Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

O țară care vrea să (mai și) râdă

A stârnit o mare dezbatere, mai cu seamă pe rețelele sociale (acolo unde toată lumea se pri­cepe la toate), marele succes de public a două re­cente producții cinematografice autohtone: „Teambuilding”, respectiv „Mirciulică”. Prima dintre ele a bătut toate recordurile, cu 1 milion de bilete vândute și aproa­pe 5 milioane de euro în­ca­sări. Ambele sunt producții priva­te, finanțate chiar de unii dintre ac­torii principali, persoane fără pre­gătire cinematografică temeinică, dar foarte cunoscute în mediul online: vedete de YouTube, unde au milioane de urmăritori, actori cunoscuți de „stand up” (mici numere personale de comedie, găzduite de pub-uri și cluburi, în mare vogă în ultimul deceniu).

Succesul celor două producții de comedie (să se pronunțe criticii dacă sunt sau nu „filme”) vine, cumva, împotriva „valului” cinemato­gra­fiei românești contemporane, una cu real succes de festival și de critică internațională, dar mai degrabă ignorată de publicul local. Aprofundând cu preponderență teme grele ale societății de după 1989, cinematograful românesc contem­poran respiră, în general, un aer greu, încărcat, sumbru. Că e inovator, că e extrem de bine făcut și jucat, o demonstrează nu doar multitudinea de premii prestigioase și succesul pe piețe de film mai pretențioase decât a noastră, ci și faptul că autorii români sunt predați, azi, în marile școli de cinematografie ale lumii. Dar asta nu garan­tează și succesul local, într-o țară sufocată, ori­cum, de veștile proaste difuzate „în buclă” de toate canalele TV…

Era evident de mai multă vreme că există loc pe piață și pentru alt gen de filme: o dove­dește eternul succes de Crăciun al comediei ame­ricane „Singur acasă”, difuzat la TV, o do­ve­dește și succesul statornic al comediilor româ­nești de dinainte de 1989. Conștienți de împre­jurări sau, poate, din dorința de a nu fi comparați frontal cu numele mari afirmate după ’89 (Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu etc.), unii cineaști români au virat, recent, spre producții mai populare, dar au făcut-o, parcă, fără prea ma­re convingere, iar „compromisul” ar­tistic nu a făcut, nici el, săli pline. Succesul a fost obținut abrupt, de producții ca „Miami bici”, „Team­buil­ding” sau „Mirciulică”. Încu­ra­jați de suc­cesul online, o mână de tineri au pariat ba­nii pro­prii și au dat lovitura. Dacă rezultatul între­prinderii lor e discutabil – de la limbaj, la te­matică și la mijloacele prin care dezvoltă ac­țiunea – un lucru e indiscutabil: românii simt nevoia să se mai și relaxeze, au nevoie să se mai și destindă, să mai și râdă de realitatea adesea apăsătoare de la muncă sau din viața de zi cu zi. Filonul acesta l-au exploatat, după puterile lor, cele două recente producții. E o lecție nu doar pentru scorțoasa noastră cinematografie – care are acum ocazia să „contraatace” cu niște pro­duc­­ții de gen, care să-și aroge și calitate –, e o lecție pentru întreaga societate. După 30 de ani de conspirații, de spaime induse și de crize de tot felul, românul e dispus să plătească ca să râ­dă. Cine va ști să ofere asta – în cinema, în sfe­ra comercială sau în politică – va ieși din rând.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian