Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cât putem păstra medicamentele

– Nu doar alimentele, ci și prepara­tele de la farmacie au o anumită durată de valabilitate. Care este aceea și ce este de făcut cu diversele categorii de produse, după ce au depășit-o? –

Foto: Shutterstock

Indiferent dacă vorbim despre o doctorie pre­scrisă de medic sau una pe care am cumpărat-o de la farmacie fără rețetă: de multe ori, ne întrebăm cât timp o putem folosi după ce am desigilat-o. Spre deosebire de ali­men­te, la care ne intere­sea­ză prospețimea și men­ținerea calităților nutritive, în ca­zul medicamentelor tre­buie să ținem seama nea­părat de un termen precis de expirare, care depinde de forma în care ne sunt oferite substanțele res­pective. Iată ce merită să știm pe această temă.

Alifii și creme

Cele mai multe dintre unguente sunt utilizabile șase luni după ce le-am deschis. Câtă vreme încă nu le-am desfăcut capacul, vom lua în considerare data de expirare inscripționată pe tub. Există și excepții, de exemplu, alifiile cu cortizon care, cel mai ade­sea, nu se pot întrebuința mai mult de trei luni. Și unele unguente oftalmice speciale rezistă numai o lună după ce au fost deschise.

Tablete

De regulă, tabletele își păstrează valabilitatea cinci ani, în cazul când cutia a rămas închisă. Însă preparatele care au în compoziție acid acetilsalicilic, adică aspirină (ca, de exemplu, Thrombo ASS sau Mio AAS) își pierd mare parte din eficiență după depășirea datei de expirare.

Picături și spray-uri

Medicamentele sub formă de picături n-ar trebui administrate mai mult de patru săptămâni după desfacerea flaconului. În caz contrar, este posibil să pătrundă și să prolifereze în ele germeni. Spray­-urile nazale antiinflamatoare sunt utilizabile timp de șase luni după ce au fost deschise, însă cele care conțin cortizon, doar două luni.

Antibiotice

La antibioticele cu termen de valabilitate depășit pot avea loc modificări ale substanțelor active, astfel încât ele riscă să provoace, printre altele, anumite efecte secundare. De aceea, dacă sunt expirate, antibioticele n-ar mai trebui folosite. Oricum, ar fi bine ca, după încheierea tratamentului, medicamen­tele eliberate pe rețetă să fie casate.

Modalitatea corectă de casare

Predarea medicamentelor spre distrugere este reglementată diferit în fiecare oraș. Cel mai bine ar fi să întrebați la o farmacie cum anume se proce­dea­ză cu substanțele ieșite din uz. De obicei, prepara­tele vechi se pot depune direct acolo. Atenție: nu le aruncați în toaletă!

Depozitarea ideală

Ca regulă generală, se preferă ca medicamentele să fie păstrate într-un loc uscat, unde să nu fie expu­se la lumină și la temperaturi ridicate (aceasta în­sem­nând peste 25E bine de știut

Nici bandajele, compresele și plasturii nu se în­tre­buințează pe termen nelimitat. De aceea și în cazul lor trebuie să fiți atenți la data de expirare. Dacă ea este depășită, bandajele și compresele nu mai sunt sterile și va trebui să renunțați la ele. În ceea ce pri­veș­te plasturii, ei își pierd parțial proprietățile adezive.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian