Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

FLORIN NICULESCU, mare interpret de jazz: „A fi om înseamnă a simți, a te emoționa, a iubi, a respecta” 

Bucureștiul a fremătat în această toamnă de evenimente culturale diverse și de bu­nă calitate, vernisaje, festivaluri de tea­tru, de film și de muzică. Unul dintre con­certele me­morabile a fost întoarcerea pe o scenă româ­neas­că a marelui violonist de jazz Florin Ni­culescu. Recitalul său, desfășurat pe 12 noiem­brie în sala arhiplină și efervescentă a ARCUB, a în­cheiat seria de evenimente reunite sub titulatura „Djelem djelem”, ediția-pilot a unui festival aflat la debut, ce își dorește să onoreze cultura sinti și roma. După ce a studiat la Liceul de muzică „Geor­ge Enescu” și la Conservatorul din Bucu­rești, ado­lescentul Florin Niculescu părea destinat unei ca­rie­re în sfera muzicii clasice, însă pasiunea sa fier­binte pentru jazz l-a determinat să plece la Paris, fără nicio plasă de siguranță, și să încerce să răz­bească în capitala mondială a jazz-ului ma­nouche. Treizeci de ani mai târziu, Florin Ni­culescu este un maestru al genului, aclamat la    ni­vel internațional, cu o bogată activitate concer­tistică.

„Locuiesc de 30 de ani la Paris, însă România rămâne țara mea de suflet”

– Concertul de luna aceasta v-a oferit răgazul de a vă petrece ceva mai mult timp în Bucureștiul natal. Cum ați simțit orașul, cu ce emoții, impresii veți por­ni din nou la drum?

– Locuiesc de 30 de ani la Paris, însă România rămâne țara mea de suflet, de aici îmi încarc de fiecare dată ba­teriile. S-a păstrat o legătură sufle­tească fantastică, profit de această re­venire la sursă. Este o fericire pentru mine să mă plimb prin cartie­rul în care am copilărit, să îmi petrec timp alături de părinții mei, în casa noastră, acolo unde am crescut, să locuiesc din nou, chiar și pentru puțin timp, în vechea mea cameră. M-am întâlnit cu prie­teni, cu colegi, cu cadre universitare, chiar acum ne aflăm la un master class, la Universitatea de Muzică. Bucureștiul, așa cum îl simt eu, este un oraș în per­manentă transformare, fie că-i vorba de oameni, de construcții, de proiecte, rămân cu im­presia că se dorește progresul.

– În ce fel ați perceput această schim­bare, în ceea ce-i privește pe oameni?

– Mai degrabă la un nivel moral, decât material, palpabil. Oamenii au nevoie de o nouă conduită de viață și au nevoie de susți­nere, de încurajare. Mai ales tineretul. Mie îmi place să mă amestec cu oamenii, să intru în vorbă și să trăncănesc. Am discutat aici cu mulți tineri care se simt debusolați, unii chiar disperați de situația actuală, atât la nivel mondial, cât și național. Aici au senti­mentul că nu se intere­sează nimeni de ei, că nu sunt bă­gați în seamă, sunt ignorați de instituțiile ce ar trebui să îi sprijine și trăiesc cu senzația că trebuie să își facă singuri drep­tate. Ce m-a impresionat este că sunt foarte informați și foar­te dornici să schimbe lucrurile în societate, chiar dacă sunt mai greu de stârnit.

