Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ȘTEFAN NICA (Fondator al Asociației Române de Arboricultură): „În România, copacii se măcelăresc”

„Un copac s-a prăbușit din senin peste un loc de joacă din Parcul Cișmigiu”… „O tânără a ajuns la spital, cu răni grave, după ce un arbore a căzut peste ea, pe stra­dă”… „Bunica a tras în ultima clipă fetița de pe ban­ca peste care s-a prăvălit un arbore verde, în Par­cul Kiseleff”. Știrile despre copaci prăbușiți pes­te oameni pe vreme bună, dar și imaginile de­pri­man­te, cu șiruri de copaci decapitați și uscați prin „lu­crări de regenerare”, vorbesc despre haosul ce dom­nește în managementul arborilor și al spațiilor verzi urbane din România, despre lipsa unei viziuni de ansamblu, a unui Registru Verde și despre faptul că primăriile au prostul obicei de a nu lucra cu spe­cia­liști. L-am rugat să vorbească despre aceste as­pecte importante pentru viața unui oraș pe Ștefan Nica, specialist atestat la cel mai înalt nivel inter­național în arboricultură.

„Arborii trebuie evaluați individual, nu la grămadă”

– Aveți calificare maximă în arboricultură. Care este misiunea asociației pe care o coordonați?

– Am fondat Asociația în 2009, împreună cu arboristul canadian Frank Banwell, în încercarea de a aduce România la standardele europene, față de care ne aflăm foarte departe. Înainte de asta, am lucrat în domeniul îngrijirii arborilor, timp de șapte ani, în Anglia, sperând că modelul poate fi aplicat și la noi, dar la întoarcere m-am lovit de percepția total greșită din România legată de arbori. Totul se făcea după ureche, oricine tăia cum voia, nu existau regle­mentări, atestate, ca­lificări. Din păcate, lu­crurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Firmele mari, de peisagis­tică, care preiau contracte, sub­contractează fir­me mai mici, care nu au nici personal cali­fi­cat, nici uneltele necesare. Eu sunt de profesie in­giner silvic, iubitor de alpinism încă din fa­cul­tate, iar în Anglia, am descoperit acest domeniu, al în­grijirii arborilor urbani, care îmbina cele două pasiuni ale mele. Acolo am lucrat la cel mai înalt nivel, la o firmă mare, cu contracte importante, desfășurate în parcuri regale și în parcuri din centrul Londrei. Am făcut o serie de cursuri prac­tice, apoi am devenit inte­resat și de aspecte le­ga­te de partea teoretică, de­cizională, de înțe­legere a felului în care func­țio­nează arborele. Am obținut certificare ISA (In­terna­tional Society of Ar­boriculture), re­cunoscut peste tot în lume, care presupune cu­noștințe de biologie și fiziologie, aspecte de mecanică, rezistența arborelui, mul­tă chimie, căci arborele e ancorat în sol, de un­de-și extrage nutrienții. Din câte știu, suntem doar trei români atestați ISA.

„Oamenii cu drujba n-au nicio calificare”

– Ne puteți da un exemplu concret, cum func­­ționează lucrurile în Anglia, față de Ro­mâ­nia?

Așa, NU!

– Arborii sunt evaluați și tratați, fiecare în parte, în funcție de starea fiecăruia, spre deo­se­bire de silvicultură, unde vorbim de pădure, ca organism întreg. O regulă de bază e că nu facem intervenții „la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă. Altă regulă este aceea că intervenția asupra arborelui trebuie să fie minimă. În Ro­mânia, nu se face o evaluare individuală, când se intervine asupra unui arbore nu se știe ce e de fă­cut, așa că se taie mult mai mult decât e nevoie. Efec­tiv, copacii se mă­celăresc. Asta-i diferența ma­joră între România și Anglia, Germania și multe alte țări: aici se taie fără discernământ și de multe ori se lasă la latitudinea persoanei cu drujba, care n-are nicio calificare. Sau avem multe cazuri în care nu se intervine deloc, chiar dacă ar fi nevoie. Sunt două aspecte opuse, dar la fel de greșite.

– Din câte știu, administrațiile publice lucrează cu ingineri horticoli, în cazurile bune…

– Silvicultura și horticultura te ajută foarte mult să începi să înveți despre arborii urbani, ca un fel de moment zero, din care pornești să urci. Însă ele în sine nu-s de ajuns. Avem această problemă în Ro­mânia, a lipsei spe­cialiștilor, atât la nivel decizional, al celor din pri­mării, care hotărăsc planurile, cât și la nivel operativ, unde lucrează oameni care vara taie iarba, gardul viu, și iarna – copacii. În Anglia, există tree officer, un om calificat, care se ocupă numai de arbori, de la A la Z. Echivalentul din primăria noastră e ins­pec­torul de la spații verzi, care, în cele mai bune cazuri, este silvicultor sau horticultor, dar el primește prea multe sarcini: amenajări la locurile de joacă pentru copii, îngrijirea gazonului, a florilor etc. Nu ai cum să fii bun în toate domeniile. Nu se orga­nizează cursuri, nici măcar nu există în nomen­clator o me­serie dedicată îngrijirii arborilor. Meseria de arborist nu există oficial în România. O altă pro­blemă este lipsa unor standarde normative la nivel național, care să descrie în detaliu cum se fac in­tervențiile asupra unui arbore, când se intervine, cine are voie să o facă, la ce unghi, în funcție de specie: standarde de plantări, regulamente interne pentru arbori. Aso­ciația noastră a demarat acțiuni în ambele direcții, lucrăm la traducerea în limba ro­mână a celor mai noi standarde europene, de aici trebuie pornit, de la im­punerea unor normative. Am făcut cursuri pentru factorii decizionali, la invitația primăriilor din Botoșani, Sibiu, Oradea, Timișoara; oamenii au fost foarte receptivi, ne-au propus să mergem și pe teren, să vedem situații concrete. Din București nu am pri­mit nicio solicitare.

„Când mergi prin țară, vezi șiruri întregi de arbori ciuntiți”

– Cum vedeți faptul că marile orașe ale Ro­mâniei, nu mai zicem de cele mici, nu au întocmit Registrul Verde, obligatoriu prin lege?

– Nu-i deloc bine. Trebuie să știi cu ce lucrezi, ce ai de făcut la un arbore, să-ți programezi strategia din timp și să îți planifici resur­sele, personalul. Anul ăsta facem asta, la anul asta. Când nu știi ce ai în teren, doar reacționezi la ceea ce se întâmplă, vezi ce probleme apar la un ar­bore, ce sesizări fac cetă­țenii și intervii. O inter­venție greșită la un arbore să­nătos, ce trebuia lăsat în pace, poate genera o serie de probleme. Când mergi prin țară și vezi șiruri în­tregi de arbori ciuntiți, nu trebuie să fii mare spe­cialist pentru a-ți da seama că s-a lucrat fără minte. Problemele la arbori apar uneori de dinainte de plantare și nu le poți rezolva, poți doar să încerci să minimalizezi efectele, să le în­cetinești. Dacă a intrat o ciupercă, putregaiul într-un arbore, nimeni nu le mai poate scoate. De aceea, încă de la plantare, tre­buie să fim atenți să fie spațiu suficient, sol bun, să ale­gem specia potrivită, apoi tre­buie să educăm ar­borele, prin tăieri de formare, până ajunge la matu­ritate, iar când ajunge acolo, vom avea un arbore solid, sănătos, și intervențiile vor deveni aproape inutile. La noi, în loc să se facă tăieturi de doi cen­timetri, se fac de 20 de centimetri, iar un arbore la vârstă fragedă nu va putea închide acea rană, așa încât să nu intre ciuperca. Fiecare intervenție se face într-o anumită perioadă a anului, nu poți face totul odată, la grămadă. Plus problema plantărilor fără discernământ, oriunde. În 20 de ani, 90% din copaci se usucă. Dar problema asta se întâmplă peste tot în lume, primăriile, politicienii susțin plantările, dă bine la imagine, apoi uită de arbori.

„Primăriile nu știu să comunice”

– Se mai poate salva situația? Ce măsuri pot fi luate rapid pentru ocro­tirea copacilor din orașele României?

Așa, DA!

– Primăriile sunt dotate cu tomografe, la care se vede structura interioară a unui copac. Pe de altă parte, poți avea un ar­bore cu lem­nul perfect sănătos, dar prost conformat, pen­tru că nu i s-au făcut la timp sau corect lucră­rile de formare. De aceea, este foarte impor­tant ca fie­care copac să fie evaluat individual. Nici ideea de a opri cu totul lucrările de for­ma­re și tă­ierile nu este corectă, copacii nu stau după noi, ei se pot prăbuși. O altă pro­blemă impor­tantă este comunicarea. Pri­mă­riile nu au o problemă doar cu faptul că nu lucrează cu specialiști, ci și că nu co­munică cu cetățenii. Atunci când primăria taie un ar­bore, apar oameni cu spirit civic, activiști de me­diu, care se revoltă, cu cele mai bu­ne in­tenții, dar nici ei nu sunt informați tot­deauna cum ar trebui, așa cum nici factorii de­ci­zio­nali din primării nu sunt. Ar fi bine ca fie­care tabără să acțio­ne­ze în cunoștință de cauză, să se documen­teze. În Anglia, atunci când tre­bu­ia să tăiem un arbore care nu era uscat com­­plet, primăria pu­nea un anunț, și dacă avea cineva ceva de co­mentat, se întâlnea cu tree officer-ul, care ex­plica de ce se face lu­cra­rea. Uneori se găsea altă soluție, și copacul nu mai era tăiat, alteori se tăia. Important e că oamenii erau băgați în seamă, luați în cal­cul, consul­tați. Primăriile noastre lucrează în­tr-un spirit aro­­gant, fără dreptul la replică: „Avem noi oamenii noș­tri, specialiști, ei hotărăsc, știu cel mai bine ce au de făcut, nu trebuie să dăm explicații”. Rea­li­tatea este exact pe dos. Nu au specialiști, nu știu să co­mu­nice, normal că oa­menii se agită. La specializă­rile ISA, pentru inspec­torii ce vor lucra la primării, 40% din materia de studiu o reprezintă comunicarea, cum să discuți cu oamenii, aspect foar­te important când lucrezi într-o instituție publică. Nu văd schim­bări majore în scurt timp la noi, deși faptul că oa­menii pun presiune pe primării să facă lucrurile cum tre­bu­ie înseamnă foarte mult. Acum 15 ani nu exista așa ceva. Am ob­servat, din 2008 încoace, o di­ferență de abordare a primăriilor care, la presiunea oa­me­nilor, încearcă să-și schimbe atitudinea. Este un semn bun.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian