Bătălia pentru proteine

– Omenirea se înmulțește vertiginos, suntem aproape opt mi­li­arde! Una dintre cele mai presante griji ale ei este cu ce ne hrănim, ce pu­nem pe masă. Mai sunt suficiente sursele de hrană actuale? Cer­cetă­torii, dar și liderii politici responsabili, caută soluții. Una din­tre direcții este asigurarea necesarului de proteine, compuși or­ganici vitali. Pro­teinele se găsesc din abundență în produse ani­male: carne, lapte, ouă, dar și în plante: soia, fa­so­le, mazăre, năut etc. –

Baza vieții

O simplă căutare pe internet, pentru a explora site-urile clinicilor medicale, ca să nu ne luăm la trântă cu studiile și tratatele de medicină și nutriție, ne convinge că fără proteine, corpul nostru nu ar funcționa. Nu le vedem cu ochiul liber, sunt entități microscopice, dar sunt prezente masiv în mușchi, în oase, în piele, în hormoni, enzime și organe: inimă, creier, plămâni etc. Proteinele sunt formate din aminoacizi care, la rândul lor, sunt constituiți din combinații de elemente chimice, ca azot, car­bon, hidrogen și oxigen, pe care le știți din tabelul lui Mendeleev pus pe pereții laboratorului de chimie, până și în școala din cel mai izolat cătun. Aminoacizii aceștia, „cărămizile” din care sunt for­mate proteinele, fie sunt în corpul nostru (ami­noacizi neesențiali), fie provin din hrana noastră cea de toate zilele (aminoacizi esențiali). Mâncarea ajunge în stomac și în intestinul subțire, aici este digerată și absorbită în organism. Prin­tre nutrienții reținuți de corpul nostru, alături de vitamine și carbo­hidrați, se numără și aceste fabuloase pro­teine, bază a vieții pe pământ. Spe­cialiștii susțin că, zilnic, avem nevoie de aproximativ 60 de gra­me de prote­ine. Sportivii de performanță și oa­menii care depun efort fizic zilnic au nevoie de un supliment de proteine, față de o persoană care nu depune efort fizic. La fel, copiii, femeile în­sărci­nate, persoanele în vârstă au ne­voie de un plus de proteine. De fapt, cu toții, cei opt miliarde de pă­mân­teni, avem nevoie de doza zilnică de proteine. Cantitatea zilnică necesară la nivel planetar ar fi, după calculele mele, de aproximativ 480.000.000 kg, fără să iau în considerare și necesarul pentru animalele domestice, din ogra­dă sau din marile ferme, care, și acestea, au nevoie de astfel de nutri­enți, sursa fiind plantele numite proteice: soia, ma­zărea, năutul etc.

Obiceiuri alimentare

Asta se întâmplă în lumea microscopică, în profunzimile organismului nostru, în mașinăria biologică numită corp/trup. Vă propun acum să ne retragem din infrastructura corpului, acolo unde sunt forjate proteinele, care apoi contribuie în mod vital la buna funcționare a organismului biologic, și să privim un pic la nivelul societății umane, din care facem parte. Să intrăm, vă rog, într-un hy­permarket și să ne aruncăm un ochi, așa, discret, în coșurile clienților. Ce vedem? Cu siguranță: carne, ouă, lapte, brânză. Cel mai probabil, în unele cărucioare, vedem și cutii de mazăre, pungi cu fasole congelată, produse din soia etc. Căutăm aceste alimente pentru gustul lor, pentru plăcerea de a le mânca, nu neapărat „ca să ne asigurăm ne­cesarul de proteine pe zi”, deși sunt cele mai im­portante izvoare de proteine! Cred că foarte puțini dintre noi aleg mâncarea în funcție de aceste comandamente nutriționiste, deși etichetele conțin informații în acest sens. Cumpărăm fie de poftă, fie din obișnuință, fie în funcție de banii pe care-i avem în buzunar sau pe card. În același timp, însă, fără să formulăm asta în mod conștient, noi îi oferim corpului nutrienții de care are nevoie, susținem procesele biochimice din organismul nostru. Când ne facem siesta, întinși pe canapea, îndestulați și cu simțurile satisfăcute, undeva, în interiorul nostru, tot soiul de entități microscopice trebăluiesc ca într-o imensă uzină. O zonă activă este aceasta: formarea noilor pro­teine, a celor 60 de grame, doza necesară în fiecare zi, reținută de organism din carnea, din laptele, din ouăle, fasolea, mazărea și soia cumpărate din hyper­market sau obținute în ferma proprie.

