„Formula AS” m-a onorat de curând cu un interviu în primul său număr din luna August. În titlu, contextual, stă scris: „…se pregătește o crimă de mediu”; rostire potrivită și rândurilor ce vor urma. Asta, cu atât mai mult cu cât încheiam interviul spunând: „Din păcate, frumoasa Bucovină este adesea batjocorită de oamenii săi, de afacerile cu lemn, cu faună, de afacerile care distrug natura, cum este și betonarea râurilor. Chiar săptămâna trecută, am fost pe Neagra Broștenilor…”.
Dar, să o iau cu începutul…
Un Pierce Brosnan ardelean
Neagra Broștenilor: un superb râu de munte… Astăzi încă superb. Adică, aproape cum fusese în vremile uitate… Veneam la el, de la Cluj, încă din vremea studenției, atras de întreaga frumusețe a ținutului, iar asta se întâmpla cu aproape patruzeci de ani în urmă.
Îi găsisem numele și „tabloul”, în cartea „Pescuit în ape de munte”, scrisă de corifeul salmoniculturii, regretatul Paul Decei, inginer silvic prin vocația vieții; căci există și astfel de oameni!… Am dat peste cărțile lui întâmplător, în biblioteca unui prieten pasionat de pescuit. Am vrut să împrumut volumul, dar el, simțindu-mi ardoarea, mi l-a dăruit pe loc. Iar cartea avea să devină ghidul „expedițiilor” mele halieutice, an de an, împreună cu altă scriere a aceleiași neostenite mâini: „Lacuri de munte; drumeție și pescuit”. Iarna visam cu ochii deschiși la râurile de munte, iar vara urcam pe cursul lor cu ochii închiși, fiindcă Paul Decei străbătuse Carpații ca nimeni altul până la el și descria totul: stânci, cascade, bulboane, canioane, borne, distanțe, adăposturi pentru nopți cu stele…
Originar din Luna de Arieș, studiase Politehnica și Silvicultura, înțelegând nevoile Carpaților și, mai cu seamă, bunele posibilități ale acelor vremi… Nu era un silvicultor „de pantof”, ci unul pentru care bocancii, rucsacul și binoclul păreau să-i fi crescut din trup… E drept că Dumnezeu îl dăruise cu o vigoare puțin comună și cu un farmec ce făcea din el un „bărbat bine”, imposibil de ignorat; mie – care l-am cunoscut – amintindu-mi de alura unui Pierce Brosnan ardelean. Prin strădania pe care ți-o poate da iubirea de natură, ajunsese șeful departamentului de salmonicultură din M.E.F.M.C. (Ministerul Economiei Forestiere și al Materialelor de Construcții) și aici vocația sa a găsit „portativul” trebuincios. Înarmat cu un aparat inventat de el – și ajutat de personalul silvic – a călcat malurile tuturor lacurilor alpine, alcătuindu-le schițele batimetrice, studiindu-le chimia, spre a le popula cu păstrăv, uneori prin acțiuni riscante; având parte și de o prăbușire cu elicopterul, din care a scăpat. Tot el a repopulat cu capre negre munții din care această specie dispăruse – Masivul Rodnei fiind un exemplu. A umblat, a pus pază, a scris cărți necesare, deschizând drumuri; cele despre creșterea păstrăvului datorându-i-se deopotrivă.
Albiile râurilor de munte, pândite de călăi ai naturii
Grație lui Paul Decei am ajuns pe Neagra Broștenilor, un afluent de dreapta al Bistriței, în aval de Vatra Dornei, și am descoperit un râu precum cel al prunciei mele din zona Clujului– Valea Frumoasei; iarăși o poveste, acum de lăsat ca promisiune… Astăzi, Neagra Broștenilor este încă un cristal curgător, adăpostind în umbroasele sale bulboane păstrăvi ruginiți, lipani cocoșați, zglăvoace asemeni monștrilor pictați pe porțelanurile chinezești, boișteni și – prin câte-o enigmatică dornă – chiar pe „doamna gătită-n mov”: lostrița. Străbătându-i zăvoaiele – cu lanseta mai mult martor decât unealtă – sau umblând cu aparatul foto pe câte un afluent la ceas potrivit, pașii mi s-au împletit cu cei ai urșilor, ai lupilor, cerbilor și râșilor pentru care valea Negrei Broștenilor înseamnă, deopotrivă, sursă și adăpost. Până când va mai fi așa, nu pare greu de presupus, fiindcă în România ăstui timp, albiile râurilor de munte au devenit teren de „oportunități”: blestematul termen care, pe zi ce trece, înseamnă tot mai mult, ucidere pentru câștig.
