Selecția „Formula AS”

* A. P. Cehov – „Dragostea. 12 po­ves­tiri”, traducere şi note de Adriana Liciu, Edi­tura „Hu­manitas Fiction”, colecţia „Raftul De­nisei”, tel. 0723/68.41.94,    312 pag.

Îmi place să cred că numele genialului scriitor rus Anton Pavlovici Cehov (1860-1904) vă e cu­nos­cut. Că, dacă nu i-aţi citit unele povestiri celebre, re­editate periodic, sau nu i-aţi văzut piesele, mereu puse în scenă în variate viziuni regizorale, măcar aţi ur­mărit la televizor spectacolele înregistrate sau ecra­nizări ale capodoperelor lui. Al treilea dintre cei şase copii ai unui băcan sărăcit dintr-un port la Ma­rea Azov, Anton Pavlovici şi-a ajutat din copilărie tatăl la tejghea, apoi, în timpul gimnaziului şi ca bursier la Facultatea de Medicină din Moscova, a în­ceput să publice pentru bani schiţe şi povestiri în reviste    umoristice.     

Aceste colaborări necesare pentru a se întreţine şi a-şi ajuta părinţii şi fraţii îl vor însoţi toată scurta lui viaţă. Ele devin în timp o şcoală de concizie şi pu­nere în valoare a detaliului semnificativ, îi con­turează o fizionomie literară originală şi, cu cât acu­mulează experienţă în scris şi de viaţă, umorul lui capătă tente dureroase. Cehov are îndrăzneala mo­rală de a arăta cum funcţionează conştiinţa omului oarecare, schimbările care se produc în ea sub presiunea cotidianului rutinat şi a iluziilor. Opera lui narativă însumează vreo 500 de titluri de schiţe şi povestiri, toate cuprinse în patru volume groase din excelenta ediţie critică în­grijită de Sorina Bălănescu la Editura Univers, pe vre­mea când mai aveam editori de un profesionalism desăvârşit. Se­­lecţii din povestirile ceho­viene au tot apărut în colec­ţiile de „clasici” ale editurilor româneşti, atât în deceniile comuniste, cât şi după 1990, adeverind ceea ce intuia An­ton Pavlovici, că va fi reluat mai târziu, şi atunci pentru multă vreme. Azi e considerat cel mai bun autor de povestiri din lume, iar influenţa lui durabilă e prezentă şi în proza contemporană. Recent, Editura Humanitas a publicat într-o nouă traducere o selecţie cu 12 povestiri având ca temă ob­sesiile amoroase. Transpunerea (nu ştiu dacă şi selecţia) aparţine Adrianei Liciu, una din cele mai apreciate traducătoare din literatura rusă, după ce şi-a dovedit competenţa cu dificilele romane ale lui Evgheni Vodolazkin. Povestirile acoperă cronologic perioada dintre 1882-1899 şi, cu toate că au drept cadru lumea rusească din urmă cu atâta amar de vreme, sunt şi azi la fel de proaspete, de spirituale, de emoţionante, fiindcă personajele sunt individua­lizate prin relaţia de iubire sau neiubire dintre ele, cu o ironie care pune în abis dezamăgirile şi suferinţele din amor. Ironia cehoviană nu se abate însă de la convingerea scriitorului că demnitatea omului, oricărui om, ar trebui respectată, că „fiecăruia îi e da­tă partea de cunoaştere de care are nevoie pentru a trăi”, şi deci nimeni nu poate şti nici despre apro­piaţi adevărul adevărat. Pentru Cehov nu există „oa­meni simpli”. El e interesat de tentativele vane de a cuprinde complexitatea vieţii în clişee, de eforturile eroilor lui de a se orienta social, dar nu-i judecă. „Artistul nu trebuie să fie judecătorul personajelor sale şi al spuselor lor, ci numai un martor imparţial. Aşa se creează impresia că în operă vorbeşte viaţa însăşi”, spunea într-o scrisoare din 1888. „Viaţa în­săşi” ne vorbeşte prin Groholski, cel care îşi cumpă­ră de la soţul acesteia femeia de care este îndrăgostit în povestirea „Marfă vie”, sau prin afemeiatul mi­sogin Gurov din „Doamna cu căţelul” sau prin sta­tis­ticianul Ognev din „Verocika”. Gândiri şi com­portamente schimbate brusc în urma unor vorbe, în­tâmplări şi ambianţe, caractere individualizate prin tră­sături fizice, mod de a se exprima şi ortografie, prin capacitatea sau incapacitatea de a-l înţelege pe celălalt, de a se pune în locul lui sunt caracteristicile celor 12 povestiri. Neperisabile, fiindcă, aşa cum mărturisea doctorul Cehov, „Pentru mine, Sfânta Sfin­telor este trupul omenesc, sănătatea, inteligenţa, ta­len­tul, dragostea şi libertatea absolută, descătu­şa­te de constrângere şi de minciună, oricum s-ar ma­nifesta ele”.