Pentru cine priveşte retrospectiv anul 2022 este evident că el a fost – în plan public – anul unor speranțe zadarnice. Majoritatea cetățenilor se aşteptau ca „marea coaliţie” (PSD – PNL – UDMR), justificată de contextul internaţional tulbure (pandemie, război în proximitate) și prezentată drept o victorie a „realismului politic”, să rezolve eficient problemele administrative curente și să contureze clar un proiect coerent de evoluție a societății româneşti, atât în plan intern, cât și extern. Mulți observatori ai vieţii noastre politice au privit, totuşi, cu scepticism alianța de tip „monstruoasa coaliţie”, prognozând că apa și focul nu pot funcționa împreună, că uleiul și apa nu se amestecă. Alţi observatori au mizat pe ceea ce numim, în genere, unitate naţională în împrejurări dificile, scontând pe faptul că partidele la putere vor renunţa la concurența politică în favoarea interesului general (naţional). Mai ales efectele pandemiei și agresiunea rusească împotriva Ucrainei independente și suverane, cu consecințe grave pentru stabilitatea socială și economică a întregului continent, cereau o acţiune administrativă fermă. Ezitările s-au văzut chiar de la început. „Explozia pandemică”, de exemplu, a surprins guvernul anului 2020 complet nepregătit, demascându-i „tarele”, din ce în ce mai vizibile, după trei decenii de postcomunism. O clasă politică profesională, cu partide responsabile față de electorat, ar fi încercat – dincolo de „cârpelile” de moment, restructurarea „sistemului”, pentru a-l face capabil să suporte mai relaxat şocurile neaşteptate. Funcționalitatea lui era necesară, mai ales, în contextul provocărilor mondiale actuale, când admiterea României în UE și NATO și-a arătat valoarea, indiferent de „murmurele” (spontane sau „interesate”) ale unor nostalgici după „independentismul național” al secolului trecut. Dacă nu era membră a NATO, România ar fi devenit „gubernie rusească” în 24 de ore. Să revenim, însă, la „marea coaliție” și la realizările ei din ultimul an. Modul în care a funcţionat a arătat fără dubii că înțelegerea dintre partidele numite la conducerea țării s-a făcut formal, în interes propriu, și nu în interesul general comun. Multe oportunități impuse de situația în care a evoluat țara au fost ratate, datorită concurenței interne pentru acapararea resurselor, pentru rezolvarea „discretă” a „intereselor de partid”. Cele mai multe „soluții”, adoptate sub presiunea situației, s-au vădit a fi improvizaţii de moment, expediente pentru disiparea nemulțumirilor sociale, decizii aberante, corectate din mers sau anulate după declanșarea unui haos, altfel previzibil. Guvernul „marii coaliții” a dus la limita superioară politicile clasicizate în deceniile postcomuniste, de TERGIVERSARE a rezolvării problemelor vitale ale țării, singurele schimbări pozitive ale perioadei fiind făcute sub presiunea partenerilor externi și, în mai mică măsură, a societății civile interne. Cu ce se prezintă la sfârșitul anului 2022 guvernul Ciucă? Nu vorbesc de existența vreunui proiect unitar de țară sau de angajamentele generale, în raport cu organizaţiile internaţionale din care țara face parte (UE și NATO). Ratarea „Schengen-ului” este încă un exemplu de aruncare a mizeriei în grădina celorlalţi, iar, în probleme stringente, precum cea a preţului la energie și a consecinţelor lui, precum și cea a pensiilor „speciale” sau cea a asigurărilor de sănătate și a aprovizionării cu medicamente a populaţiei, „bâlbâielile” par să fi fost programate anume, dacă nu cumva chiar au fost „programate” din anume interese private sau de grup. Legile învățământului sau legile justiţiei au fost atât de „corectate”, încât efectele lor reale sunt deja nule. Guvernul se împrumută în continuare „la greu”, lăudându-se că face economia „să duduie”, dar datoriile se acumulează peste nivelul de suportabilitate a PIB-ului. În schimb, PSD-ul și PNL-ul s-au înțeles, se pare, să liberalizeze angajările la stat, crescând și mai mult o castă birocratică parazitară, deși anunță un efort masiv pentru „digitalizare” (citește debirocratizare). Nu îmi ajunge spaţiul pentru a înșirui toate realizările Guvernului Ciucă. În 25 mai, el va fi înlocuit de guvernul Ciolacu. După toate datele, în 2023, „stabilitatea”, așa cum a fost concepută de politicienii dâmbovițeni va continua. Nu va trebui, aşadar, să ne mirăm, dacă la sfârșitul acestui an – ne vom regăsi cu un bilanţ asemănător celui din anul care tocmai a trecut.
