TIA ȘERBĂNESCU: „În cazul Schengen, diplomații noștri au reacționat «post-mortem»”

Analiza politică a lunii DECEMBRIE

„Argumentele Austriei în cazul Schengen nu m-au convins deloc”

– La precedenta noastră discuție, înaintea votului pentru aderarea României la Spațiul Schen­gen, v-ați exprimat (în contrast cu optimis­mul general), îndoielile privind un rezultat favo­rabil. Proorocirea dvs. s-a împlinit. V-aș întreba cum apreciați cursul evenimentelor, demersul diplo­matic al României, dar și argumentele aduse de Austria pentru blocarea aderării noastre.

– Voi începe cu a doua întrebare: argumentele Austriei în cazul Schengen nu m-au convins deloc. Cred că nu au convins pe nimeni, nici măcar pe austrieci… Problema emigranților ilegali din Aus­tria – o problemă adevărată – nu se rezolvă atacând o țară care nu are nicio legătură cu cazul în sine. S-a dovedit clar că rutele acelor emigranți nu trec prin România, trec mai degrabă prin Croația, care a fost acceptată în Schengen, sau prin Ungaria, despre care nu s-a suflat un cuvânt. Prin urmare, a fost un pre­text. Nu e prima dată când Austria, care nu e membră NATO, face jocuri ciudate. Mulți politi­cieni austrieci s-au declarat și ei consternați de argumentele cance­larului Karl Nehammer și au criticat această decizie, apărută pe ultima sută de metri, ca să limiteze timpul de reacție al autorită­ților române. Acum revin la prima întrebare: diplomația română nu m-a convins nici ea. E drept, Nehammer anunțase pe 21 no­iembrie că susține aderarea României și a Bulgariei, iar după două zile s-a răzgândit (te întrebi dacă în cele două zile au intrat cei 70.000 de migranți în Aus­tria!). E clar că s-au primit telefoane sau sfaturi, legăturile Austriei cu Rusia sunt documentate serios, dar la fel de clar e că se știa încă din octombrie că Austria își poate schimba poziția. Chiar Rareș Bog­dan, de la PNL, anunța că Austria pregătește această lovitură. O diplomație serioasă e obligată să ia în calcul toate scenariile posibile, să anticipeze. De vină sunt și serviciile secrete, în primul rând Ser­viciul de Informații Externe (SIE), care nu a mirosit nimic, dar și diplomația, care nu s-a mișcat repede. Iohannis s-a întâlnit cu Nehammer, cu care vorbește aceeași lim­bă, după vot, la Consiliul European. Nu se putea întâlni și înainte? Au fost două săptămâni în care trebuia să aruncăm la înaintare tot ce aveam mai convingător. Noi l-am trimis pe Lucian Bode, care nu vorbește nicio limbă străină și care înțelesese că omologul lui de la Interne l-a asigurat că Austria nu are nimic împotriva României. Asta a înțeles Bode. Nu știu cum, din limbajul corpului, din mimi­ca in­terlocutorului?! A înțeles exact pe dos. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit cu omo­lo­gul său austriac, tot după vot, ambasadorul Emil Hu­re­zeanu a reacționat și el foarte târziu. Din păcate, diplomația noastră nu e la nivelul pe care îl impune această perioadă tulbure, plină de provocări, plină de intenții rele și de interese cinice. Acum era nevoie de niște profesioniști inteligenți, care să reacționeze în consecință. Diplomația e, totuși, o meserie, cere pregătire, tact. Dacă politizezi și zona aceasta, nu ai cum să obții rezultate spectaculoase. Dimpotrivă, te trezești cu surprize. Rezultatul s-a văzut: ai noștri au reacționat „post mortem”. Iohannis s-a dus la Bru­xelles, la Consiliul de după vot, zicând că e supărat, dar, odată ajuns acolo, și-a schimbat tonul, a zis că nu vom boicota în niciun fel Austria. Sunt multe inte­rese comerciale ale Austriei la noi, unele legate chiar de prietenii domnului președinte, care taie în neștire pădurile românești. Sigur, e mai bine să rezolvi problemele pe calea discuțiilor, fără boicoturi, căci fir­mele austriece lucrează aici cu muncitori români și plătesc impozite tot aici, deci asta ni se poate în­toarce ca un bumerang. Avem destui dușmani, nu ne mai trebuie unul, cu tot dinadinsul. Era suficient, poate, ca statul să acționeze, discret, mărind rede­vențele OMV Petrom, care sunt cele mai mici din lume, 4%, când peste tot sunt între 16 și 22%. Nu trebuia să o facă pe loc, să pară răzbunare. Trebuia să o facă cu finețe, peste vreo 7 zile, fără mare tam-tam. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a acordat un contract unei companii austriece chiar în ziua votului pentru Schengen. Apoi, tot el anunța că a refuzat un cadou de sărbători pe care îl trimisese o firmă austriacă. Pesemne, România nu primește cadouri, România face cadouri!

