Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

MIRCEA SORIN ALBUȚIU (fotograf): „Fotografia este «veața mea»”

Apariția unei cărți din sfera fotografiei de artă a devenit un lux, un eveniment rari­sim. Lansată în această vară, „Chocolat après ballet” reprezintă finalizarea unui proiect în­ceput în urmă cu zece ani și conține fotografii rea­lizate în culisele Ope­rei Române din Cluj Na­poca, în timpul repe­tițiilor și al spectaco­lelor de balet și de dans contemporan. Auto­rul albumului, Mircea Al­bu­țiu, este un apropiat co­laborator a două le­gende ale dansului din România, Miriam Ră­du­canu și Gigi Căciu­leanu și, pe lângă al­bume și expoziții de fo­tografie, realizează fil­me documentare.

„Mirosul cărții a ocupat întreaga mașină”

– Apariția cărții „Cho­colat après ballet” (Cio­colata după balet) a durat multă vreme. Cum te-ai simțit când ai văzut-o, în sfârșit, editată?

– Proiectul despre viața dansatorilor de la Opera Ro­mână din Cluj a început în 2011 și s-a încheiat la final de 2019. Opt ani! Când am luat, în ianuarie 2022, cartea de la tipo­grafie și am umplut portba­gajul mașinii cu cele 300 de volume, mirosul de carte a ocupat întreaga ma­șină. A fost un sentiment puternic, de mare bucurie, am simțit prezența cărții foarte tare. Probabil că importanța ei va crește cu trecerea timpului, deoa­rece asemenea proiecte sunt foarte rare în Româ­nia. Am lucrat mult pentru ca albumul să arate bine, designul, calitatea hârtiei și a printului sunt la înălțime. Lansarea cărții la Opera Română din Cluj a însemnat un moment extraor­dinar. Sala Ope­rei era plină ochi pentru spectacolul de balet „Car­men”. Chiar înainte de ridicarea cor­tinei, Varga Attila, cercetător științific la Academia Română, a prezentat publicului cartea, iar în pauza specta­colului, am avut un stand de vânzare în foa­ierul Operei. Au fost foarte mulți oameni interesați, unii au cumpărat, am scris autografe. Am trăit vreo douăzeci de minute de „celebritate”, haha.

– Care este emoția în fotografia de culise, din spatele scenei? Cum ai ajuns la o asemenea te­mă?

Așteptând autografe

– Când eram adolescent, ascultam împreună cu mama teatru radiofonic. Cred că atunci am început să fiu curios de teatru, să îmi imaginez ce se în­tâmplă în spatele vocilor, apoi al scenei, în culise. La Opera din Cluj, am urmărit permanent situa­țiile care se petreceau dincolo de coregrafia în sine, cu toate că uneori eram interesat să foto­grafiez și di­verse momente de dans, cu care rezonam. Mă sim­țeam bine acolo, nu am avut conflicte, nu am fost intruziv, deși spațiul era strâmt. Când a montat Gigi Căciuleanu „Amor Amores” la Cluj, am simțit cu adevărat că fac parte din proiect, fiindcă discutam cu Gigi Căciuleanu des­pre montaj, el era cu­rios de părerea mea și de ceea ce vedeam eu. A fost foarte încântat de imaginile selectate pen­tru expoziția „New Energy”. Foto­gra­fiile mele din Operă sunt în stilul fotografiei de stradă. Această idee a stat la baza selecției, dorința de a atrage cititorul în poveste, indiferent de unde deschide cartea. Când spun poveste, mă refer la faptul că scenele sur­prinse de mine în fotografii nu pot fi văzute de către pu­blic. Am avut această oportunitate să petrec mult timp cu dan­satorii și să fotografiez fără să deranjez, ei se obiș­nuiseră cu prezența mea, nu îmi po­zau, munceau sau se relaxau, iar eu foto­grafiam.

„Mama mi-a încurajat pasiunea”

– Cum ai în­ceput să fotogra­fiezi? Ce te-a atras și ce te atrage în pre­zent la fo­to­gra­fie?

Operă, în fotografii ”de stradă”

– La școala ge­nerală din Valea Vi­ilor, ne-am în­scris 6 copii din clasa a șasea la cercul foto, ținut de tehnicianul cu care făceam orele de practică. Aveam 12 ani. Acolo, într-o sală a Căminului Cul­tu­ral, am aflat primele noțiuni legate de fotografie și am învățat să lucrez în camera obscură. Ma­ma a fost pro­fesoară de chi­mie, la Liceul de Chi­mie din Cop­șa Mi­că. Mi-a cumpărat un apa­rat foto „Vi­lia”, și apoi, tot ea a avut ideea să merg vara ca uce­nic în studioul fo­to­grafului Bugar, din localitatea Târ­nava, lângă Me­diaș. Chiar ea mă ducea și mă aducea cu mașina. La Bugar, am învățat să developez pelicula alb negru manual, direct în tă­viță. Developam mul­te role și mi se colorau degetele de la revelator. Bugar era foarte bun la tehnică, avea aparate, totul era bine pus la punct. Mama mă ajuta și cu substanțele pe ca­re nu le găseam în co­merț pentru realizarea soluțiilor, mă ajuta și cu prepararea lor. Sprijinul ei a contat enorm. Îmi plăcea foarte mult ce fă­ceam, mai mult decât școala, și cred că mama m-a încurajat tocmai din perspectiva asta, vedea că sunt pasionat. Mult mai târziu, după ce am avut expo­ziții și auzea la radio sau citea vreo cronică, mă suna să mă felicite, era mereu bucuroasă, la fel și atunci când m-am în­scris la master. Ce s-a păstrat până azi? Curiozitatea față de tot ceea ce ține de pro­cesul fotografic. Foto­grafia este „veața mea”, haha. Sunt anu­mite subiecte care mă in­teresează și pe care simt că le pot aborda prin fotografie și vi­deo. Nu pot să mă ab­țin, nu pot să fac alt­ceva. Sunt atras com­plet de aceste idei și nu le pot ignora. Pe urmă, mai e „chimia” cu subiectul. Când îți dai seama de șansa pe care o ai să colaborezi cu cineva ca Mi­riam Răducanu, de exemplu, te duci până la capăt.

– Poți explica ce anume te atrage la dans?

– Mă atrag dansatorii pasionați de dans. Când găsesc asemenea dansatori, pot să-i privesc la nesfârșit. Sunt atras de dansul contemporan în mod special și am avut șansa să întâlnesc coregrafi și dansatori superbi cu care colaborez foarte bine.

„Muncesc și călătoresc mult. E un sentiment bun”

– Ca fotograf, ești apreciat și în lumea jazz-ului. Care-i punc­tul de întâlnire între dans, jazz și foto­gra­fie?

– Locul de întâlnire este backstage-ul, spa­tele scenei, care îmi dă acest avantaj al apro­pierii de artiști și po­sibilitatea comunicării cu ei. Cu jazzul m-am întâlnit în aceeași pe­rioadă în care am descoperit fotografia, la doisprezece ani. So­ra mea, Lia, avea câte­va viniluri și eu am fost curios și am des­co­perit această mu­zică.

– La ce lucrezi în pre­zent?

– În 2015, m-am înscris la master de film do­cumentar, la Universitatea „Babeș – Bolyai”. Lu­cram într-o multinațională, dar simțeam că vreau să mă eliberez și să pot lucra doar la proiectele mele de fotografie și film. Din păcate, veniturile din proiectele artistice sunt mici, știam că iau o decizie riscantă, dar mi-am asumat-o. Nu regret plecarea din multinațională, sunt foarte bucuros de ceea ce am reușit să fac în perioada de freelance. Muncesc și călătoresc foarte mult, mă bucur de întâlniri și de colaborări cu alți artiști. E un senti­ment bun. Sunt con­știent de acest noroc, să lucrez la proiecte care mă atrag. Anul trecut am fotogra­fiat România prin fereas­tra trenului, am par­curs unsprezece mii de kilometri cu tre­nul și voi publica o carte cu acele foto­grafii. Acum lucrez la pro­ducția unui film documentar, pentru Asociația „Prin Ba­nat”, un film despre migrație, în zona Ba­nat, România, Serbia și Ungaria. În Fe­brua­rie, am început un proiect fotografic despre râul Lis, din Portugalia. În Sep­tem­brie, mă voi întoarce în Portugalia și voi con­tinua lucrul la acest subiect.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian