– De la lume adunate și-napoi la lume date –
Leac pentru vindecarea panarițiului (sugel) la deget

Încă de când apar primele înțepături în deget, se face următorul tratament: o oală cu apă sărată stă pe foc aproape de fierbere. Bolnavul trece degetul repede prin această apă fierbinte, cam de zece ori, cu curaj. Face o pauză, ca să-i treacă fierbințeala și iarăși trece repede degetul prin apa fierbinte. Doare puțin, dar prin această temperatură stafilococul moare și nu mai este necesar să se ia antibiotic.
PAULINA – Iași
Migrene, furuncule, boli de rinichi
Am crescut la o casă de copii din județul Hunedoara. În cei 19 ani petrecuți acolo, am învățat o mulțime de lucruri folositoare, printre care și culesul și folosirea plantelor medicinale. Pe multe din ele le-am încercat chiar pe mine, cu mult folos.
* Combaterea migrenelor. Puneți doi pumni de frunze de izmă în jumătate de litru de vodcă. Lăsați la macerat timp de 8 zile, apoi strecurați. Cu soluția obținută, masați-vă fruntea, tâmplele și urechile.
* Reducerea tensiunii arteriale. Frecați două pahare de fructe de răchită cu trei linguri de zahăr pudră până când veți obține o pastă omogenă. Se iau două linguri din acest preparat înaintea fiecărei mese.
* Împotriva furunculelor. Acest leac l-am încercat chiar pe soțul meu și a dat un rezultat bun. Se amestecă 2 cepe coapte cu puțin săpun de bărbierit. Se aplică alifia obținută pe piele, în locurile infectate, de mai multe ori pe zi. Rezultatele nu vor întârzia să apară.
* Împotriva bolilor de rinichi. Se pun două linguri de frunze de mesteacăn, în 500 ml de apă clocotită. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat timp de o oră. Se bea câte o jumătate de cană de ceai, de trei ori pe zi.
* Cocktail natural de mare ajutor. Rețeta pe care v-o scriu, am folosit-o chiar pentru fetița mea de 11 ani, care are probleme cu tenul.
Se pun într-un vas de sticlă: o ceașcă de oțet de mere, o ceașcă de miere, 8 căței de usturoi tăiați mărunt. Se amestecă cu mixerul la viteză maximă, timp de 60 secunde. Se păstrează în frigider, timp de 5 zile. Iată câteva dintre afecțiunile care pot fi tratate și pe care le-am încercat chiar eu:
Acnee: tamponați cu o bucată de tifon curat, înmuiat în preparat, zona afectată, în fiecare seară, timp de 3 săptămâni.
Artrită: amestecați o lingură de preparat într-o jumătate de ceașcă de apă caldă, pe care o beți înainte de culcare.
Astm bronșic: luați în fiecare dimineață, pe stomacul gol, o lingură din acest preparat, și veți observa că veți respira mai ușor.
Balonări și indigestii: puneți 2 linguri din amestec într-o ceașcă cu ceai sau apă și încălziți puțin înainte de a o bea.
Impotență: fierbeți o ceașcă de oțet de mere în care ați pus 5 căței de usturoi + o lingură de miere. Se fierbe timp de 5 minute. După ce s-a răcit, se bea preparatul obținut.
Sper ca aceste leacuri să fie de folos. Să dea bunul Dumnezeu să vă ocrotească de tot ceea ce este rău pe toți cei care lucrați și îi ajutați pe cei care au nevoie de dvs., prin această minunată revistă „Formula AS”. Cu respect,
MARIA – jud. Mehedinți
Pentru creșterea în înălțime
Vă recomand un exercițiu de hatha yoga, practicat chiar pe mine, cu mare efect. Am reușit să cresc 3 cm într-un an.
Tehnica de execuție. Stând cu picioarele foarte puțin depărtate, tălpile paralele între ele, ne aplecăm înainte și căutăm să atingem degetele de la picioare cu palmele. Menținem picioarele drepte, genunchii întinși și arcuim spatele cât mai mult. Păstrăm poziția atât timp cât putem, fără a simți nici o durere sau jenă. Ne ridicăm apoi încet coloana vertebrală și revenim la poziția verticală, inițială. Ne relaxăm ușor, apoi ne reluăm activitățile cotidiene.
Acest exercițiu se poate practica oricând în timpul zilei, cu stomacul gol (deci înainte de masă).
Într-o fază avansată de practică, când ne-am elasticizat suficient spatele și dosul genunchilor, introducem palmele pe sol, sub labele picioarelor sau le așezăm pe sol, în lateralele picioarelor sau în față. Succes!
OANA – Iași
Leacuri pentru constipație
Am suferit o viață întreagă de constipație. Am încercat zeci de leacuri, până l-am găsit pe cel potrivit. Vi le propun și dvs., în speranța că vor fi de folos. Încercați-le, până îl găsiți pe cel potrivit.