Carnea vegetală

Povestea pare că se învârte numai aici, între bucătărie și magazinul alimentar, eventual intrând în schemă și ca­binetul me-dicului nutriționist. Situa­ția este însă com­plexă. Intră în joc și cercetătorii, eco­no­miș­tii, influ­en­ce­rii de pe rețe­lele de socializare, po­li­ticienii, fermie­rii, com­pa­niile de producere a ali­men­­telor etc. Trăim un mo­ment de cotitură în do­meniul agroalimentar, o schimbare de paradig­mă a culturii noas­tre alimentare. Una dintre ten­dințele ma­jore ar fi o preferință în creștere pen­tru proteinele de origine vegetală, față de proteinele de origine ani­mală. Nu­mărul veganilor, al vege­tarienilor și al flexi­tarie­nilor (vegetarieni care oca­­zional consumă și car­ne, mai mult pește ) este tot mai mare, atât în Europa și Statele Unite, cât și în Chi­na și Japonia. Noile opțiuni culinare au deter­minat com­paniile alimentare să teste­ze și să produ­că imitații ale cărnii făcute din plante pro­teice în com­poziția burge­rilor, de pildă, un produs alimen­tar răspândit la nivel global. Textura cărnii de vită este reeditată aproape identic, folosind soia sau năut. Burgerul vegetal nu numai că arată precum cel din carne, dar poate fi preparat ca să aibă și gus­tul apropiat de cel original. În orice caz, conținutul de proteine este asemănător. În același timp, com­paniile alimentare produc lapte din surse vegetale (soia, ovăz, nuci de cocos), ca alter­nativă la laptele de origine animală. Aici există controverse privind denumirea produ­selor: are drep­tul un comerciant să denumească „lapte” li­chidul obținut din proce­sarea ovăzului, de pildă, când „lapte” denumim în mod tradițional lichidul hrănitor, muls din ugerul animalelor? La fel și în cazul cărnii: putem numi „carne” un țesut obținut din soia sau năut? Valul schimbării nu se împiedică însă în etichete: dacă există cerere pe piață, com­paniile asigură oferta, indiferent cum își denumesc produsul finit! Mai mult: guvernele lumii încu­rajează fermierii să cultive plante proteice, acordă subvenții agricole în acest sens. Animalele vor rămâne însă o sursă principală de alimente, nu vă faceți griji!

Autorizarea nu înseamnă obligare!

Autorizarea de către Bruxelles a creșterii, pro­cesării și comercializării pentru consum uman a unor specii de insecte (lăcusta, greierele, vier­mele gal­ben de făină) a stârnit reacții de respingere din partea unor segmente ale opiniei publice. Propa­gan­diști anonimi, dar și politicieni în căutare de voturi, declarați vajnici apă­ră­tori ai bucătăriei stră­mo­șești, au susținut în spațiul public că „Bru­xelles-ul ne bagă pe gât insecte”. Ni­mic mai fals! Co­misia Eu­ro­pea­nă a autori­zat ca ali­mente aceste spe­cii de in­sec­te, în ur­ma unor procese în­de­lungate de eva­luare de către specia­liști. Anu­mite specii de in­secte sunt surse bogate de proteine. Organi­za­ția Na­țiu­nilor Unite pen­­tru Ali­mentație și Agricul­tură (FAO) con­sideră că „in­­sec­­tele, ca alimente, vor juca un rol principal în abor­darea numeroaselor pro­bleme cu care ne con­frun­tăm în prezent și ne vom confrunta și în viitor. Este vorba, printre alte­le, de creș­terea cos­tului protei­nelor animale, in­secu­rita­tea alimen­tară, presiu­nile asupra me­diului, creșterea popu­lației și creșterea cons­tantă a cererii de pro­teine în rândul claselor de mijloc. Insectele se găsesc în abun­dență peste tot în lume. Sunt bogate în pro­teine și re­pre­zintă mai puțin de 1% din amprenta de car­bon a ani­malelor”. Auto­rizarea lor nu în­seamnă obligația noas­tră de a le consuma. În­seam­nă că firmele care le produc, le procesează și le comercializează, au acum un cadru legal, pot fi ve­rificate. Există clienți buni ai făinii de greier: spor­tivii de performanță. De fapt, pro­ducția este atât de mică și scumpă (13,50 do­lari/112 gra­me, numai online), încât teama că făina de greieri ar putea ajunge în cozonacii tradiționali este com­plet lipsită de temei! O spaimă provocată artificial, din inte­rese electorale sau propagan­dis­tice, pentru a scoate Uniunea Europeană vi­novată de orice! ONU a sem­nalat ce trebuie: în timp ce ome­nirea se înmul­țește fără precedent, creș­te nevoia de pro­teine la nivel planetar și sursele tre­buie diver­sificate!