Bucureștiul a fremătat în această toamnă de evenimente culturale diverse și de bună calitate, vernisaje, festivaluri de teatru, de film și de muzică. Unul dintre concertele memorabile a fost întoarcerea pe o scenă românească a marelui violonist de jazz Florin Niculescu. Recitalul său, desfășurat pe 12 noiembrie în sala arhiplină și efervescentă a ARCUB, a încheiat seria de evenimente reunite sub titulatura „Djelem djelem”, ediția-pilot a unui festival aflat la debut, ce își dorește să onoreze cultura sinti și roma. După ce a studiat la Liceul de muzică „George Enescu” și la Conservatorul din București, adolescentul Florin Niculescu părea destinat unei cariere în sfera muzicii clasice, însă pasiunea sa fierbinte pentru jazz l-a determinat să plece la Paris, fără nicio plasă de siguranță, și să încerce să răzbească în capitala mondială a jazz-ului manouche. Treizeci de ani mai târziu, Florin Niculescu este un maestru al genului, aclamat la nivel internațional, cu o bogată activitate concertistică.
„Locuiesc de 30 de ani la Paris, însă România rămâne țara mea de suflet”
– Concertul de luna aceasta v-a oferit răgazul de a vă petrece ceva mai mult timp în Bucureștiul natal. Cum ați simțit orașul, cu ce emoții, impresii veți porni din nou la drum?
– Locuiesc de 30 de ani la Paris, însă România rămâne țara mea de suflet, de aici îmi încarc de fiecare dată bateriile. S-a păstrat o legătură sufletească fantastică, profit de această revenire la sursă. Este o fericire pentru mine să mă plimb prin cartierul în care am copilărit, să îmi petrec timp alături de părinții mei, în casa noastră, acolo unde am crescut, să locuiesc din nou, chiar și pentru puțin timp, în vechea mea cameră. M-am întâlnit cu prieteni, cu colegi, cu cadre universitare, chiar acum ne aflăm la un master class, la Universitatea de Muzică. Bucureștiul, așa cum îl simt eu, este un oraș în permanentă transformare, fie că-i vorba de oameni, de construcții, de proiecte, rămân cu impresia că se dorește progresul.
– În ce fel ați perceput această schimbare, în ceea ce-i privește pe oameni?
– Mai degrabă la un nivel moral, decât material, palpabil. Oamenii au nevoie de o nouă conduită de viață și au nevoie de susținere, de încurajare. Mai ales tineretul. Mie îmi place să mă amestec cu oamenii, să intru în vorbă și să trăncănesc. Am discutat aici cu mulți tineri care se simt debusolați, unii chiar disperați de situația actuală, atât la nivel mondial, cât și național. Aici au sentimentul că nu se interesează nimeni de ei, că nu sunt băgați în seamă, sunt ignorați de instituțiile ce ar trebui să îi sprijine și trăiesc cu senzația că trebuie să își facă singuri dreptate. Ce m-a impresionat este că sunt foarte informați și foarte dornici să schimbe lucrurile în societate, chiar dacă sunt mai greu de stârnit.
„E haos în toată Europa”
– Călătoriți în întreaga lume și puteți avea o privire de ansamblu…
– Da, și văd această debusolare, acest haos peste tot în Europa, la Londra, la Paris, la Copenhaga. Senzația mea este că ne aflăm într-o perioadă grandioasă, istorică, dar nu neapărat într-un sens pozitiv. O lume a tehnologiei excesive, o lume computerizată ni se așterne în față și este normal să fim dezorientați. Mulți oameni nu se mai regăsesc în aceasă lume robotizată, supertehnologizată, asta văd la nivel mondial. Un așa-zis progres nu înseamnă neapărat un pas în față, poate avea și aspecte degradante pentru om. Văd, totodată, o neglijență, o nepăsare a celor ce ar trebui să pregătească noile generații spre un progres uman și spiritual. Degeaba ai un progres cibernetic, dacă nu este urmat de unul spiritual, și nu mă refer aici la mătănii și închinăciuni la biserică. Spritualitatea îți dă dreptul să fii un om bun, înțelegător față de cel de lângă tine, să respecți cultura și pe cei care au făcut ceva înaintea ta, astfel încât tu să poți evolua. A fi om înseamnă a simți, a te emoționa, a iubi, a respecta. Sper ca tânăra generație, deloc naivă, bine informată, să poată duce mai departe ceea ce a creat omenirea până acum în domeniul frumosului, al artelor, să lupte pentru păstrarea umanității. Sper din tot sufletul meu de om și de artist, chiar dacă se spune că artiștii sunt mai naivi, mai visători. Dar ei au posibilitatea de a călători, de a cunoaște mulți oameni, diferiți, și pot înțelege multe nuanțe.
– Cum vedeți rolul muzicii în această ecuație actuală?
– Muzica luptă, se află în primul rând al luptei pentru a transmite emoții umane. Eu cânt la vioară, fără a utiliza multe artificii tehnologice, pentru a-mi transmite mesajul. Mesaj de respect și prețuire pentru cei ce au deschis drumuri și au făcut posibilă apariția mea în acest ocean imens al artei și al muzicii. Cât timp am să pot, voi transmite acest mesaj de integritate artistică, de emanicipare și de deschidere a porților artei către noile generații.
– Cum ați trecut prin perioada pandemiei, presupun foarte dificilă pentru un om obișnuit cu scenele și cu călătoriile lungi?
– La început, am anulat un turneu de 28 de concerte în Rusia, apoi în Japonia, în toată Franța. Am stopat totul și am trăit un sentiment de frustrare și de indignare. Apoi m-am resemnat, am rămas în apartamentul meu din Paris, mi-am dezvoltat noi proiecte muzicale și am avut timp (iată că a existat și o parte bună!), să mă apropii de familia mea. În final, a trecut cu bine și am repornit la treabă.
Sonorități balcanice și occidentale
– Muzical vorbind, în ce etapă a carierei vă aflați, ce ați mai descoperit, la ce lucrați în acest moment?
– Chiar înainte de a veni la București, am încheiat înregistrările la un nou disc imprimat sub titulatura Florin Niculescu All Stars. Am petrecut mai mult timp alături de instrumentiștii din orchestră pentru a crea acea chimie atât de importantă pentru un disc. Compozițiile aduc împreună cultura Vestului și a Estului, sunt o fuziune de sonorități balcanice și occidentale, cele două culturi din care îmi trag inspirația. Este vorba despre cultura mea gypsy și cea franceză. De aceea, l-am invitat alături de mine pe marele chitarist Christian Escude, și el cu origini gypsy, pentru a redescoperi muzical aceste culturi și a le prezenta în felul nostru. De Christian mă leagă o prietenie de 30 de ani și, totodată, o relație de dragoste muzicală. El este printre primii francezi care m-au primit cu brațele deschise, au crezut în talentul meu și mi-au oferit sprijinul necondiționat. Am avut bucuria de a-l avea ca invitat în concertul de la București și i-am mulțumit în fața publicului pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. În curând, vom lansa discul și vom porni în turneu cu noile compoziții, iar dacă voi mai fi chemat în România, voi reveni cu cea mai mare plăcere.
Foto: Octav Avramescu