–Asistăm, totuși, la o campanie puternică de boicotare a Austriei. E o direcție justă?

– E o campanie cum că să ne luăm Petrom înapoi, să naționalizăm compania. Despre Petrom, Adrian Năstase, premierul de atunci, spunea că cine are compania controlează puterea economică și politică în România. Drept care, el a dat puterea României statului austriac, în spatele căruia se află Rusia. Am dat Petromul la un preț de nimic, dar s-au primit niște comisioane ultra grase, care sunt anchetate acum la Viena. Că le-or ancheta mai încet, mai pe termen lung, asta e altceva, dar ancheta există, există dovezi că șpaga s-a dus în Insulele Virgine, pentru clienți români. Evident, statul român nu are nicio intenție să ia Petromul înapoi, se teme că ar da un semnal prost în Europa. Dar și dacă ar face-o, mă tem că ne-am trezi la Petrom cu tot felul de politicieni ratați, care ar umple compania de rude, de amici, cum e obiceiul la noi (vezi Tarom). Dacă ne uităm la lista marilor datornici din economie, primele 7-8 locuri sunt ocupate de companii de stat. Termoelectrica, de exemplu, are atâtea datorii, că pune în pericol Bucu­reștiul, care riscă să rămână fără căldură și apă caldă. Pe de altă parte, și oamenii de afaceri români – proveniți cam toți din serviciile secrete – când au primit de la stat companii de acest gen, ori le-au fa­limentat, ca Ioan Nicolae, ori le-au vândut, cum a fă­cut Dinu Patriciu cu Rompetrol, care a ajuns la kazahi. Toată parada asta de patriotism TV e inte­resată doar ca să scoată capital electoral.

„Votul Austriei e și un eșec al Uniunii Europene”

– Există riscul ca votul negativ al Austriei să provoace un val de euroscepticism? UE iese cam șifonată după acest vot.

– Evident, votul Austriei e și un eșec al Uniunii Europene, care nu poate stăpâni, în ultimii ani, ten­dințele centrifuge ale unor țări. Acum a fost Austria, alte dăți au fost Polonia sau Ungaria. Omogenitatea UE a fost pusă în discuție prin votul pentru Schen­gen, dar nu numai acum. UE e de mulți ani ținta unor acțiuni destabilizatoare, pregătite din timp, cu partide și lideri politici cumpărați, care așteaptă doar sem­nale ca să reacționeze. Se vorbește de Axa Austria – Un­garia – Rusia, care are suficienți agenți care să des­­tabilizeze Uniunea. Nu știm cât de puternice și de nocive vor deveni aceste mișcări la un moment dat, dar ele încurajează, în mod sigur, euroscepti­cis­mul, populismul, extremismul și atitudinile favo­ra­bile unor conexiuni politice inavuabile. Să vezi la Praga manisfestații cu steagul rusesc? Ăsta e perico­lul!

