Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Remedii rapide pentru DURERI DE STOMAC și INTESTINE

– Trecerea între anotimpuri pune stomacul la încercare. Și intestinele! Sfaturile care urmează vă pot scuti de me­dicamente. Dacă n-au efect, consultați medicul –

1. Compresă cu cartofi fierbinți

Foto: Shutterstock – 4

Dacă durerea apare în zona stoma­cului, căldura vă poate veni în ajutor. Pe lângă tradi­ționala sticlă cu apă, puteți apela la cartofii fierți. Fierbeți câțiva car­tofi cu coajă cu tot, zdro­biți-i cât sunt încă fier­binți (fără să ar­dă), pu­neți-i într-o pân­ză de bumbac și a­plicați-i pe locul du­reros. Puneți dea­su­pra un șal de lână și lăsați ca­taplasma pâ­nă se răcește.

2. Baie cu Coada-șoricelului

Coada-șoricelului are un efect an­tispastic, antibacterian și antiinflamator, ideal pentru infecțiile gas­trointestinale. Pentru o baie completă, tur­nați peste 100    gra­me de Coada-șori­celului un litru de apă clocotită, lăsați la infuzat 20 de minute și adăugați lichidul în apa de baie.

3. Masaj cu ulei de Melisă

Amestecați două pi­cături de ulei de Melisă (Lămâiță) cu o linguriță de ulei de Măsline, ușor încălzit, și masați zona dureroasă cu mișcări cir­cu­lare. Masajul ajută la relaxarea tractului gas­trointestinal.

4. Cură cu ceai de Mușețel

Acest remediu ajută în caz de flatulență și senzație de stomac încărcat. Opăriți 1 lingură de flori de Mușețel uscate cu 0,25 litri de apă clocotită și lăsați la infuzat 15 mi­nute. Beți ceaiul di­mi­neața, pe stoma­cul gol, apoi în­tindeți-vă în pat și stați câte 5 minute în următoarele pozi­ții: culcat pe spate, pe partea stângă, pe burtă, pe partea dreaptă.

5. Argilă medicinală

Pulberea de Argilă poate absorbi toxinele și excesul de acid gastric, asemenea unui burete. A­mes­tecați o linguriță de Argilă far­maceutică, într-un pa­har cu apă, lăsați să stea 10 minute, apoi beți partea limpede a lichidului cu în­ghițituri mici. Amelio­rea­ză arsurile la stomac, dar poate acționa și îm­po­triva diareei.

6. Supă de Morcovi

Pentru a atenua diareea la copii, medicul italian Ernst Moro a inventat rețeta supei de Morcovi Morosche. Se prepară din 500 grame de morcovi și 1 litru apă. Se pun la fiert ambele ingrediente, timp de 90 de minute, se stre­coară și Morcovii se pasează. Se toarnă peste ei apa în care au fiert (clocotită) și se pune o linguriță de sare. Da­torită timpului lung de gătire, oligozaharidele for­mează mici molecule de zahăr care se leagă de agenții patogeni care declanșează diareea și astfel le anulează efectul dăunător.

7. Ceai de Afine uscate

În timp ce Afinele proaspete ameliorează constipația, fructele uscate au efectul opus: o­presc diareea. Vin­decă­toa­rea germană Hildegard van Bingen recomanda pen­tru „Răz­­­bunarea lui Montezuma” (nu­mele diareei, în Evul Mediu) un ceai făcut din două lingurițe de fructe de pă­dure uscate și măcinate, fierte într-o cană de apă.

8. Măr ras

Dacă sistemul dvs. digestiv este afec­tat de crampe sau diaree, ar trebui să consumați un Măr ras, cu coajă cu tot. Merele con­țin pectine, niște sub­stanțe anti-inflamatorii ce aparțin așa-numiților adsorbanți, care se leagă de germeni și de alte ele­mente nocive din tractul intestinal și le excre­tează.

9. Cărbune activ 

Cărbunele medicinal folosit de egip­teni, cu mai bine de 3000 de ani în urmă, pen­tru a trata tulbu­rările stomacale și intes­ti­nale este, de asemenea, ca­pa­bil să se conecteze cu agenții pa­to­­geni ai gastroenteritei, elimi­nân­­du-i din organism. Cărbu­ne­le activ poa­te ajuta, de asemenea, în cazul senza­ției de balo­nare, arsuri la stomac și vărsături.

10. Semințe de In

În cazul diareei, semințele de In pot avea un efect benefic datorită mu­cilagiului pe care îl conțin. Pe de o par­te, semințele de In se umflă atunci când beți multă apă și încetinesc miș­cările in­testinale. Pe de altă par­te, semințele de In fac chi­mul mai lichid, fiind astfel eliminat mai ușor.

IRINA RADU

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian