
A fost zi mare marți, la Cotroceni! Însoțit de un întreg alai de aprobatori docili, colaboratorii săi favoriți, pe care mai nou îi plasează prin ministere-cheie, președintele Klaus Iohannis a semnat promulgarea pachetului de legi consacrat sub pomposul slogan „România Educată”. Momentul ales, care coincide cu prezentarea rezultatelor la Bacalaureat – proaste, oricum le-ai lua – nu mai surprinde pe nimeni. Președintele are propria sa agendă, și nimic nu pare să-l poată deranja de pe drumul său imperturbabil, dacă nu pe contrasens, în mod cert paralel cu realitatea. În pandemie, când lumea era ținută în case, cu poliția patrulând pe străzi, dădea liber unor muncitori ceruți de Germania, pentru recoltarea sparanghelului; tot în pandemie, când în țară se murea pe capete, președintele se plimba prin Egipt, vizita piramidele; mai nou, când în țară se vorbea despre chibzuială bugetară, făcea un turneu faraonic prin America de Sud, cu zile întregi de program privat, fără să dea socoteală pentru costurile distracției, trecute la „secrete de stat”. Acum, și-a lansat, cu fast, programul „România Educată”, taman în ziua în care s-a anunțat că în 50 de licee din țară n-a promovat Bacalaureatul niciun candidat! Iar asta e doar una dintre multele statistici deplorabile ale recentei sesiuni de examene naționale. Și mai grav e trendul, căci numărul acestor licee cu zero promovați la BAC – cele mai multe dintre ele licee tehnologice, din localități mici – s-a dublat în ultimii 3 ani, timp în care Ministerul Educației a fost coordonat de oameni de la PNL, impuși de însuși președintele Iohannis!
În loc să scrie pagini întregi de maculatură, pline de „șopârlițe” ascunse în ele, ca să-i ajute pe baronii sistemului de educație din România să-și conserve privilegiile și de acum înainte, președintele Klaus Iohannis putea, pur și simplu, să-i pună la treabă pe miniștrii pe care i-a împins la Palatul Victoria. Sau, și mai simplu, putea să-l forțeze pe fostul premier, Nicolae Ciucă, protejatul său, să aloce Educației un procent cât mai aproape de acel 6% obligatoriu prin lege! Dar nu, „România Educată” s-a dorit a fi, de la bun început, un simplu instrument de propagandă. Un președinte căruia chiar îi păsa de acest proiect, ar fi făcut, în timpul alocat deja faimoaselor concedii, o caravană serioasă prin orașele și satele României, ar fi stat de povești, pe bune, cu elevi, cu părinți, cu profesori, cu antreprenori care au o idee despre ce nevoi are piața muncii. Nimic din toate astea: președintele a făcut un simulacru de dezbatere publică, nicio părere pertinentă din afară nu a fost luată în seamă. Președintele știe el mai bine de ce are nevoie țara, nu mai e nevoie să vorbească cu prostimea, pe care se încăpățânează să o educe! Ca dovadă, n-a acceptat nicio întrebare din partea presei, după mega-lansarea „României Educate”. Ceea ce părea, cândva, doar o aroganță, s-a transformat într-un „modus vivendi”. „România Educată” a președintelui nu are nevoie de dialog, se construiește „după dictare”, de la „catedra” de la Cotroceni a profesorului Iohannis.