– Unele plante medicinale sunt un adevărat balsam pentru suflet. Ai zice că au fost comandate direct în rai, la o farmacie patronată de îngeri. Ne înseninează starea de spirit, ne liniștesc, ne fac optimiști și încrezători. Iată-le pe cele mai importante dintre ele –
Fiecare om are, din când în când, zile mai proaste. Nimic nu pare să funcționeze la locul de muncă, cineva din familie e bolnav, suntem cuprinși de o stare de apăsare din cauza ploilor interminabile ale toamnei, din motive sentimentale, din cauza insomniei, a știrilor negre de la televizor. Plantele medicinale ne pot oferi în aceste cazuri un ajutor prețios, pentru a scăpa de tristețe și a ne regăsi liniștea interioară. Unele acționează ca stimulente, altele ca sedative. În oricare dintre cazuri, ele reprezintă o alternativă neinvazivă la remediile obținute pe cale chimică.
Deja cu multă vreme în urmă, faimoasa stareță și erudită germană Hildegard van Bingen era convinsă că „împotriva oricărei boli a crescut o plantă”. Pe de altă parte, e adevărat că o plantă anume nu acționează la fel de bine în cazul oricui. Din acest motiv, singura soluție e să le probăm pe rând, după motto-ul: „Altă plantă, altă șansă”.
Mușețelul (Matricaria recutita)
Efect: Această plantă așa de gingașă și plăcut parfumată reduce stările de teamă, nervozitate, tulburările de somn și cele digestive.
Principii active: Printre ingredientele active din florile de Mușețel se numără uleiurile esențiale și flavonoidele.
Utilizare: Apelați, în scopuri terapeutice, doar la pastile pe bază de Mușețel sau culegeți singuri florile. Ceaiul vândut în comerț nu conține suficiente ingrediente active pentru a avea un efect terapeutic relevant.
Ruja (Rhodiola rosea)
Efect: Îmbunătățește capacitatea de concentrare și memoria, precum și gradul de performanță mentală.
Principii active: Rădăcina conține un amestec complex de substanțe vegetale secundare. Ele determină eliberarea neurotransmițătorilor dopamină și serotonină.
Utilizare: Sub formă de pastile, se poate cumpăra, fără rețetă, de la farmacie. Pentru utilizarea temporară sau de durată, doza zilnică este de 200 mg. Planta poate fi administrată și sub formă de ceaiuri și tincturi obținute din rădăcina uscată. Modul de folosire e tipărit pe ambalajul remediului.
Valeriana (Valeriana officinalis)
Efect: Valeriana este unul dintre cele mai importante și cunoscute remedii autohtone pentru calmarea nervilor. Ea ameliorează tulburările de somn și neliniștea interioară.
Principii active: Eficiente sunt în primul rând uleiurile esențiale conținute în rădăcini. Acestea sunt compuse din peste 100 de substanțe diferite.
Utilizare: Extractele de Valeriană pot fi folosite din cel de-al 12-lea an de viață. Rădăcina poate fi utilizată sub formă de: ceai (2 până la 3 g de rădăcină uscată pe zi), transformată în decoct (fiartă 2-3 minute, în 250 ml apă), baie (1 litru de ceai, turnat în apa din baie), pastile (se găsesc în farmacii).
Floarea pasiunii (Passiflora incarnata)
Efect: Planta reduce anxietatea, tensiunea psihică, irascibilitatea, tulburările de somn și neliniștea.
Principii active: În primul rând, flavonoidele. Din câte se pare, ele încetinesc semnalul pe care hormonii de stres îl transmit către celulele nervoase.
Utilizare: Se permite utilizarea terapeutică a plantei începând cu vârsta de 12 ani, sub formă de ceai sau pastile. Doza zilnică este de 4 până la 8 g. Efectul ar trebui să se facă simțit după circa două săptămâni.
Ginkgo (Ginkgo biloba)
Efect: Extractul din frunze de Ginkgo protejează celulele nervoase și pe cele ale creierului și stimulează formarea unora noi, îmbunătățind pe această cale memoria și capacitatea de învățare. Este cel mai puternic energizant al funcțiilor mentale. În plus, stimulează circulația sângelui la nivelul întregului corp. Circulația sanguină îmbunătățită asigură calmarea simptomelor (în special în faza incipientă) afecțiunii numite tinitus (țiuitul în urechi).
Principii active: Flavonoidele, terpenele, precum și nenumărate alte substanțe conținute în frunze.
Utilizare: Cel mai bine este să fie administrate zilnic 240 mg de extract uscat standardizat, timp de minimum opt săptămâni sau mai mult. Vă recomandăm preparatele firmei românești „Alevia”.
Lavanda (Lavandula angustifolia)
Efect: Florile și uleiul acestei plante aromate, din familia labiate, ajută în special la combatarea stărilor de anxietate, de neliniște și a tulburărilor de somn.
Principii active: Uleiurile esențiale, taninuri și flavonoide.
Utilizare: Florile pot fi utilizate sub formă de infuzie (doza zilnică e de 5 g plantă, la o cană de apă), uleiul de Lavandă – se iau între 1-4 picături, amestecate în miere, sau se pun ca adaos în apa de baie. Lavanda poate fi administrată și sub formă de capsule moi (care pot fi găsite în farmacii).
Ghințura galbenă (Gentiana lutea)
Efect: Extractele din rădăcina acestei plante au un efect întăritor asupra corpului și psihicului. Ele reglează funcția intestinală și ameliorează bolile inflamatorii, care afectează stomacul și intestinele, instaurează un calm desăvârșit.
Principii active: Rădăcina este bogată în substanțe amare, precum și în uleiuri esențiale. Acest amestec face ca Gențiana să se numere printre cele mai amare plante europene.
Utilizare: Rădăcina uscată poate fi folosită ca: ceai (doza zilnică este de 2 până la 4 g de plantă, preparată ca decoct), tinctură sau pastile. Gențiana nu le este recomandată copiilor.