– Paza bună trece primejdia rea –
De la Bruxelles sosesc din când în când informații neliniștitoare: ni se spune că gaura din stratul de ozon de deasupra continentului european a crescut din nou. Așadar, scutul atmosferic ce ne apără de radiațiile dăunătoare ale soarelui continuă să se subțieze. Cei mai îngrijorați sunt medicii dermatologi. „Sporirea incidenței cancerului de piele, în special la persoanele mai tinere, ne pune serios pe gânduri”, atrage atenția dr. Klaus Hoffman de la Ruhr-Universität Bochum. El precizează că în Germania se înregistrează în fiecare an circa 75.000 de cazuri noi, dintre care aproximativ 6900 manifestă boala în forma ei cea mai agresivă, melanomul malign. În jur de 2000 de pacienți nu reușesc să supraviețuiască.
Mulți oameni se dedau fără grijă unor băi de soare prelungite, deoarece subapreciază pericolul pe care îl reprezintă cancerul de piele. Ei nu-și pot imagina că o mică pată de pe suprafața pielii le-ar putea amenința viața. Dar melanomul malign este capabil să răspândească metastaze în tot organismul, într-un interval de numai câteva luni. Căci el pătrunde până în cele mai profunde straturi ale pielii, iar acestea sunt străbătute de numeroase vase limfatice și sanguine. Este suficientă desprinderea câtorva celule canceroase în această zonă, pentru ca ele să fie imediat transportate în diverse direcții, putând ajunge, de pildă, în plămâni, ficat sau oase.
Alte forme de cancer al pielii nu proliferează atât de rapid. Așa sunt carcinomul cu celule bazale (nu se diseminează) ori carcinomul spinocelular (formează eventual metastaze abia după mai mulți ani). Ambele depind de doza totală de ultraviolete primită în decursul întregii vieți. În schimb, pentru melanomul malign este esențial numărul de insolații (una singură, așadar, nu constituie încă un motiv îndreptățit de panică).
Întrucât depistarea precoce vă poate salva viața, mai ales dacă e vorba de un melanom malign, țineți-vă sub observație pielea, ca și pe cea a partenerului și a copiilor. De exemplu, după duș verificați (ca o componentă a îngrijirii corporale) dacă pielea dvs. prezintă vreuna dintre următoarele modificări:
* Asimetrie (neregularitate) – Seamănă cu o pată hepatică, însă nu e rotundă sau ovală, ci se prelungește mai mult într-o parte.
* Delimitare – Margine discontinuă, arcuită, crestată, imprecisă.
* Culoare – Neuniformă, variind de la negru, maroniu, roșu, cenușiu, până la alb.
* Diametrul – Depășește 5 mm.
* Proeminență – În cuprinsul petei există o protuberanță (iluminând-o lateral, observăm că proiectează o umbră).
* Alte semnale de alarmă – Modificările apărute pe piele nu dispar nici după șase săptămâni, dau senzații de mâncărime ori sângerează, au pete roșietice, aspre la pipăit ca glaspapirul. Dacă remarcați astfel de lucruri sau aveți dubii, faceți neîntârziat o programare la dermatolog!
* Inofensivă – Pigmentația (semn din naștere, respectiv pată hepatică) este perfect rotundă.
* Dubioasă – Neregulată ca formă și culoare. Ar putea fi încă benignă. Arătați-i-o unui medic.
* Malignă – Margine destrămată, culoare neuniformă. Necesită de urgență tratament medical!
* Malignă – Proeminentă, de formă neregulată. Solicitați neîntârziat un consult dermatologic.