S-a întâmplat marțea trecută, la Varșovia: în cadrul unui discurs urmărit de o audiență numeroasă și, prin intermediul mass-media, de lumea întreagă, președintele american Joe Biden a salutat-o, personal, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și i-a invitat pe toți cei prezenți să o onoreze cu aplauze. A urmat, tot marți, și tot la Varșovia, o întâlnire între cei doi lideri politici. Evident că, în contextul rumorilor tot mai insistente că Rusia pregătește instalarea unui guvern-marionetă la Chișinău, reacția SUA se cerea a fi una cât se poate de promptă. Atenția primită de Maia Sandu poate fi citită, desigur, și în această notă, deși, pentru cine e cât de cât la curent cu activitatea președintei din Moldova, marea ei trecere la cei mai importanți lideri politici ai momentului, nu mai e demult o surpriză. La fel cum nu e o surpriză faptul că discursul lui Joe Biden, un mesaj simbolic la un an de la începutul invaziei Rusiei din Ucraina, are loc în Polonia, și nu în România. La un an de când flancul estic al NATO și al Uniunii Europene a devenit zona fierbinte a lumii, Polonia își reafirmă, iată!, statutul de lider regional. Cu o Ungarie aflată pe lista neagră a marilor puteri occidentale, cu o Cehie și o Slovacie destul de discrete, cu cele trei țări baltice deja prea curajoase pentru cât sunt de mici, România putea profita mai mult de oportunitățile momentului geopolitic pe care îl trăim. Fără să aibă mizele istorice ale Poloniei, România putea, totuși, să-și joace mai bine rolul de balanță regională, dar s-a mulțumit (asta e din ce în ce mai vizibil în ultimele luni) cu un simplu rol de actor de pluton.
Faptul e cu atât mai surprinzător cu cât, nu mai departe de anul trecut, președintele Klaus Iohannis lăsa să se înțeleagă că ar visa la funcția de secretar general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Dacă nu din rațiuni de stat, dacă nu dintr-o miză de poziționare strategică a României, atunci măcar din calcule personale, și tot ar fi trebuit să vedem, în ultima vreme, un Iohannis mai prezent pe scena internațională. Mai cu seamă că pare să-și fi luat cu totul mâna de pe afacerile interne, unde Marcel Ciolacu și acoliții lui din PSD fac și desfac jocurile, nederanjați de nimeni. Absența lui Iohannis este totală: n-a fost la Forumul Economic Mondial de la Davos (unde Maia Sandu a fost, și unde s-a întâlnit, printre alții, cu un „prieten” al României, premierul olandez Mark Rutte), n-a fost nici la importanta conferință de securitate de la München de zilele trecute (unde, la fel, Maia Sandu a fost și s-a întâlnit personal cu toți liderii din zonă, unii dintre ei recent numiți în funcție), n-a avut nicio reacție față de amenințările Rusiei față de Republica Moldova, n-a fost prezent nici la discursul lui Joe Biden de la Varșovia. Ce altceva mai bun a avut de făcut în acest început de an?! Ce trebi mai importante l-au ținut departe de lumea bună? Nu știm și n-o să facem obișnuitele glume cu pârtiile de schi. Fapt e că doar formatul B9 (București 9), la care participă (evident, la Varșovia) toți liderii din zonă, l-a scos pe Iohannis, miercuri, din lunga amorțeală de iarnă. Era și culmea să lipsească de la o structură de dezbateri, numită după Capitala noastră! În fine, joia aceasta, urma să se vadă și cu Maia Sandu: cam târziu, dar poate a aflat și el, cu ocazia asta, ce se mai întâmplă prin lume…
P.S.: Pentru comparație, bugetul de vizite externe al Maiei Sandu pe 2022 a fost de 25.000 de euro, în vreme ce bugetul lui Klaus Iohannis a fost de 3,3 milioane de euro!