La noi, euroscepticismul nu e îngrijorător, oa­menii realizează cum stau lucrurile, au rude în străinătate, își dau seama de avantajele UE. Dar sunt politicieni și partide care vor să capitalizeze zona eurosceptică. Din păcate, UE nu e la nivelul de coe­ziune la care ar trebui să fie. E super-biro­cra­tizată, e coruptă și ea, avem un caz recent de șpagă din Qatar, o vicepreședintă a Parlamentului Euro­pean care a fost arestată. E un context extrem de încurcat, de periculos și de agresiv, iar UE are multe defec­țiuni. Dar care e alternativa: Rusia? China? Iranul? Oricâte defecțiuni au UE și Statele Unite ale Ame­ricii, dic­tatura și puterea absolută nu sunt un răspuns. Și așa e greu de trăit cu toate aberațiile care se întâmplă, unele acceptate și promovate de UE, asta ne-ar mai lipsi, să ajungem într-un regim autocrat! Prefer să umblu în blugi, decât cu vălul islamic. Ve­deți ce se în­tâmplă în Iran, din pricina vălului ăstuia. Amenin­țarea e între rău și foarte rău. Depinde de noi pentru ce optăm. Ne plângem noi de liderii noștri, dar și liderii occidentali sunt departe de calitatea de odinioară. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost acum dacă în America era Donald Trump, dacă în Franța era Marine Le Pen și dacă la noi era Viorica Dăncilă. Se vorbește, deja, despre o nouă ofensivă rusă, la granițele noastre, la începutul anului viitor, Vladimir Putin se pregătește să mai trimită la moarte vreo 150.000 de soldați. Se putea mai rău, dar se poate și de-acum încolo mai rău. Anul ăsta a fost foarte prost, ca ultimii ani, când am dat din pandemie în război, iar apoi în criză energetică și inflație. Pre­misele arată rău, iar criza energetică nici vorbă să se termine prea curând. Trecem cumva iarna asta, dar ce facem la anul, peste doi ani?

„Nu mai are nimeni încredere în nimeni”

– O altă campanie din ultima vreme cere „să ne luăm țara înapoi”. De la cine?

– Discursul e că străinii ne-au făcut sclavi, sun­tem mai rău ca o colonie, ne-au luat toate avuțiile. Dar, evident, niciun străin nu putea lua nimic fără să vândă ai noștri. Nu poți să cumperi ceva ce nu se vinde. Iar vânzători am avut mereu. Au vândut, și-au luat comisoanele și acum tot ei sar la televizor că ne vrem țara înapoi. Dacă o vrem înapoi, de la ei ar trebui să ne-o luăm! Toată rețeaua de securiști, sinecuriști și incompetenți instalată de la început, din ’90, a condus țara asta. În economie, toate afacerile au trecut pe la ei. De la ei ar trebui să o luăm înapoi, dar nu se mai poate. Nici nu ai cu cine să îi în­locuiești, nu vezi în nicio forță politică pe cineva care să îți inspire încredere. Ce puteam să alegem, dacă asta a fost oferta? A existat vreun partid-minune în anii ăștia și nu l-am văzut noi? A fost un partid curat, pe care nu l-am apreciat? Nu poți vota decât ce ai pe listă. Nu e de mirare că lumea și-a pierdut încrederea și în politică, și în factorii de decizie, și în președinte. Nu mai are nimeni încredere în nimeni, iar asta e o atitudine nefericită, ajungi să nu mai ai încredere nici în cineva care ar merita și care ar vrea să îți facă bine.

– Suntem la finalul unui an greu. La ce să ne așteptăm în 2023? Sunt motive de optimism de care să ne agățăm?

– E greu să te aștepți la ceva bun. Avem o coaliție formată din cele mai răsărite partide din țară, dar uite că au un an de guvernare și nu sunt în stare să pună un procent de creștere a pensiilor. Marcel Ciolacu, șeful PSD, a făcut un anunț extrem de dur, mai dur decât neintrarea în Schengen, anume, că pen­siile nu vor mai crește în următorii 50 de ani. Dur, dar ade­vărat! Nu mai au de unde să împrumute, toate pen­siile se plătesc din împrumuturi peste împru­muturi. În plus, se va crea un decalaj între pen­sionari și ti­ne­rii care lucrează. Viitorii pensio­nari sunt „de­crețeii”, o generație foarte mare, iar cei care vin din urmă sunt generații cu o demo­grafie scăzută. E o perspectivă irezolvabilă, și nu doar la noi, și în lume.

Ce a făcut marea coaliție în 2022, 13 kilometri de autostradă?! În condițiile astea, cum să fii op­timist? Nici măcar țările bogate nu vor fi fe­rite de probleme – inflație, migrație etc. Societatea civilă e și ea dezbinată. Poate, totuși, s-o ivi ceva bun, așa cum s-au ivit și motivele de îngrijorare…