Ce mai face… ALEXANDRA UNGUREANU: „Îmi place la nebunie ţara mea”

„Am devenit ulițarnică”

– Ultimul tău interviu publicat în Formula AS s-a „consumat” exact în perioada neagră a pandemiei, când ne-ai dezvăluit „leacul” prin care fugi de urâtul ei: un prilej care te-a ajutat să desco­peri nu doar priveliști su­per­be, ci și locații de top. Între timp, ți-ai mutat „umblatul” pe in­ternet, într-un de­mers per­ma­nent. De ce? La ce-ți fo­losește să fii ambasa­dorul tu­ris­mu­lui autohton?

– Totul a început dintr-un mo­tiv extrem de simplu: îmi place la ne­bu­nie ţara mea. Aşa cum spuneai, am în­ceput să o cutreier, să o des­copăr pas cu pas, iar din acel punct, acti­vi­tatea aceasta a de­venit un bulgăre de zăpadă care, rostogolindu-se, s-a tot mărit. Îmi place să se ştie că Româ­nia e cea mai frumoasă țară din lume şi că pro­gre­sea­ză în mod constant. Îmi place să se ştie că efortul unor investitori este considerabil şi că ei fac ţara să arate tot mai bine pe hărţile turistice. Gurile rele ar putea spune că poate fac asta pentru câştig. Le răspund că nu. Financiar, nu mă ajută prea mult pro­mo­va­rea pensiunilor, dar admit că-mi foloseşte ca imagine. Adică, la fel ca prin mu­zica mea sau emi­siunea pe care o moderez, vreau să fiu o persoană care propune mereu un conţinut frumos. Indiferent ce fac, în orice domeniu, lucrul la care ţin cel mai mult este bunul-gust. Și recu­nosc că am privilegiul să fiu invitată şi cazată în multe locaţii premium din România, cu con­diţii ireproşabile. Oamenii mă urmăresc în online, le place cum prezint pensiu­nile sau hotelurile în care merg şi consideră că prezenţa mea acolo îi ajută în afacere. Iar eu mă străduiesc să mă ridic la nivelul aştep­tărilor, chiar pun suflet şi timp în asta. Îmi folosesc toate atuurile în filmuleţele mele de prezentare, aleg mereu ţinute în con­cor­dan­ţă cu locul în care mă aflu, de la materiale la culori. Muzica de pe fundal este şi ea potrivită cu multă grijă. Pe de altă parte, ac­ti­vitatea aceasta vi­ne şi din­tr-un „of”, din perioada în care mu­zica era sin­gu­ra mea preocu­pare.

Sus­ţineam o mulţi­me de con­certe, în fiecare colţ de ţară, dar niciodată nu aveam timp să stau mai mult în acele lo­curi. Să le explorez, să văd na­tura care le încon­joară, să cunosc oamenii. Era foarte frus­trant să ajung într-un oraş după care: probe de sunet, o masă luată pe genunchi, con­­cert, somn în ho­te­­lul din centru, dimineaţa ple­ca­rea către alt oraş, tra­tat cu aceeaşi superfi­cia­li­ta­te a vitezei. Ei bine, acum îmi iau revanşa cu vârf şi în­desat. Mai mult, e o bucurie să pot reco­manda locaţii din Româ­nia, să aibă oa­me­nii încredere în gus­turile mele. Mie îmi place foar­te mult descoperi­rea, de fieca­re dată când închei un mic sejur îmi pare rău, mă alină doar dorul de casă, dar acasă mă ia do­rul de ducă. Am de­venit uliţar­ni­că, ăs­ta e noul meu stil de viaţă. Con­cluzia este că a­ceas­­tă îndelet­ni­ci­re a mea este cea mai bună in­ves­ti­ţie pentru suflet pe care am făcut-o vre­o­­da­tă. Pentru că micile călătorii vin la pachet cu poveşti, cu oa­meni, cu flori, cu cer, cu ape, cu cai, cu zori de zi, cu apu­suri, cu foc, cu greieri, cu apă rece, cu aşternuturi apre­tate, cu somn bun.

„Îi ajut pe români să fie turiști în țara lor”

– Ce zone din România şi-au învăţat cel mai bine lecţia turis­mu­lui bine făcut?

