Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIAC – Săptămâna 23-29 septembrie

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Luna și Venus în Fecioară, în perioada week­endului, ne îndeamnă să ne vedem de sănătate și să ne îngrijim. Cei care și-au lăsat probleme de ser­vi­ciu de rezolvat pe final de săptămână vor trage zdra­văn de ei, căci nu vor avea niciun chef de muncă. Lu­na plină în Balanță se petrece în noaptea de duminică spre luni. Relațiile de parteneriat de orice fel se îmbunătățesc. Energia începe să ne revină și, odată cu ea, și încrederea în sine. Principalii bene­ficiari sunt celelalte două zodii de aer (Gemenii și Vărsătorii), precum și cele de foc (Berbec, Leu și Să­getător). Duminică, Mercur retrograd intră la rân­dul lui în Fecioară și s-ar putea ca șefii să ne ure­cheze pentru niște amănunte de care nu am ținut sea­ma. Armonia dintre cei doi așa-ziși malefici ai astrologiei tradițio­nale, Marte și Saturn, ne ajută, mai ales în cea de-a doua parte a intervalului, să mun­cim cu o eficiență ieșită din comun. Aceeași com­binație energetică ne poate fi de folos ca să re­sta­bilim echilibrul dat peste cap în relațiile de prie­te­nie, dar și în cercul rudelor apropiate sau cu vecinii.

Semnele cardinale:

BERBECII care au de rezolvat o su­medenie de lucruri ce necesită depla­sări de serviciu, vor reuși să le dea de capăt cu brio. Asta se întâmplă probabil și pentru că perechea dvs. v-a tratat cu mare afecțiune duminică și luni, ceea ce v-a umplut bateriile.

RACII află informații utile și interesante stând de vorbă cu amicii cu care nu s-au mai văzut de o vreme, poate chiar de la începutul verii. Ceea ce aflați vă poate ajuta imediat, în modul cel mai practic. Luna plină accentuează apropierea dvs. de cei dragi din familie.

BALANŢELE doresc să se destindă, la sfârșit de săptămână, ceea ce ar trebui să și facă. Ideal ar fi să mergeți la un salon de îngrjire corporală, cu masaj și toate cele. Astfel, Luna plină în semnul dvs. vă va face să vă simțiți așa cum vă place dvs.: arătoși și cocheți.

CAPRICORNII aflați într-o călătorie lungă, deși din punct de vedere emoțional se simt bine, pot fi ajunși din urmă de oboseală, mai ales sâmbătă. Dacă aveți de susținut un examen, faceți față bazându-vă pe lucruri învățate anterior. Profesional, vă consolidați poziția.

Semnele fixe:

TAURII îndrăgostiți o duc bine, ajutați de micul benefic Venus, însă pot fi derutați de apariția unei foste iubiri în viața lor, de sâmbătă. Na beleaua! Tentația de a o relua și pe aceea e considerabilă, mai ales duminică și luni. Este preferabil să vă focusați pe carieră.

LEII descoperă că partenerul lor de cuplu sau de afaceri devine mai destins și mai simpatic, dacă ies cu el în lume. Luna plină de duminică seară accentuează și mai mult această schimbare.

SCORPIONII reușesc în fine să de­pășească niște obstacole existente fie în re­lațiile lor de familie, fie referitoare la gos­po­dărie. Personajele îndărătnice până acum își pot modifica atitudinea. Întâlnirile cu prietenele sunt plă­cute, dar evitați să bârfiți, mai ales duminică.

VĂRSĂTORII încep să iasă din niște rigidități de care probabil că nici nu au fost conștienți. Această schimbare pozitivă apa­re datorită copiilor dvs. sau a unei noi iu­biri. Luna plină vă dă o senzație de împlinire. O in­vestiție merge bine, dar de luni trebuie revizuită.

Semnele mutabile:

GEMENILOR le e practic imposibil să stea locului, din pricina energicului Marte în semnul lor. N-ar strica să investiți această energie într-o excursie pe final de săptămână, care se anunță reușită.

FECIOARELE, firi tensionate de fel, se pot în fine destinde sub influența lui Venus. Dar Mercur retrograd pătrunde duminică în semnul dvs., ridicând tot felul de semne de între­bare, capabile să vă strice buna dispoziție. De dvs. depinde însă măsura în care o face.

SĂGETĂTORII au în continuare relații bune cu șefii, care le apreciază ideile cre­ative. Însă de duminică încolo e posibil să deveniți neatenți în privința detaliilor, ceea ce nu le va scăpa acelorași șefi. O întâlnire cu prietenii, du­minică seara, se anunță deosebit de distractivă.

PEŞTII s-au obișnuit ca în ultimele săptă­mâni partenerul de cuplu sau de afaceri să le facă pe plac. Dar, începând de sâmbătă, aceștia vor cere la rândul lor atenție și afecțiune. Un bărbat tânăr și energic din familie vă poate ajuta să dejucați planurile unui inamic.               

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian