Cele două sărbători creștine, Nașterea Domnului (Crăciunul) și Învierea Domnului (Sfintele Paști), sunt de o importanță covârșitoare pentru orice om „îmbrăcat în Hristos” și fiecare dorește să le apuce, să le trăiască plenar, să parcurgă „drumul” și să împlinească datinile. De curând, mi-a fost dat să aud o relatare uluitoare despre Lumina Învierii care confirmă identificarea țăranilor noștri, ultimii bătrâni ai satelor, cu sărbătorile creștine.
Lumina Sfântă a Învierii coborâtă din cer
„Am văzut Lumina Sfântă coborâtă din ceri pe pământ. Asta n-o fost pre demult; cam de vreo 3-4 ai (ani), că pruncul cel mai mare, Bogdan, mi-o fost însurat. Tăți coconii erau plecați la Înviere. Bărbatu’ meu o fost zinit de la lucru și dormea. Eu lucram, tăt lucram, că așa lucrez eu, până după miezul nopții, și atunci dacă nu am putut mere la beserică, n-am vrut sa dorm cât ii Învierea. Pregătem coșarca de mărs cu pasca la sfințit și am ieșit afară, după oarece, la doisprezece fix, și m-am uitat la ceri. Ceriu era mândru-mândru înstelat. Ș-am văzut acoale-n Pustă, pă Dâmbu’ Besericii, o lumină mare, mare, care ardea în sus. Atâta era de frumoasă ș-atâta m-am bucurat, de nu vă pot spune! Parcă mă rădica de la pământ bucuria ceie. „Doamne”, am gândit, „de m-aș duce iute aș pute-o cuprinde în brațe!”. Îmi venea să plec la ea, da’ mai avem încă mult de lucrat! I-am strigat pă Bogdan și pă bărbatu’ meu să zie (vină) s-o vadă, da’ nu s-o trezit .
Am auzit că acoale-n Dâmb este o comoară, da’ n-o fost de-aceie lumină; aceie-i albastră; asta o fost Lumina Sfântă și mi s-o arătat dipce (pentru că) îmi părea tare-tare rău că lipsesc de la Învierea Domnului. Da îs mamă înt-o casă cu cinci copii și trebuia să le plineasc pe toate! Și-mi ajută Dumnezeu, că io-s cu El în gând zi și noapte. Și pruncii mei tăt așe, că așe i-am crescut: să nu uite de Domnul nici o clipă și Domnu’ va fi cu ei mereu. Și după tăți mă bucur.
Zicea o vecină bătrână că la casă îs atâtea noroace, câți copii crești, ș-am crezut-o. I-am adus pă lume pă tăți câți mi i-o dat Cel de Sus; nu l-am ucis pă nici unul; n-am acela păcat greu pă suflet, numa’ de-aieste mânânțele (mărunțele).
No, așe-i rânduiala! Cine-L are pă Dumnezeu, are tătă lumea! Și dipt-aceie, popa îmi dă canon ușor, să-l pot împlini cu spori, că-s tăt în mișcare, n-am vreme de stat mult pă loc.
Ș-am mai văzut Lumina, tocmai anu’ trecut. Amu era mai departe și n-o videm așe de mare și strălucitoare și n-am mai gândit să mă duc la ea …”. (Anuța Verdeș a lui Ionu’ lui Pretiluș, din Desești)
Femeia din fața mea tace, chipul îi este transfigurat, mult întinerit de retrăirea acelei întâmplări minunate, iar mie îmi trece prin minte că ea a trăit un miracol asemenea celui de la Ierusalim, de unde se vede că Lumina lui Hristos este pretutindeni și luminează tuturor. „Ar merita să scriu despre asta”, mai gândesc, dar deodată o aud vorbind: „Și n-am povestit la nimeni ce am văzut că poate ar fi râs de mine ș-ar fi crezut că nu-s întreagă la cap. Da’ io am văzut Lumina, vă spun cu mâna pă inimă! Ș-am fost atâta de bucuroasă, de nu să poate spune!”.
Drept care, pentru redarea spuselor sale, precum și pentru dezvăluirea numelui, i-am cerut acordul și mi l-a dat neavând nimic de ascuns.
Apariția Luminii pe Dâmbu’ Bisericii din Desești nu pare a fi chiar întâmplătoare. În urmă cu câteva sute de ani, pe Dâmb a existat o biserică și în jurul ei un sat Copăceni, care a dispărut, s-a strămutat, din motive necunoscute. Acum câțiva ani, pământul pe care s-a întins acel sat a fost concesionat de Gheorghe Bohotici din Desești pentru pășunat. Acesta a ridicat pe locul fostei biserici o cruce înaltă, cu Răstignirea lui Iisus, la a cărei sfințire am participat împreună cu aproape tot satul. A fost o slujbă impresionantă, într-o zi de Sfântul Gheorghe. Despre toate acestea, am publicat în „Formula AS”, un articol intitulat „Cruce pentru un sat dispărut”.
(P.S. Mai toate bisericile din Maramureș sunt situate pe locuri înalte (dâmburi, coline) și sunt înconjurate de cimitire, ceea ce vorbește despre un foarte puternic cult al morților. Și, obligatoriu, trebuie să ne gândim la Moșii de iarnă sau Sâmbetele morților care se încheie în Sâmbăta lui Lazăr din Postul Mare al Sfintelor Paști.)
Desene de GHEORGHE CIOBANU
Romanian