– Mi se pare în continuare că Ardealul a în­ţe­les cel mai bine cum se face turismul corect, la fel cum cred că Maramureşul are cel mai mare po­tenţial. E pur şi simplu un reper de peisaje, tradiţii, oferte culinare, oameni primitori. Valea Izei, de pildă, este, după părerea mea, cea mai fru­­moasă zonă din ţară, iar ofertele de acolo sunt nume­roa­se. Chiar am fost de curând la nun­ta unui prieten, ne-a prins dimi­nea­ţa în drum spre pensiune (una extrem de simplă, curată, gazde discrete, muşcate la ferestre, exact cum trebuie să fie o locaţie de do­uă stele!). Acel răsărit mi s-a lipit de inimă: lumină difuză prin­tre ceţuri, cântau cocoşii cu ecou pes­te Vadul Izei, nu-mi venea să res­pir ca să nu deranjez zorile. Reve­nind la Ardeal, sunt nenu­mă­rate pensiuni fru­moa­se. De curând am descoperit un loc care combină per­fect tradiţia cu modernul: Ve­ne­ţia de Jos (jud Braşov, Comuna Părău), este acolo o vilă de un bun gust incredibil! Un conac boieresc reame­na­jat, are chiar şi un muzeu al costumelor populare, dar ca­me­rele sunt aranjate minimalist, fără să te co­pleşească deloc obiectele. Splendid! Ca şi con­tra­partidă pentru Ardeal şi Maramureş, există o altă zonă, în care eu mi-am dorit mult de tot să ajung şi am reuşit: Banatul montan. Defileul şi Cheile Nerei sunt superbe, toa­tă zona e specta­culoasă, cascadele, tunelurile acelea otomane… Dar, din păcate, turistic nu se întâmplă mare lucru aco­lo, iar vinovate sunt dru­mu­rile. Iar ne trădează infrastructura, și aşa realizăm că Ardea­lul merge bine nu pentru că oamenii au vreo reţetă secretă, ci pentru că dru­mu­­ri­le care-l traversează în toate direcţiile sunt bune. Revenind, am găsit, totuşi, pe Cheile Ne­rei, o vilă cu totul aparte, un loc dedicat şi mu­zi­cii. Fiecare cameră poată denumirea unui stil mu­zical, totul are un design îndrăzneţ, există mul­tă atenţie la fiecare detaliu. E o investiţie mare, condiţiile sunt deosebite, de la mobilier, la mâncare şi piscină. Te doare sufletul să ştii că există acolo o locaţie de multe stele, dar tu tre­buie, efectiv, să-ţi rupi maşina în două ca să ajungi la ea.

Este foarte greu să atragi turişti în aceste condiţii. Nu ştiu ce să zic, poate în astfel de zone va funcţiona psiho­logia inversă: dacă tu­rismul va creşte, poate şi dru­mu­rile vor primi bineme­ri­tatul asfalt. Una peste alta, cresc zo­nele în care investitori pri­vaţi pun umărul, uneori se u­nesc mai mulţi, investesc ma­siv. Se întâmplă peste tot, să nu uităm înde­părtata, dar mi­nunata Buco­vi­nă. Majo­ri­ta­tea nu trăiesc nu­mai din tu­rism, fiindcă acest luc­ru nu este posibil încă în România. Ei au alte afaceri, iar pen­siu­ni­le din aceste zone naturale mirifice sunt a doua afacere. Ea e fă­cu­tă din drag, pasiune, clădirile sunt adesea con­stru­i­te în zo­ne­le în care res­pectivii inves­ti­tori au copi­lă­rit şi a­tunci ataşa­mentul de acel loc e mare. Oameni cu mult bun gust. Se merge ade­sea pe stilul nordic, mult lemn și sticlă, ceea ce nu deranjează deloc natura. Câ­te­o­dată, abia vezi a­ceste con­struc­ţii, fiindcă efec­tul de oglin­dă din feres­tre­le uriaşe le face să se amestece printre co­paci, devin aproape in­vizibile. În şirul călătoriilor mele ur­mează Delta, la final de iulie. Abia aştept, fiindcă n-am mai fost de mult. Eu sunt legată emoţional de această zonă, tata o adora, era mare pes­car. Apa îmi poartă întot­dea­una undele amin­ti­rii către el. Voi conti­nua, fiindcă simt că-i ajut pe români să fie tu­­­rişti în ţara lor şi îi sfătuiesc să călăto­reas­că, lăsându-şi timp să vadă, să simtă cu adevărat frumuseţea de peste tot.

Să nu ne mai plângem de lucrurile pe care le avem

– Cum reuşeşti să le împaci pe toate: internet, drumuri, concerte, emisiuni, prezenţa constată la evenimente de tot felul? Nu ai şi senti­men­­­te de risipire, în lumea aceasta, în care totul pare făcut în exces, mai ales pe internet?