* Turnați o cană și jumătate de apă fierbinte peste două lingurițe de tărâțe, acoperiți vasul cu un capac, lăsați-l peste noapte și mâncați a doua zi dimineață tărâțele. Continuați tratamentul timp de 10-14 zile.
* Mâncați înainte de culcare 2-3 curmale, apoi beți apă.
* Mâncați două mere cu tot cu coajă, pe stomacul gol, în fiecare dimineață.
* Puneți într-o cană cu chefir 5-6 prune uscate și lăsați-le să stea timp de 8-10 ore. Beți chefirul și mâncați prunele înainte de culcare, timp de 30 de zile, în fiecare zi.
* Beți un pahar de apă rece pe stomacul gol în fiecare dimineață, timp de 7 zile.
* Turnați o cană de apă fierbinte peste o linguriță de semințe de in. Beți cu tot cu semințe înainte de culcare (nu mai mult de 14 zile. A nu se folosi semințele de in dacă suferiți de o boală cronică de ficat.)
* Consumați o lingură de ulei pe stomacul gol dimineața și una seara, înainte de culcare.
* Beți o cană de suc de morcovi pe stomacul gol, dimineața.
* Beți o cană de suc de cartofi cruzi dimineața, pe stomacul gol.
* Limitați consumul de cafea, ceai, supe fierbinți, cacao, pâine albă, biscuiți dulci și alte produse din făină albă, carne grasă, produse afumate și băuturi dulci.
DORINA S.
Leacuri bătrânești
Sunt o cititoare veche a revistei, din județul Botoșani, și vă spun niște lucruri mai vechi decât mine, pe care le știu de la bunica mea. Eu am 81 de ani, ea avea 87 când a murit, iacă, sunt peste 150 de ani de când sunt folosite. Vi le spun așa cum le-am primit de la ea. Unele par ciudate, dar efectul e garantat.
* Astm bronșic. În timpul crizelor de astm, se pot înghiți bucățele mici de gheață. Metoda trebuie folosită în cazul când persoana afectată nu are la dispoziție nici un alt remediu. Poate fi salvatoare. Înainte de criza de astm, adesea apare o tuse uscată. Se beau, cât se poate de repede, 1-2 pahare de apă și se pune pe limbă un praf de sare.
– 400 g căței de usturoi curățați și amestecați cu sucul de la 24 de lămâi, se pun într-un borcan legat la gură cu tifon. Se ține la macerat 24 de zile. Înainte de folosire, se agită bine. Se ia o linguriță pe zi, seara, înainte de culcare, dizolvat în jumătate pahar de apă. Ușurarea apare după zece zile.
* Crampe la picioare (spasme musculare). Se ține sub pat un lighean cu puțină apă rece. Imediat ce apare senzația de spasme, picioarele se introduc în apă (sau cu picioarele goale se calcă pe gresia rece).
* Degete deformate, negi. Dimineața, imediat după trezire, se folosește salivă proprie, prin ungere repetată, cu frecție ușoară. În același scop se folosește și condensul ce apare pe geamuri, datorită diferenței de temperatură.
* Furie. Imediat se mănâncă un aliment crud, ce produce un sunet ronțăitor (o frunză de varză, morcov, măr etc.)
* Negi și alunițe. După ce grâul a fost secerat, se scoate un pai din pământ, cu rădăcină cu tot. Cu partea lui ascuțită se înțeapă negii sau alunițele, apoi paiul se îngroapă în pământ, cu rădăcina în sus. Când putrezește, negii dispar.
* Râgâială. Persoanele care suferă de arsuri stomacale cu reflux trebuie să aibă tot timpul asupra lor câteva boabe de mazăre uscată. Când apare senzația neplăcută, se țin în gură 8-10 jumătăți de mazăre, până se înmoaie puțin, apoi se mestecă minuțios și se înghit.
* Sughiț. Se pune pe masă un pahar plin cu apă. Mâinile se duc la spate. Corpul se apleacă ușor înainte, se inspiră mai mult aer și se bea apa din pahar fără ajutorul mâinilor. În poziția obișnuită, se beau 8 înghițituri mici de apă și una, a 9-a, mare.
* Tuse. Se confecționează și se fumează o țigară umplută cu tulpinițe de talpa-gâștei sau cu frunze de podbal uscate. Dintr-o țigară mai lungă, se fumează de trei ori, și bolnavul nu mai tușește.
* Tuse măgărească. Sirop de praz – Partea albă de la 4 fire de praz se fierbe o jumătate de oră în jumătate de litru de apă. Se strecoară, presând fiertura cu o lingură de lemn. Se îndulcește după gust, cu miere. Se ia câte o lingură, când apar crizele.
ZOICA MUȘAT – Brebenești