* Michel Houellebecq, „Anihilare”, traducere şi note de Daniel Nicolescu, Editura Humanitas Fiction (tel. 0723/68.41.94), 524 p.

Scriind mai demult aici despre unele romane ale lui Houellebecq, prezentat pe coperte ca drept „cel mai important şi mai cunoscut scriitor contemporan”, îmi arătam rezerve faţă de ostentaţia provocărilor lui, faţă de programarea scandalurilor mediatice care i-au adus celebritatea. În contextul „corectitudinii politice” şi sfidând „cumsecădenia” generală, îşi juca rolul de nihilist cinic şi pescuitor în ape tulburi cu un aplomb enervant. Cărţile i-au adus atât fani din noile generaţii rebele (care exclud sexualităţii orice conotaţie sentimentală, sunt indiferente la istorie, la ideologiile de orice culoare şi resping în bloc valorile încetăţenite), cât şi antipatia, dacă nu chiar ura, feministelor, musulmanilor, organizaţiilor umanitare şi pentru drepturile omului, indignarea unor oameni politici şi din mass-media care n-au ezitat să-l eticheteze „politic abject” pentru temele ce reveneau obsesional în textele şi declaraţiile lui. Dar iată că, odată trecut de 60 de ani, deşi nu renunţă la pesimism, încep să-l atragă şi registrele dispreţuite înainte: afecţiune, compasiune, emoţii împinse până la patetism, iar agresivitatea vechilor diatribe anarhice e înmuiată de tandreţe filială, fraternă, conjugală. Cel mai nou roman al lui Houellebecq, apărut în Franţa astă-vară şi tradus rapid la noi, aduce o altă lumină asupra controversatului scriitor. Cu „Anihilare” nu mai vrea neapărat să şocheze (şi-a făcut „plinul”), nu mai urmăreşte să dea efect de real unei lumi a urii, de sine şi tot restul, cu excepţia animalelor. Deşi anumite idei ale post-umanismului nu lipsesc nici acum, el construieşte o intrigă în jurul unui personaj principal, Paul Raison, aliniind romanul polițist axat pe servicii secrete, cel politic şi social, cel de familie şi de dragoste. Cu cât avansezi în lectură (deşi unele fire epice sunt abandonate), găseşti personajele mai comprehensibile. Într-un interviu, Houellebecq îi numea surprinzător pe romancierii care l-au marcat: Balzac, Dostoievski, Thomas Mann între alţii. La această tradiţie ar vrea acum să revină după puterile lui, reprezentând realităţi ale prezentului: povestea se petrece în 2027, în timpul alegerilor prezidenţiale din Franţa, iar unele personaje au corespondent uşor de recunoscut de francezi în lumea reală. Romanul de acţiune e axat pe o serie de atentate în diferite ţări, difuzate în timp real pe internet şi ai căror autori sunt căutaţi, cu ajutorul unor hackeri, de serviciile secrete. Tatăl lui Paul fusese o eminenţă a serviciului francez de informaţii dar, în urma unui atac cerebral, ajunsese legumă şi nu-şi mai putea ajuta colegii. Paul însuşi, consilier al ministrului Economiei, recurge în anumite împrejurări la aceștia. Romanul de familie o conţine pe soţia lui, Prudence, şi căsnicia lor reînnodată după o perioadă de criză, pe sora lui, Cécile, credincioasă catolică practicantă, soţul acesteia, un notar de treabă, plus fiicele lor, pe alt frate, mai mic, chinuit de o scorpie de nevastă din pricina căreia se sinucide. Majoritatea personajelor fac parte din clasa medie, iar întâmplările grave prin care trec, abil puse în scenă, le relevă firea profundă. Paul e nemulţumit de soţia lui, nefericit de situaţia în care îl pun slujba, familia, realităţile cotidiene de care se freacă. Până ce, la 50 de ani, o boală incurabilă îi taie brusc speranţa de viaţă şi abia atunci, sub spectrul morţii, începe să o preţuiască aşa cum e ea, cu bune şi cu rele. În „Anihilare”, Houellebecq îşi pune în valoare inteligenţa raţional-afectivă, ştie cum să creeze aşteptări şi să te facă să vezi prin ochii lui anii noştri otrăviţi la propriu şi la figurat.