
Rețetă: dacă este cu adevărat un os mort, în forma unui mic con (de mărimea unui bob de fasole), nu evoluează, nici nu doare, nici nu schimbă culoarea locului unde s-a format. Rețeta este valabilă și pentru modificările ce apar la încheieturile de la degetele mâinilor și picioarelor. Se procură o bucată de tablă de cupru cât să cuprindă palma mâinii, iar grosimea să fie de 2-4 mm. Dacă nu se găsește de această grosime, se poate folosi și o tablă de grosime mai mică, dar se vor pune câteva bucăți una peste alta, pentru a obține grosimea necesară. Grosimea tablei de cupru are rol de înmagazinare a căldurii cuprului. Se încălzește tabla de cupru la o sursă de căldură, cât să nu producă arsură. Se învelește tabla încălzită în câteva straturi de pânză (in, cânepă, bumbac – exclus fibre sintetice) și, potrivit de caldă, se pune și se ia de pe locul afectat până când devine suportabilă, apoi se lasă până ce căldura tablei se diminuează. Se desfac pe rând straturile de pânză, în raport de căldură, și se aplică în continuare până când tabla însăși este potrivit de caldă pentru a fi suportată direct pe piele. Procedeul se face de regulă seara, timp de 10 zile consecutiv. După aplicarea tablei de cupru, se unge locul cu orice unguent antiinflamator.
G. A. – Cluj-Napoca
„Caut un leac pentru bronșiolită” (Răspuns pentru ANCA – Brăila, F. AS nr. 1147)
Vă recomand următoarea rețetă apărută în „Formula AS” în urmă cu câțiva ani, cu specificația că rezolvă orice formă de bronșită și tuse. Eu am avut curiozitatea s-o verific și am recomandat-o tuturor celor din jurul meu, copii sau adulți, și nu au fost dezamăgiți. Acesta este motivul pentru care mă grăbesc să v-o transmit. Rețeta: se fierb laolaltă, timp de trei ore, pe foc mic (cu capac), 1 l apă, 500 g ceapă rasă, 400 g zahăr și 50 g miere. Se strecoară și se consumă câte o linguriță de sirop de 4-6 ori pe zi. Multă sănătate.
TATIANA F.
„Sufăr de ulcer duodenal” (Răspuns pentru CORINA L., F. AS nr. 1495)
M-am confruntat cu asemenea dureri de stomac cu patru ani în urmă, încât îmi doream să mi-l scot de la locul lui. Am urmat sfatul unei farmaciste și am luat medicamentul Almagel, conform prospectului (este o suspensie plăcută la gust), și Antacid tablete, care mi-au ușurat viața, deoarece au reglat pH-ul stomacului în așa fel încât astăzi nu mai am nicio problemă. Să vă dea Dumnezeu sănătate!
VLAD E.
„Caut un remediu naturist pentru adenomul de prostată” (Răspuns pentru VIRGIL D. – Arad, F. AS nr. 1504)
Domnule Virgil, știu despre ce vorbiți, deoarece și eu am avut aceeași problemă în urmă cu doi ani: adenom de prostată. Această afecțiune mi-a cauzat și mie numeroase probleme: aveam prostata mărită în volum, urinam foarte des, câteodată aveam usturimi, jet slab, urinări incomplete, toate aceste stări nu mă lăsau să dorm, să mă odihnesc, eram foarte obosit și abătut. Am stat așa crezând că o să îmi treacă, dar văzând că suferințele nu cedau, m-am dus la doctor, așa am ajuns să încerc diferite tratamente alopate, Fokusin, Avodart…, dar nu prea am avut rezultatele dorite. Citind în revista „Formula AS” despre rezultatele foarte bune avute de numeroase persoane, în adenomul de prostată în urma unui tratament cu produse din plante, mi le-am procurat și eu. Se numesc Elixir of Youth și Cellforce. Am ținut în paralel și o dietă, am mâncat 250 g porumb fiert pe zi, semințe de dovleac, cam 100 g, am băut o cană de ceai de Urzică galbenă pe zi, o cană pe zi de ceai de Scorțișoară, am mers 30-60 de minute pe jos în fiecare dimineață, iar sâmbăta și duminica am mers la biserică. Toate acestea adunate m-au ajutat, au apărut îmbunătățiri simțitoare chiar după primele două luni, nu mai urinam așa des, jetul era ca înainte de a fi bolnav, nu mai aveam usturimi. Văzând aceste îmbunătățiri, m-am simțit încurajat să continui cu aceste medicamente din plante. După 6 luni, deși mă simțeam bine, m-am dus la medicul urolog și acesta mi-a confirmat, în urma analizelor efectuate, inclusiv tușeu rectal, că nu mai am probleme cu prostata. Vă recomand cu toată încrederea să luați aceste produse naturiste, care pe mine m-au ajutat foarte mult și care sunt singur că nici pe dvs. nu o să vă dezamăgească.
Produsele se pot comanda la tel. 0748/11.24.20, 0748/11.24.21.
Multă sănătate!
ION F. S. – Alba-Iulia
„Cum pot scăpa de arsurile la nivelul limbii?” (Răspuns pentru LIVIU R. – Brăila, F. AS nr. 1523)
Earl Mindell, în „Biblia vitaminelor”, precizează că arsurile la nivelul limbii, leziunile gurii, buzelor apar ca urmare a carențelor vitaminelor B complex: B2, B6, B12.
* B complex (B1-B12, inclusiv B2, B6) conform prospectului.
* B12 injectabil, 100 mcg sau 50 mcg + 50 mcg) o singură injecție în mușchi, o singură dată pe lună, până la revenirea stării de sănătate. Carența de B12 se resimte cinci ani și are ca efect pierderea memoriei.
* Vitamax, 1 tabletă pe zi, mai ales primăvara și toamna. Vitaminele B2, B6, B12 acționează sinergic doar în prezența altor vitamine și minerale.
* Tinctură de propolis (Apicola sau Farmacie naturistă), 20 picături puse în ceai. Se folosește intern.
* Gargară: ceai din Sânziene (Drăgaică). Se elimină din gură după gargară.
* Dietă: Nu consumați mezeluri, carne grasă prăjită, grăsimi de orice fel, alcool, zahăr, produse de patiserie, de cofetărie. Folosiți multe legume, fructe în stare crudă, sucuri preparate în casă și folosite imediat, asigurând corpului o hrană „vie” în proporție de 50-60% și Omega 3 din somon, cod, macrou, hering, scrumbii (la cuptor/ grătar).
Multă sănătate!
M. M. – Cluj-Napoca
„Sufăr de dermatoză la nivelul scalpului” (Răspuns pentru MONICA – București, F. AS nr. 1531)
Earl Mindell, în „Biblia vitaminelor”, menționează că aglomerările de celule, cojile uscate, gălbui și grase de la nivelul scalpului indică o carență de B12, B6, vitamina F, seleniu și alte vitamine și minerale.
* B12 se regăsește în B complex (B1-B12), dar este eficient injectabil 100 mcg (sau 50 mcg + 50 mcg), o singură injecție în mușchi, o dată pe lună, până la revenirea stării de sănătate. Carența de B12 se resimte timp de 5 ani și duce inclusiv la pierderea memoriei.
* B6, alte B-uri se regăsesc în Eurovita, Magneziu B complex, 1 tabletă, la 2-3 zile.
* Vitamina F nu se găsește decât în semințele de Floarea-soarelui.
* Calciu + Magneziu + Zinc + Seleniu, „Doppelherz”, 1 tabletă pe zi.
* Vitamax, 1 tabletă pe zi, în special primăvara și toamna.
Multă sănătate!
M. M. – Cluj-Napoca
„Fiica mea are dureri de cap și medicii nu găsesc cauza” (Răspuns pentru MARIA D. – București, F. AS nr. 1536)
Și eu am avut dureri de cap insuportabile la vârsta de 21 de ani, care nu cedau la niciun tratament. M-am internat la Spitalul nr. 9, unde mi-au făcut injecții pentru somnoterapie. Dar după 15 zile, nu am mai putut dormi. Am fost externată, iar durerile de cap nu au cedat sub nicio formă. M-am dus la policlinica cu plată, la același medic unde fusesem internată. Analizând investigațiile mele, mi-a recomandat injecții intravenoase cu Calciu bromat și Sulfat de magneziu. Injecțiile erau alternative – o zi, Calciu bromat, o zi, Sulfat de magneziu. Tratamentul a durat 30 de zile. După circa 3-4 zile, nu am mai avut dureri de cap. Vă sugerez să mergeți la un doctor neurolog de la Spitalul nr. 9. Îi doresc din tot sufletul sănătate fetiței dvs. și să auzim numai de bine. Cu stimă,
GABI – București
„Sufăr de sindromul picioarelor neliniștite” (Răspuns pentru GHEORGHE B. – Focșani, F. AS nr. 1537)
Pentru sindromul picioarelor neliniștite vă propun următorul tratament: beți apă magnetizată. Folosiți un magnet pe care îl aveți în casă, sau dacă nu, sunați la doamna Lili Colotin din Galați (tel. 0236/43.58.88, 0754/41.25.21) să vă trimită unul. Pe acest magnet puneți o sticlă cu apă de la robinet și beți apa aceasta, câteva zile la rând. După ce beți, umpleți sticla la loc, de fiecare dată. Vasul să fie din sticlă, nu plastic, nu metal. Pe lângă acest tratament, e bine să faceți și ședințe de bioenergie. Acesta se face în felul următor: se așează palmele la spate, pe zona rinichilor, cu mâna dreaptă pe partea dreaptă, cu mâna stângă pe partea stângă. Aveți grijă ca podul palmei să fie pe rinichi. În timpul acesta, este foarte important să respirați conștient măcar 10 minute. Veți vedea că după doar o săptămână vă veți simți foarte bine. Continuați încă o săptămână. Mult succes!
E. C. – Constanța