TEODOR BACONSCHI (Fost ministru de externe al României): „Regele Charles a contribuit indiscutabil la convingerea cancelariilor occidentale că românii sunt un popor civilizat, adică european”

O dragoste redovedită

– Pe 2 iunie 2023, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii vine în România, la scurtă vreme după urcarea pe tron. Cum se explică aceas­tă onoa­re pe care o face unei foste țări co­muniste din Răsărit?

– Sunt și eu foarte încântat că – deja încoronat – fostul prinț moștenitor al Coroanei Britanice nu consideră că augustele sale însărcinări prezente îl pot separa de dragostea sa mereu dovedită față de țara noastră. Nu e vorba despre o vizită de stat, și totuși, prezența noului suveran pe sol româ­nesc nu poate trece neobservată. În lunga sa pregă­tire pentru domnie, Charles însuși n-a evitat nicio­dată să vor­bească public despre afecțiunea față de Ro­mâ­nia, al cărei patrimoniu, mai ales transilvan, i s-a pă­rut pre­țios și exemplar. Fiind o persoană pe de­plin edu­cată, cu o cunoscută sensibilitate față de na­tu­ră și cultură, el n-a fost doar un turist celebru. Știm că Regele Charles al III-lea a impulsionat prin felu­rite pro­grame și acțiuni toate activitățile menite să popu­la­rizeze în lumea (cu precădere anglofonă) fru­mu­sețea tezaurului arhitectonic din arcul Carpaților ro­mânești. La acest elan afectiv a contribuit și pre­țu­irea sa față de spiritualitatea Ortodoxiei, dublată de înru­direa Monarhiei britanice cu Casa Regală a Ro­mâniei.

– Că Regele Charles este îndrăgostit de Tran­silva­nia e un lucru știut. S-a „împământenit” aco­lo, are mai multe proprietăți, dar una e să vii în va­canță în calitate de prinț, și alta e să vii în calitate de rege. Ce implicații politice are acest gest?

– N-aș exagera semnificațiile politice ale unei deplasări cu caracter privat. Desigur că Regele Charles se va întâlni cu președintele României, fă­când astfel un natural gest de curtoazie. Pe de altă parte, nu Su­ve­ranul este vectorul politic al Regatului Marii Bri­taniei și Irlandei de Nord, cât premierul acestei țări. În același timp, notorietatea globală a mo­nar­hului – sporită de uriașul impact mediatic al re­centei cere­monii de încoronare, la Londra – va fi notată de opi­nia publică internațională. Simplul fapt că ele­men­tele de legătură între Regele Charles și Ro­mâ­nia vor fi reamintite în nenumărate editoriale și, poa­te, docu­men­tare de arhivă, e de natură să ne bucure.

„Acest «love story» între Prințul Charles și România ne-a adus beneficii de imagine”

– Cu siguranță că ați călătorit și Dumnea­voas­tră în Ardeal. Ce frumuseți ale zonei credeți că pot exercita o „fascinație regală”: priveliștile, istoria, originile familiei, natura, oamenii? Ce să-l fi în­dem­­nat pe Charles să-și cum­pere case în Transil­va­nia, să devină om al locului?