„E haos în toată Europa”

– Călătoriți în întreaga lume și puteți avea o privire de ansamblu…

– Da, și văd această debusolare, acest haos peste tot în Europa, la Londra, la Paris, la Co­pen­haga. Senzația mea este că ne aflăm într-o perioadă grandioasă, istorică, dar nu nea­părat în­tr-un sens pozitiv. O lume a tehnologiei ex­cesive, o lume computerizată ni se așterne în față și este nor­mal să fim dezorientați. Mulți oa­meni nu se mai regăsesc în aceasă lume robotizată, su­­per­­teh­nologi­za­tă, asta văd la nivel mondial. Un așa-zis progres nu în­seamnă neapărat un pas în față, poa­te avea și aspecte degradante pentru om. Văd, toto­dată, o neglijență, o ne­păsare a celor ce ar tre­bui să pre­gă­teas­că noi­le generații spre un pro­gres uman și spiri­tual. Degeaba ai un progres cibernetic, dacă nu este urmat de unul spiritual, și nu mă refer aici la mătănii și în­chinăciuni la biserică. Spritualitatea îți dă dreptul să fii un om bun, înțelegător față de cel de lângă tine, să respecți cul­tura și pe cei care au făcut ceva înaintea ta, astfel încât tu să poți evolua. A fi om înseamnă a simți, a te emoționa, a iubi, a respecta. Sper ca tânăra gene­rație, deloc naivă, bine infor­mată, să poată duce mai departe ceea ce a creat omenirea până acum în domeniul frumosului, al artelor, să lupte pentru păstrarea umanității. Sper din tot sufletul meu de om și de artist, chiar dacă se spune că artiștii sunt mai naivi, mai visători. Dar ei au posibilitatea de a călători, de a cunoaște mulți oameni, diferiți, și pot înțelege multe nuanțe.

– Cum vedeți rolul muzicii în această ecuație actuală?

– Muzica luptă, se află în primul rând al luptei pentru a transmite emoții    umane. Eu cânt la vioa­ră, fără a utiliza multe artificii tehnologice, pentru a-mi transmite mesajul. Mesaj de respect și prețui­re pentru cei ce au deschis drumuri și au făcut po­sibilă apariția mea în acest ocean i­mens al artei și al muzicii. Cât timp am să pot, voi trans­­­mite acest mesaj de integritate artistică, de emanici­pare și de des­chidere a porților artei către noile generații.

– Cum ați trecut prin perioada pan­de­miei, presupun foar­te dificilă pentru un om obișnuit cu scenele și cu călătoriile lungi?

– La început, am anu­lat un turneu de 28 de concerte în Rusia, apoi în Japonia, în toată Franța. Am stopat totul și am trăit un sentiment de frus­trare și de indignare. Apoi m-am resemnat, am ră­mas în apartamentul meu din Paris, mi-am dezvol­tat noi proiecte muzicale și am avut timp (iată că a existat și o parte bună!), să mă apropii de familia mea. În final, a trecut cu bine și am repor­nit la treabă.

Sonorități balcanice și occidentale

– Muzical vorbind, în ce etapă a carierei vă aflați, ce ați mai descoperit, la ce lucrați în acest moment?

Alături de Christian Escude în concertul organizat de Institutul Goethe și Institutul Francez

– Chiar înainte de a veni la București, am în­cheiat înregistrările la un nou disc imprimat sub titulatura Florin Niculescu All Stars. Am petrecut mai mult timp alături de instrumentiștii din orches­tră pentru a crea acea chimie atât de importantă pentru un disc. Compozițiile aduc împreună cul­tura Vestului și a Estului, sunt o fuziune de so­no­­rități balcanice și occidentale, cele două cul­turi din care îmi trag inspirația. Este vorba despre cultura mea gypsy și cea franceză. De aceea, l-am invitat alături de mine pe marele chitarist Christian Escude, și el cu origini gypsy, pentru a redescoperi muzical aceste culturi și a le prezenta în felul nostru. De Christian mă leagă o prietenie de 30 de ani și, totodată, o relație de dragoste mu­zicală. El este printre pri­mii francezi care m-au primit cu brațele des­chise, au crezut în talentul meu și mi-au oferit sprijinul necondiționat. Am avut bucuria de a-l avea ca in­vitat în concertul de la Bucu­rești și i-am mulțumit în fața publicului pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. În curând, vom lansa discul și vom porni în turneu cu noile com­poziții, iar dacă voi mai fi che­mat în România, voi reve­ni cu cea mai mare plăcere.

Foto: Octav Avramescu

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian