„Cătălina are ambele picioare egale” (Scrisoarea: „În urma unei operații greșite i s-au sfărâmat oasele”, F. AS nr. 1522)

Bună ziua dragii mei! Cu sufletul plin de bucurie vă spun că începând de astăzi, Cătălina are ambele picioare egale! Astăzi i s-a făcut alungirea ultimului milimetru, din cei 5 cm care i s-au sfărâmat (până am reușit să achiziționăm tija magnetică, oasele i s-au sfărâmat în continuare cu încă 1 cm). Cătălina continuă fizioterapia și, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm ca de Crăciun să fie recuperată suficient încât să i se dea voie să meargă! Vă mulțumim încă o dată! Mulțumim Fundației „Formula AS”! Mulțumim doamnelor: Rusu Maria Rodica, Bejinariu Maria, Iamandei Dana Liliana, Serfezi Maria, Stoiculescu Doina Maria, Chiriac Mariana, Rus Pompilia Roua și domnilor Ardelean Ioan Crăciun, Rezniciuc Emilian, Iorga Gheorghe. Doar cu ajutorul dvs. am reușit! Dumnezeu să vă răsplătească!
CORJOS MARICELA-ANIȘOARA – oraș Târgu Bujor, str. Tractorului nr. 8, jud. Galați, cod 805200, tel. 0766/51.68.32