– Transilvania este, într-adevăr, un teritoriu de o frapantă bogăție naturală, în general bine prezervată, dar și scena istorică a unui patrimoniu divers, care face din ea o emblemă a Europei Centrale și un model de diversitate culturală. N-a fost, firește, un loc lipsit de convulsii istorice și drame, însă tărâmul celor Șapte Cetăți a înflăcărat imaginația post-romantismului occidental, inclusiv prin mitologia legată de figura domnitorului Vlad Țepeș, „exploa­tată” literar de la Jules Verne, până la Bram Stoker. Tre­buie să recunoaștem că și pentru noi, dacă sun­tem români din vechiul Regat – sau „regățeni”, cum mai eram numiți – Transilvania reprezintă un model regional de ținută civilizată, un loc mai bine gospo­dărit și un spațiu care, de la colonizarea roma­nă, primele cnezate, epopeea lui Mihai Viteazul, creația filologică și istoriografică a Școlii Ardelene, Revo­luția de la 1848 sau momentul exaltant al Marii Uniri, constituie matricea poporului nostru în varian­ta ei cea mai bună. Un Rege precum Charles al III-lea e un om al modernității (în fond, țara sa se află în G7 și a constituit, până acum o jumătate de secol, cel mai întins imperiu cunoscut în istorie), dar este simultan un conservator pur sânge. O persoană care a preluat din lunga tradiție a propriei dinastii, va­lo­rile lumii creștine, așa cum s-a manifestat ea înainte de Revoluția Franceză. Dacă celelalte monarhii eu­ropene – cu excepția, poate, a Spaniei – au devenit, cumva, strict simbolice, regalitatea din Marea Bri­tanie concentrează un mileniu de neîntreruptă tra­diție a excelenței în arte, științe, comerț, viața in­telectuală și academică, dar și pagini de eroism mili­tar și descoperire geografică fără seamăn. Să știți că anglicanismul este – sau era până nu demult – foarte apropiat de Ortodoxie, iar monarhul rămâne șeful acestui cult, care păstrează mult din creștinismul de dinaintea Marii Schisme, plus „nesupunerea” față de centralismul romano-catolic al Papalității. Nu cred că fascinația fostului Prinț Charles față de tradiția bizantină, păstrată și de românii transilvăneni, e un capriciu față de un anume „exotism” confesional, cât o profundă formă de nostalgie față de un stil de viață pe care industrializarea și secularizarea societăților occidentale au ajuns aproape să-l distrugă. Sau să-l mute la muzeu și să-l rezerve doar manualelor de istorie și studiilor etnologice.

– Afecțiunea față de România l-a îndemnat pe Prințul Charles să devină un „propagator” al frumuseților ei. Nimeni, niciodată, n-a vorbit mai emoționant despre ea, de la un asemenea rang: o reclamă cu adevărat princiară! Iar acum, revine în calitate de rege. Ce urmări vor fi pentru ima­ginea României în lume?   

– Așa cum am apucat să vă spun, acest „love story” între Prințul Charles, actualul monarh brita­nic, și România ne-a adus cu siguranță beneficii de imagine. Mai ales că, în primul deceniu post-co­mu­nist, am „reușit” – prin deciziile nesăbuite ale condu­cătorilor noștri de atunci – să ne compromitem prin „nefăcute”, de tipul „mineriadelor” succesive… Chiar dacă s-a concentrat aproape exclusiv asupra Tran­silvaniei – unde a fost, cel puțin la început, atras, mai cu seamă prin „lobby”-ul făcut de anumite vlăs­tare ale aristocrației maghiare – Regele Charles s-a apropiat de Regele Mihai și a contribuit indiscutabil la convingerea cancelariilor occidentale că românii sunt un popor civilizat, adică european. Și că dove­zile noastre inițiale de incapacitate democratică sunt mai mult efectul inerțial al dictaturii staliniste a lui Ceaușescu, decât o trăsătură intrinsecă a poporului român. Aș pune acest efect de ecou favorabil în co­relație cu impactul pozitiv avut de vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, în luna Mai, 1999. Astăzi sun­tem în sfârșit cunoscuți mai bine și în general apre­ciați, inclusiv grație prezenței masive a româ­nilor în toate țările vest-europene, dar stereotipurile ostile la adresa noastră n-au dispărut integral, pentru că facem doi pași înainte și unul înapoi…

„Întâlnirea cu președintele României va fi protocolară”

– Vizita Regelui Charles al III-lea în România implică și o escală oficială la București. Ce teme credeți că vor fi abordate la nivel oficial?

– Așa cum anticipam, întâlnirea cu președintele României va fi protocolară. Nu cunosc, desigur, da­că s-a convenit pe canale diplomatice o agendă detaliată a discuțiilor. Cred mai curând că cei doi șefi de stat vor face un tur informal de orizont asupra problemelor care frământă actualmente Europa, de la războiul purtat de Federația Rusă în Ucraina, până la dificultățile tranziției verzi (spre economia post-hidrocarburi). Firește că va fi examinat și stadiul relației bilaterale, aflat sub o zodie favorabilă.

– Sunt capabili mai-marii țării să fructifice acest eveniment de excepție? În ce domenii?

– Pentru un progres cuantificabil, e nevoie de o vizită a premierului român la Londra sau de o deplasare oficială la București a locatarului din 10, Downing Street. Adică, de o întâlnire atent pregătită a șefilor celor două executive. E limpede însă că dl Rishi Sunak – un fervent apărător al Ucrainei – va lua notă, și cu acest prilej, de faptul că Monarhul său este un „avocat” al țării noastre, aflată în imediata vecinătate a teatrului de război. N-ar fi exclus ca pro­­gramarea unor vizite în format inter-guverna­mental să fie stimulată de prezența în România a noului Rege, chiar și cu titlu privat.

„România e suficient de dezvoltată și matură social pentru a se transforma prin forțe proprii. Ne mai trebuie o clasă politică de mai bună calitate”

– Credeți că vizita Regelui Charles al III-lea va schimba în bine imaginea României în lume sau, dimpotrivă, va fi ironizată, mai ales de presa bri­tanică, drept „ezoterică și hiperecologistă”?

– Presa oricărei democrații funcționale e liberă, așa că nu trebuie să ne așteptăm nici la un torent de elogii prefabricate, nici la absența – în funcție de orientarea fiecărei publicații sau televiziuni – a unor ironii, desigur benigne. Republicanii din Marea Bri­tanie nu depășesc 20% și sunt, oricum, respectuoși cu venerabila instituție. Mă faceți să mă gândesc ia­răși la Ioan Paul al II-lea, care era tratat cu venerație, până și de șeful „comuniștilor reformați” din Italia, pe atunci Fausto Bertinotti. Mai trebuie notat un fapt. Lumea politică britanică se așteaptă ca membrii Casei Regale să nu exprime public poziții care ar putea părea prea personale sau partizane. Ei bine, Prințul Charles – care are o personalitate puternică și replici spontane adesea usturătoare – nu prea s-a conformat acestei așteptări. Sunt chiar curios dacă obiceiul său de a nu-și reprima judecățile de valoare strict personale va continua în noua sa postură. În­clin mai curând să cred că da.

– Cum ar trebui România să transforme în profit acest eveniment excepțional?

– România e suficient de dezvoltată și matură social pentru a se transforma prin forțe proprii. Suntem membri UE și NATO, avem o poziție geo­strategică prețioasă pentru cele două organizații… Ne mai trebuie o clasă politică de mai bună calitate și un plus asumat de meritocrație: asta înseamnă, printre altele, să renunțăm la promovările strict cli­entelare, care scuză până și furtul intelectual numit plagiat. Dacă vom fi sau nu în stare să ne creștem standardele de selecție a personalului politic și, oda­tă cu ele, nivelul național de ambiție, nu de­pinde decât de noi, așa că nu cred că Regele Charles al III-lea ne poate ajuta în acest sens…

– Domnule Baconschi, credeți că Monarhia ar fi o soluție pentru România?

– Deschideți o problemă care, cum-necum, pare închisă, cel puțin în actuala etapă. Eu am avut onoa­rea de a-i cunoaște pe Regele Mihai, pe Regina Ana și pe alți membri ai Casei noastre Regale, așa încât, pe vremea când votam… PNȚCD, speram că restau­rarea Monahiei ar putea reprezenta, atât regăsirea tradiției care a permis miracolul României Mari, cât și o reală ruptură față de regimul comunist. Cum se spune (prea adesea) la noi, „n-a fost să fie”. Nu știm însă din ce e făcut viitorul! Între timp, apreciez tot ce fa­ce Principesa Margareta, Custodele Coroanei, pen­­tru păstrarea tradițiilor nealterate, stimularea hăr­niciei și a solidarității, pentru regăsirea mește­șu­gu­rilor tradiționale și a onestității în viața comuni­tății românești. Mă rog adesea pentru odihna veșnică a Regelui Mihai, un om de stat cu un total devo­ta­ment față de Țară, care a trecut, fie acasă, fie în exil, prin nu­meroasele nenorociri ale veacului nu de­mult în­cheiat. Memoria sa trebuie ori­cum cul­ti­vată, cu titlu pedagogic și în nu­mele des­tinului mai demn pe care l-am fi putut ur­ma, dacă n-am fi căzut pradă regi­mului bolșevic.