
De milenii întregi femeile au încercat să-și facă pielea mai mătăsoasă și părul mai bogat și mai strălucitor cu ajutorul plantelor. Și-au preparat șampoane din Urzici tinere, și-au clătit părul cu Mușețel, ca să fie mai blond, sau cu frunze de Salvie sau de Nuc, ca să și-l facă mai negru. Frumusețea era un dar al naturii, iar cele mai bune rețete erau transmise în familie de la mame la fiice. E o adevărată plăcere să răsfoiești astăzi, când industria cosmetică spulberă fără urmă tradiția, revistele pentru femei din secolele trecute, pline de sfaturi și de rețete, inspirate, toate, din grădina cu fructe și flori. Iar dorința de a le încerca este irezistibilă. Cu o condiție: să folosim doar plante curate, nepoluate, culese direct din natură sau cumpărate la piață, de la țărani. Sau chiar și plante uscate, de la Plafar. Veți vedea: alchimia preparării lor vă va umple de bucurie, iar rezultatul va fi pe măsură. Primele noastre rețete privesc culorile naturale pentru păr.
Pentru păr deschis
Decoct de Mușețel
Face părul șaten să pară mai luminos și mai blond. Puneți să fiarbă, în 600 ml apă, două linguri cu vârf de flori uscate de Mușețel, timp de 20 de minute, pe flacără mică. Înainte de a vă spăla pe cap, umeziți-vă părul cu o parte din ceaiul de Mușețel, masați-l bine și pieptănați-l cu un pieptene rar. Șamponați-vă apoi în mod normal. Pentru clătit folosiți mai întâi apă curentă, apoi turnați-vă restul ceaiului de Mușețel pe păr. Repetați operația, adunând lichidul într-un lighean. Lăsați părul să se usuce la aer. Și florile de Gălbenele sau de Ciuboțica-cucului dau o nuanță aurie. Adevăratul efect începe să se vadă după câteva săptămâni.
Rădăcină de Rabarbăr
Este cel mai puternic decolorant dintre toate plantele. Folosind-o regulat, părul devine din ce în ce mai deschis. Cum se procedează: 4 linguri de rădăcină de Rabarbăr, spălată și tăiată mărunt, se pune la fiert vreme de 20 de minute, într-un litru de apă. Se lasă apoi câteva ore la macerat. Se strecoară și se folosește ca apă de clătit. Folosiți un lighean. Astfel ceaiul de Rabarbăr poate fi turnat de două-trei ori pe păr.
Pentru păr închis
Frunze de Salvie și Rozmarin
Faceți un decoct concentrat din frunze de Salvie, Rozmarin și Zmeur și clătiți-vă părul de mai multe ori cu el.
Frunze și fructe de Nuc
Un efect și mai puternic îl are următoarea rețetă: un pumn plin de frunze de Nuc se pune la fiert într-o jumătate de litru de apă, împreună cu 3-4 nuci verzi. Se lasă la fiert 20 de minute, se strecoară, se toarnă peste păr, după ce a fost spălat cu șampon și clătit.
Nuci verzi zdrobite
Ceva mai laborioasă, dar cu un rezultat excelent, este următoarea metodă: zdrobiți un pumn de nuci verzi, necoapte, într-un mojar și adăugați un pumn de frunze de Nuc. Acoperiți totul cu apă, adăugați un vârf de cuțit de sare și lăsați mixtura trei zile la macerat. Adăugați apoi 5 căni de apă și puneți totul la fiert vreme de 5 ore, la foc foarte mic. La sfârșit, trebuie să rămână cel puțin o cană de fiertură. Strecurați lichidul și folosiți-l la fel ca în rețetele anterioare. Licoarea închisă pe care o obțineți colorează chiar și părul cărunt. Dacă la final folosiți pentru ultimul clătit o infuzie foarte concentrată de Salvie, ea va întări efectul decoctului de nuci. (Două linguri de Salvie uscată se opăresc cu o jumătate de litru de apă în clocot și se lasă la infuzat zece minute.)
Pentru păr roșcat
Henna, culoarea prințeselor africane
De mii de ani, vopseaua naturală cea mai puternică pentru părul roșcat este henna, „taina” prințeselor africane, o pulbere (argilă fină) care vine din Etiopia și Egipt și se găsește și la noi în toate magazinele cu produse cosmetice naturale. Henna este un antidot și pentru părul gras în exces, fiindcă îl usucă ușor. Dacă aveți păr uscat, după tratamentul cu henna spălați-vă cu un șampon în care puneți 3-4 picături de untdelemn de măsline.