– Sincer, sunt chiar bine. Nu mă plictisesc, am activităţi variate, sunt înconjurată de oameni care confirmă că-mi fac bine treaba. E foarte plăcut cum, în funcţie de generaţii și vârste, eu sunt cunoscută ca: „aaah, tu eşti Alexandra, fata care cânta cu Crash”; sau „aaaah, eşti fata de la «Bra­vo, ai stil!»”; sau „tu eşti fata care face emisi­u­nea cu duetele”. Asta înseamnă că las urme pe unde trec şi e satisfăcător să ştiu că am­prenta mea e una frumoasă. Îmi place să fiu cu un ochi în viitor, să mă uit atentă în jur şi să mă adaptez, să fiu capabilă să comunic cu oricine. Da, sunt puţin obo­sită, dar mulţumită. Măcar asta să fi în­văţat în urma pandemiei: să nu ne mai plângem de lucrurile pe care le avem. Eu ştiu foarte bine că oamenii atenţi la evo­luţia societăţii, atenţi la cultură şi suflet, aşa cum este revista Formula AS, îşi fac griji pentru viitorul omenirii în acest con­text al digitalizării masive. Poate că pe bună dreptate, dar nu ştim sigur. Eu, personal, văd abundenţa de activitate din online ca pe nişte căutări, după o perioadă foarte grea. Nu e ceva negativ că se caută moduri noi de ex­pri­mare, nu e ceva nega­tiv că infor­ma­ţia abundă, fiindcă eu cred că se aplică şi în acest caz ideea că istoria va alege. Se cern toate. Foarte bine, să fie mult şi să se aleagă ce-i bun. Nu am o problemă cu as­ta, trebuie să că­dem la pace cu pre­zentul, căci vii­torul va fi şi mai şi. Nu e timp să ne plângem, fiindcă în timpul acesta rămânem în urmă. Da, recunosc, simt şi un efect negativ: oboseala. A fi me­reu cu telefonul în mâ­nă, veşnic conectat la toate e epuizant. Ba chiar observ la mine un deficit de atenţie în ultima vreme, simt că mă concentrez tot mai greu pe un singur lu­cru. O fi parte din evo­lu­ţia speciei, poate nu va mai fi nevoie să fim concentraţi atât de mult pe un singur aspect. Nu ştim. Din nou, viitorul ne va spune exact.

–    În ciuda deficitului de atenție, pe ce faci, te con­cen­trezi foarte bine. Emi­si­u­nea „Duet cu Alexandra” este un exem­plu concret. Creș­te…

– Da, merge foarte bine pe drum în sus. S-a mutat de pe internet pe televizor, sâm­băta de la ora 14, pe noul Kanal D2. Un pas mare, o con­fir­mare că până acum ne-am făcut treaba corect. Sunt mulţumită că nu ne-am dezis să-i păstrăm emisiunii aerul elegant, intim. Duetele con­ti­nuă să fie întâlniri calde, la lumina galbenă a ve­io­ze­lor, cântăm pe canapea şi depă­năm poveşti cu substanţă.

„Mizez pe muzica adevărată”

– Dar muzica?

– Ea e activitatea mea supremă şi o tratez cu… calm. Toate celelalte aspecte ale carierei mele îmi dau suficientă linişte financiară şi emo­ţională ca să nu fiu disperată în muzică. Da, în­re­gistrez, da, urmează lucruri noi, dar unele pe care le voi face exact aşa cum simt. Gata cu tendinţele şi părerile „cunoscătorilor”, căci eu sunt convinsă mai mult ca niciodată că muzica ade­vărată este din nou la mare cău­tare. Eu pe ea mizez. Dacă ne uităm în to­purile internaţionale, vârful e ocupat ex­clusiv de muzică bu­nă: ori­gi­na­lă, instru­mentată, melodioa­să, parcă ar fi o re­ve­nire a muzicii de pe timpuri. Am libertatea şi li­niş­tea să-mi pot produce singură câte­va melodii pe an, lucru care mi se pare suficient. Nu cred în canti­tate, nu cred că a fi prezent în fiecare secundă pe ecrane şi în ure­chile oamenilor este ceva necesar. Pre­fer o piesă care se va asculta şi peste zece ani, decât două­zeci care se uită de azi pe mâine, oricâţi bani ţi-ar aduce ele. Aşadar, muzical, mi-am aşezat luna de­cem­brie ca linie de sosire. În preajma zi­lei mele de naștere aş vrea să apar cu mu­zi­că nouă într-un concert mare, într-o sală frumoasă din Capitală. Veţi fi primii care să aflaţi toate detaliile.

– Vacanţă?

– Aici am o dilemă. Nu prea mai ştiu unde să trag linia între muncă şi relaxare. Dacă acum îţi spun că urmează să am concert la Tulcea, a doua zi trebuie să fiu în Vişeu, la promovat o pensiune, deci iau un avion. Următoarea zi în Bihor, la o altă pensiune extrem de frumoasă, iar următoarea zi sunt la Cluj, la Untold, ca să văd show-ul celor de la Imagine Dragons. Iar următoarea zi am concert la Satu Mare. Se cheamă, oare, că am şi vacanţe?! Ce-o fi asta, vacanţă sau muncă? Recunosc, cred că mă nelinişteşte puţin gândul că nu am stabilită o vacanţă de vară oficială, dar refuz să mă plâng. Am o viaţă plină, colorată numai cu activităţi care mă pasionează, n-aş îndrăzni să strâmb din nas la nimic. Şi apoi, cine ştie ce portiţă se deschide şi, ţuşti, dusă sunt în vacanţă! Cu bucurie şi pasiune să le facem pe toate, iar atunci sunt sigură că viaţa va găsi mijloace să ne răsplătească.