„Să petreci câteva ore în familie reprezintă un lux”

– Dana Olteanu, o mămică de 35 de ani din Târgoviște, cu o frumoasă fetiță blon­dă, de 8 ani, pe nume Sara, a fost de acord să ne răs­pundă la câteva întrebări legate de subiectul pe care îl discutăm –

– Sunteți o mamă prezentă permanent în viața copilului. Vă însoțiți peste tot fetița. Ce vă moti­vea­ză această atitu­dine?

– Trăim vremuri în care să petreci câ­teva ore pe zi cu fa­milia reprezintă un lux, și acest lucru se în­tâm­plă din cauza pro­gramului extrem de în­cărcat al pă­rin­ților, dar și al copii­lor. Părin­ții ca­re reu­șesc să își vadă co­piii crescând și par­ticipă zilnic activ la dez­voltarea lor se pot considera no­ro­coși, binecu­vân­tați. Din fericire, noi ne nu­mă­răm printre ei. Sim­țim în mod firesc nevo­ia să facem acest lucru, ne place foarte mult să fim îm­preună, să o vedem pe Sara cum crește, cum evo­luează, cum descoperă lumea. Dar și mai important este faptul că ea se simte în siguranță, se sim­te acasă oriunde, da­că suntem împreu­nă.

– În ce constau libertățile ei? Exis­tă și activități extra­școlare la care nu sunteți prezenți, ca părinți?

– Pentru că își pe­trece la școală mai multe ore, n-am dat-o la prea multe activități extra­școla­re. Am vrut să o lăsăm și să respire, să se bucure în vo­ie de copi­lărie. Așa că, momentan, singura activi­tate săptă­mânală extrașcolară care i-a rămas în pro­gram e gim­nastica. Pe de altă parte, tocmai pentru că înțelegem cât de important e pentru ea să aibă de timpuriu o anumită independență, încurajăm asta. De exemplu, la 7 ani, am trimis-o în prima ei tabără, la 500 de ki­lo­metri distanță de casă. Sunt convinsă că nu a fost de­loc ușor pentru ea, cum nici pentru noi nu a fost toc­mai plăcut, dar s-a descurcat fantastic, și-a gestio­nat emoțiile foarte bine și s-a întors acasă mult mai res­ponsabilă și ordonată decât era înainte. La cursu­rile de gimnastică participă tot fără noi, bi­neînțeles, și ne-am dat seama că atunci când e sin­gu­ră, face față unor situații dificile mult mai ușor decât am fi bănuit.

– Cam cât stă Sara cu nasul în ecrane?

– Sigur că nici pe Sara nu au ocolit-o și nu o oco­lesc tentațiile tehnologiei, gadget-urile. Chiar deloc. Are un telefon pe care îl folosește însă cu mă­sură: mai exact, vineri, sâmbătă și duminică, câte o oră pe zi. În timpul săptămânii, considerăm că nu are ne­voie, mai ales că Sara este la o școală vocațională, și pro­gramul este ceva mai încărcat decât la școlile cla­sice.

– Ce o face pe Sara cu adevărat fericită?

– Chiar dacă pare un răspuns-șablon, Sara este foarte fericită și liniștită când se află în sânul fami­liei. O fac fericită cele mai banale activități, cum ar fi gătitul împreună. Sau să citim (eu o pagină, ea o pagină), să jucăm Monopoli, să mergem la picnic. Se mai bucură mult de tot când îi spunem că plecăm în vacanță. Nu contează unde, ea știe că în fiecare va­canță vede locuri noi, cunoaște oameni pe care nu i-a mai văzut vreodată și trăiește experiențe unice. Și totuși, la finalul fiecărei vacanțe, când revenim acasă, primul lucru pe care îl face e că se întinde pe jos, în casă, și pupă parchetul! Da, este un gest nu tocmai igienic, dar este dovada vie că nicăieri nu e ca acasă.

– Sărbătorim pe 1 Iunie ziua internațională a copilului. Îi acordați vreo semnificație?

– În fiecare an, de 1 Iunie, ne petrecem ziua ală­turi de Sara, încercând să facem ceva plăcut și, mai mult ca sigur, la fel vom face și anul acesta. Încă nu am planificat nimic, dar sunt atât de multe locuri minunate pe care nu le-am explorat până acum, încât nu ne facem griji.