Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

OANA SÂRBU: „Am încredere în norocul care m-a însoțit de-a lungul vieții”

Paradisul din Somova

– Telefonul meu te găsește înainte să pleci în va­canță la mare. Nu te-au speriat avertismentele apărute la televizor și prin presă, legate de con­dițiile mizere de pe litoral, gălăgie, aglomerație, pre­țuri mari?

– Ca să fiu sinceră, am vrut să fiu un pic mai se­­cretoasă cu tine, căci nu e vorba despre vacanță la mare. Am plecat spre o regiune foarte dragă sufle­tului meu, pe care am descoperit-o anul trecut. Se nu­mește Somova, se află la intrarea în Delta Du­­nării, și anul trecut am găsit acolo o familie minu­nată, care are câteva căsuțe de vacanță, aflate într-un spațiu superb, foarte asemănător cu Tos­ca­na sau cu Pro­vence… Pen­siunea se nu­mește „Casa Var­va­ra”, iar zona este cu adevărat splendidă! Aici mă simt pro­te­jată de indiscreția, de curiozitatea sau de pri­virile isco­di­toa­re ale oamenilor, am liniște și pot să fac ce vreau. Pot pri­vi, de exemplu, de pe o canapea aflată lângă piscină, cerul înstelat sau pot as­culta cântecul păsă­ri­lor de pe canalele Du­nării. Și tot aici avem parte de un mic-dejun bine­cu­vân­tat, pregătit cu tot ce poate fi mai bun pe lume, înce­pând de la specia­lități de pește, până la plăcinte cu brânză sau cu mere, coapte în cuptor, pe vatră, în casă. Fiecare că­su­ță a pensiunii are un stil propriu, o po­veste proprie, iar oamenii de aici sunt minunați. Așa că, de câte ori vin, am parte de acea liniște pe care n-o gă­sesc nicăieri. Iar apropo de mare, prețuri, gălăgie, aglome­rație – nu m-am speriat deloc, căci nu mai merg de ani de zile la mare. Spectacolele care se organizau pe vremuri nu se mai fac – acesta era motivul pentru care stăteam atunci, din Mai până în Septembrie pe litoral. Aveam câteva concerte pe zi, în plus, baruri de noapte, caba­rete… Dar chiar și fără acel pro­gram de-odinioară, am ales să nu merg în vacanță la mare în Româ­nia, căci impresia pe care mi-am format-o în ultimii ani despre litoralul ro­mâ­nesc e destul de contorsionată. Doar, când și când, mai fac escapade, cu fiul meu, la Constanța, în port – pe la-nceput de vară sau pe la-nceput de toam­nă – când mergem să găsim un loc ferit de ochii lumii, să mâncăm scoici și să bem un pahar de vin alb – eu, și el – o limonadă cu mentă.

O cafea cu vânticel

– Cum arată pentru tine o zi de vacanță, de dimineață și până seara? Ajută-ne să te-nso­țim…

– Ei… o zi arată aici… la liber! Mă trezesc în semi-umbră, după ce toată noaptea ferestrele au fost întredeschise de au pătruns briza și aerul proaspăt, căci vegetația este aici luxuriantă: sunt înconjurată de brazi, de cactuși, de ficuși, de tot felul de plante din Sud, agățătoare. Sunt trezită de lătratul îndepărtat al cățeilor, de po­rumbei sau de cuc, de păsări cân­tă­toare, care își în­cep concertul ma­tinal pe la 5 di­mineața, ca să-l încheie spre seară, pe la 7 – 8… A­vem bețișoare parfumate, pe ca­re le ardem pentru schimbul de ener­gii din fiecare ca­meră. Am aici un pridvor, o terasă, unde-mi beau ca­feaua în fiecare di­­mineață, vor­besc cu prietenii mei sau, pur și simplu, tac și pri­vesc ce­rul însorit și as­cult vânti­ce­lul ăs­ta blând, care adie pe la urechi. Avem și două mini-piscine unde poți să te răcorești sau, dacă do­rești, poți să citești, într-un fotoliu de răchită. Desigur, poți să asculți și muzică, dar cred că cel mai simplu e să stai la umbră și să te-aduni cu gândurile tale. Să știi că nu mi-e deloc urât sa stau vara în București, că sunt bucureșteancă, la fel ca părinții și bunicii mei, și găsesc că liniștea din București, pe timpul verii, e tare bine-venită, pentru că aproape toată lumea părăsește orașul… Totuși, e mirifică din când în când o astfel de evadare de câteva zile, cum voi avea eu, la Casa Varvara.

– Descrii un peisaj ideal, care face pereche bună cu… imaginea ta. Arăți minunat! Timpul pare să nu aibă putere asupra ta, Oana. Ai, to­tuși, probleme legate de felul în care arăți? Ești „pe pace” cu tine, cu corpul tău?

– Sincer, pentru cum arăt, cred că nu am un merit special. Mai degrabă e vorba de un bagaj ge­netic, transmis din generație în gene­rație, căci toți oamenii din familia mea au fost fru­moși, talentați – la muzică, în arte – în mod deose­bit. Pe linia ma­mei, moștenesc un glas și o voce de cristal. Mama și surorile mamei cântau foarte bine, aveau voci minunate, iar bunicul meu avea, și el, o voce su­perbă, chiar cânta în corul bisericii (lucra și la o tipografie de cărți bisericești). În schimb, pe linia tatălui, moștenesc această acuratețe pentru detalii (a tot ce înseamnă frumos, prezență artistică etc.), și chiar dacă el a plecat dintre noi anul trecut, pe 22 decembrie, continuă să fie prezent în sufletul meu aproape în fiecare secundă a zilei, cu tot ce a avut el mai presus pentru mine. Fizic, încep și la mine să apară mici inconveniente (mici probleme reumatice, moștenite de la mama, ca și ceva dis­func­ționalități ale ochilor, provenite pe linie pa­ternă), pe care încerc să le tratez și alopat, și natu­rist. Apoi, a trebuit să trec prin somatizarea unor evenimente mai dificile, petrecute în ultimii doi ani, legate atât de părinți, cât și încercările mele de a îngriji și înfrumuseța zilnic viața celor dragi mie. Toate acestea m-au și obosit puțin. Acum încerc să-mi revin, având bucuria de a trăi plenar în fiecare zi, la care adaug și bucuriile profesio­nale, micile recitaluri pe care le dau cu band-ul meu sau aparițiile sumare pe la televiziune (de radio nu se pune problema, din păcate, muzica mea și a gene­rației mele nu este difuzată nici mă­car pe posturi romantice, care ar trebui să pri­meas­că cu bucurie muzica noastră). Și există băiețelul meu, care-mi e alături în fiecare moment și că­ruia-i sunt alături, fiind la vârsta adolescenței, când are nevoie de o și mai înțeleaptă atenție din partea noastră, a fa­mi­liei.

Odihnă, prieteni și muzică

– Cum arată stilul tău de viață: ce mănânci? Te miști, faci sport?

– „Stilul meu de viață” înseamnă acum multă odihnă, pe cât se poate înconjurată de prieteni, nu atât de mulți, dar știu că sunt oameni cu energii bune și frumoase pentru mine. Mă bucur și de lecturi agreabile sufletului și afinităților mele, de filme psihologice. Mă bucur de muzica ce răzbate în toate încăperile casei mele, de concertele la care merg și la care vibrez și unde mă încarc cu emoția pe care doar muzica ți-o poate da! Atenția mea (din­colo de obligațiile mele, de job-ul meu, de con­certe sau recepții la care sunt invitată să cânt) se îndreaptă, desigur, și spre alimentație, și spre menținerea unei forme fizice bune. Am un pro­gram zilnic de 20 de minute de stretching, de pi­lates, mă îngrijesc să dorm după-amiaza, dar să nici nu mă culc prea târziu noaptea. Alimentația mi-e formată din produse nutritive: pește, fructe de ma­re, icre crude, câte un pahar de vin alb sau roșu, cafea naturală, ciocolată amăruie, fruc­te, le­gume coapte, brânzeturi (moza­rella, brânză de capră sau de bivoliță), ceaiuri (nu-mi lipsesc cea­iurile de lavandă, busuioc, soc, sânziene). Și pen­tru a-mi în­tregi starea de bine, am obiceiul să ard tă­mâie în casă, să spun rugăciuni, mantre, să me­ditez…

– În vara asta n-ai mers la mare, dar ai vorbit cu nostalgie de ea. Ai o „plajă” de amintiri spe­cială?

– Eu chiar ador marea și-am spus că-n viitor îmi doresc o casă la malul mării. Poate că mo­mentul acesta va veni când vremurile s-or mai li­niști pe întreaga planetă, lucru pe care cred că ni-l dorim cu toții. Pentru mine, marea este o a doua mea natură, și dacă aș simți discreția nece­sa­ră și bucuria pe care oamenii ar trebui s-o aibă în prezența mă­rii, cu siguranță că aș găsi un loc potrivit și aici, la noi. Însă oa­menii mi se pare că dez­voltă un turism ur­ban plin de zgomote și de muzică dată la maximum, plin de con­sumerism. Marea înseamnă liniște, va­luri, răsărit și asfințit de soare. O regăsesc de fiecare dată, abso­lut splendidă și spec­taculoasă, și pentru mine, evadările la ma­re sunt neprețuite. O să am un astfel de moment la sfârșitul lunii August și în­ceputul lui Septem­brie. Am să stau foarte aproape de o mare fru­moasă și am să as­cult liniștea valurilor sau tumultul lor.

– Dar viitorul tău cum arată, Oana? Cum te gândești la el? Ești împăcată cu trecerea timpului, cu scur­gerea nisipului în clepsidră?