În urmă cu vreo 12 ani, puseseră ochii pe râu niște afaceriști ai „certificatelor verzi”: patronii firmei „Tabita Tour” (Filadelfia Group), inși, cu totul întâmplător, de confesiune penticostală; fapt legat de proveniența sumelor menite investiției. Nu erau „originali”, fiindcă în România ultimilor 20 de ani, sute de râuri de munte au dispărut în conductele microhidrocentralelor private, vărsând bani în buzunarele unor călăi ai naturii, în lipsa unei legislații firești.
Pe vreo 30 de kilometri, râul trebuia să dispară, fiind captat îndărătul unor mărunte baraje, între care conductele „de cădere” urmau să proiecteze apa în turbinele a patru microhidrocentrale private. Culmea trădării o întrupase primarul de atunci al Broștenilor, introdus și el în afacerea ce urma să confiște râul!
Nu conta că apa aceea pură însemna viață – viață în sine! – nu conta că ea înviora zăvoaiele cu arini și sălcii, nici că la malul ei își stâmpărau setea cerbii, bursucii, urșii și vitele localnicilor, că fântânile ulițelor își trăgeau răcoarea tot din ea!… Bani să iasă!…
Scriam pe atunci la Jurnalul Național și la Kamikaze. Și, nu tocmai liniștit, m-am pus pe drumurile Negrei și pe scris. Am chemat o televiziune… Paznicii barajului betonat de sub confluența Negrei cu Dârmoxa au sărit cu toporul, amenințând… Și altele… Întâmplări banale și nu prea. Campania de presă susținută a fost urmată de sesizarea prefectului județului, Sorin Arcadie Popescu – alt silvicultor cu vocație – care a înțeles și s-a implicat eficient. Iar râul a scăpat! De subliniat: Sorin Arcadie Popescu cred că e singurul silvicultor care, după o carieră politică, s-a întors la meserie, fiind azi șef de ocol la Frasin!
Maluri defrișate, ciment în locul verdelui
Au fost de-ajuns câțiva ani, pentru ca apele Negrei Broștenilor, ajutate de iernile aspre, de îngheț și dezgheț, să șteargă cu totul urmele bazinelor și ale primului baraj de beton. Iar păstrăvii și lipanii și-au văzut de viață, fără să știe pe lângă ce trecuseră… Începând cu vara lui 2022, blestemul betonului a ajuns iar pe râu… Neagra a devenit din nou „oportunitate de afaceri”. Malurile – acoperite de veacuri cu sălcii și arini, copleșite ici colo de brusturi cât roata carului – sunt defrișate. Diguri cenușii și trepte din ciment iau locul verdelui, al căsoaielor din lemn și al bătrânelor cascade podite: adevărate lucrări de artă a lemnului, rod al iubirii unor silvicultori din vechime. Pretextul?… „Regularizarea apei”, ca și când veacuri de-a rândul, rădăcinile bătrânilor arbori întărind malul nu au însemnat regulă; dumnezeiască regulă… Se defrișează la greu malurile, se îndiguiesc prin betonări nesfârșite, iar peisajul se urâțește… Prin apă, în totala puturoșenie a Agenției de Mediu și a Gărzii de Mediu de la Suceava, lamele buldozerelor și cupele excavatoarelor fac legea. Iar peștii hăituiți sunt braconați la lumina zilei, de lacomi pescari neciopliți, care pescuiesc cu râmă – metodă interzisă! – nestingheriți de vreo pază autoritară. În vremea veche și a răpostului M.E.F.M.C. – al cărui departament salmonicol era condus de Paul Decei – râurile asemeni Negrei Broștenilor erau declarate „fond rezervat de interes național, destinat reproducerii păstrăvului”. Și erau păzite și păstrate cu bătrânul lor chip, mereu întinerit sub anotimpuri. Astăzi…
NICOLAE DĂRĂMUȘ
Romanian