, născut şi crescut în captivitate la Grădina Zoologică din Berlin (chiar există în realitate un ursuleţ polar cu acest nume aco­lo, mediatizat de toate televiziunile pentru drăgălă­şenia lui, la sfârşitul ştirilor care ne afectează emo­ţional). Romanciera are un tip de umor şi ironie cum găseşti mai rar la ger­mani şi la japonezi. Natura umană cu prejudecăţile ei, văzută de aceste animale candide, nu arată prea bine, fie că e vorba de fostele ţări din lagărul comu­nist – Rusia, Ucraina, RDG, un­de se petrec părţi din viaţa personajelor, fie de Cana­da, Germania reu­nificată, SUA în criza încălzirii globale care face din urşii polari (şi nu numai) o specie ameninţată cu dis­pariţia. Bunica artistă de circ şi dansatoare e prima care îşi scrie autobiografia: „Până atunci îmi folosi­sem limba în primul rând pentru a-mi transporta opi­nia în afara mea. […] Dar când am văzut literele nă­pădind hârtia, am simţit dorinţa aprinsă de a arăta cui­va povestea vieţii mele. Probabil că sentimentul era comparabil cu mândria unui copil mic ce-şi pre­zintă productul puturos”. Productul ursoaicei are însă un succes neaşteptat la cititorii ce o cunoşteau din spectacole şi autoarea deja celebră ajunge în Canada, unde o naşte pe Tos­ca. Întors în RDG, puiul de urs creşte împreună cu o fetiţă, Barbara, devenită apoi din pasiune dresoare de urşi. Partea din roman scrisă de Tosca nu e despre sine ci despre prietena ei uma­nă, despre cariera lor la circ din anii ‘60 până în 2010, cu numere spec­taculoase, aplaudate în turnee prin toată lumea. La rândul ei, Tosca are un pui, Knut, crescut din prima zi de îngrijitorul Matthias şi de veterinarul de la Zoo Berlin. Drăguţul ursuleţ alb, care dezvoltă pentru îngrijitorul lui o dependenţă-dra­goste filială, e asaltat de jurnalişti, devine star TV şi e folosit ca instrument de propagandă împotriva în­călzirii globale. Memo­riile celor trei urşi polari sunt o simpatică lectură de vacanţă pentru toate vârstele.