– Viitorul? Deocamdată trăiesc prezentul, care e plin de amintirea experiențelor pe care le-am avut în trecut. Încerc evaluări în fiecare zi, încerc să fiu un om mai bun, să învăț din ce s-a petrecut cu mine în tot timpul acesta, profesional și per­sonal. Nu-mi fac niciun plan. Îmi doresc lucruri mici, pe termen scurt, care pot fi realizate ușor. În­totdeauna mi s-au întâmplat lucruri foarte fru­moase, fără ca măcar să apuc să mi le doresc. Scur­gerea timpului fizic nu mă sperie. Eu nu am o raportare logică la timp. Pentru mine, timp în­seamnă și-acum un an, și acum 10 ani, cu-aceeași măsură fizică, adică nu senti­mentul că între un an sau zece ani a trecut atât de multă vreme. Am sentimentul că noi suntem parte a trecerii prin timp și că timpul, de fapt, nu există. Citesc chiar acum o carte scrisă la 1857, „Cartea spiritelor”, de Allan Kardec, iar acolo pot fi găsite foarte multe răs­punsuri la întrebările pe care ni le punem zilnic. Vă­zându-i pe-ai mei, în ultima parte a vieții lor, cum s-au transformat, există o anumită parte din mine care se sperie puțin, dar am încredere în no­rocul care m-a însoțit de-a lungul vieții.

„Iubirea – cea mai frumoasă poveste din viața unei femei”

– Forma fizică bună vorbește totdeauna și despre o stare psihică pozitivă. Cum te simți, Oa­na? Ești pe pace cu tine? Dar cu lumea? Ce îți ține moralul sus?

Cu băiețelul ei, Alexandru Stelian

– Adevărat: forma psihică bună face ca toate lu­crurile din jurul tău să fie bune, inclusiv o stare fizică a corpului. Nicio persoană pe pământul aces­ta, cu vulnerabilitate emoțională, sentimen­ta­lă, o persoană discretă, emotivă, sensibilă, nu poa­te fi foarte împăcată cu psihicul său, dar dacă este un om matur, își poate asuma și conștientiza aceste stări, și le poate, cumva, echilibra. După părerea mea, psihicul uman este o lume. Pentru fiecare din­tre noi – o lume diferită. Nu poți da sfaturi. Si­gur, se scriu cărți de dezvoltare personală, mergem la terapeuți, doar că nimeni nu poate fi în pielea ta, în…”papucii tăi”, pentru a te putea sfătui sau pentru a înțelege care e simțirea ta dintr-un anume moment. Tu vii cu propriile tale ex­pe­riențe de viață, cu pro­priile tale bucu­rii sau anxietăți ale generațiilor trecute – ale părinților tăi, ale bunicilor tăi. Iar uneori te trezești că în viață îți apar în­tâmplări mai puțin potrivite, care par avertizări și te afec­tea­ză și nu știi de unde au venit și de ce ți s-a întâmplat as­ta… Cred că, to­tuși, conștientizând toate aceste aspecte și mer­gând pe firul propriei tale vieți, încercând să-ți dez­volți propria ta per­sonalitate, să-ți as­culți corpul fizic, să-ți asculți gân­du­rile, vei reuși să echi­librezi atât cor­pul fizic, cât și pe cel eteric, emoțio­nal. Cred că, fără aju­torul unei conec­tări permanente la Divin, e mai greu să-ți iasă lucrurile într-o notă pozitivă. Eu nu dramatizez foarte tare. Mie mi se pare că suferința, tristețea fac parte din viață. De exemplu, pentru o femeie, sentimentul de iubire o face să se simtă frumoasă, perfectă. O face să se simtă c-a atins universul. Dar acest sentiment de iubire, care la-nceput e-ntr-o anume formă, pe parcurs, intră într-o altă formă, se transformă perpetuu, urmând ca la final să îmbrace fel și fel de alte forme nebă­nuite, de la dor la ură și chiar la răzbunare. Iubirea mi se pare cea mai frumoasă poveste din viața unei femei, pe care, dacă are norocul s-o-ntâlnească, la absolut orice vârstă, trebuie cumva să facă tot ce ține de ea s-o păstreze pentru tot restul vieții în su­flet. Mi se pare că trăirea iubirii e cel mai im­por­tant lucru din viața unui om.

Foto: Vicențiu Amarandei

Ruxandra Constantinescu

Fără ezitare, Ruxandra Constantinescu face parte dintre cei cărora scriitoarea Sânziana Pop le-a schimbat cursul vieții, tranșant. Mărturisește că-și dorise dintotdeauna să facă parte dintr-o echipă cu care Sânziana lucra (reportajele realizate la televiziunea națională au rămas de referință, până astăzi!). Deși absolventă a Universității Politehnice din București, pasiunea scrisului a fost ca pilitura de fier în apropierea magnetului uriaș numit Sânziana Pop. S-a nimerit ca prima lor întâlnire (1990) să fie o pecete definitivă, neatinsă până-n prezent, și să-i devină parte din echipa redacțională a revistei „Formula AS”. Înainte de asta, Ruxandra Constantinescu a scris la „Universul Bucureștilor”, la „Viitorul românesc”, „Seara”. Din 1991, face parte din redacția „Formulei AS” (scrie, difuzează revista, lucrează în publicitate), iar din 1994 până în prezent este secretar general de redacție. Visul de-odinioară este un prezent continuu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian