Vă trimit povestea tristă a unui pomișor ucis de oameni răi.
În fața geamului meu creștea un corcoduș. În fiecare an, îmi bătea la geam cu crengile lui înflorite. Apoi, cu fructe din care îmi oferea cu generozitate câteva. Îmi amintea de copilărie, pe care mi-am petrecut-o pe jumătate în copaci. În corcoduș își făcuseră cuib doi guguștiuci. În fiecare zi îi hrăneam și le dădeam apă proaspătă. Într-o zi, a venit un „criminal” și a mutilat toți copacii. Ca și când ar fi fost un pericol pentru mașini. În orașul meu se mutilaseră deja teii și castanii, niște minuni ale naturii. Am țipat la el și s-a făcut nevăzut. Era un ageamiu, nu un grădinar. Dar a fost prea târziu… Abia a doua zi am văzut că a tăiat chiar creanga pe care se afla cuibul guguștiucilor. Munciseră toată vara să-și facă un adăpost pentru pui. Soțul meu m-a încurajat că pomișorul își va reveni. N-a fost așa, pe rănile lui au crescut niște ciuperci hidoase, care i-au supt seva. S-a uscat. În anul următor a fost tăiat de la rădăcină. Am sperat că va da mlădițe. N-a dat. În al treilea an i s-a scos și rădăcina. În fiecare vară, am iluzia că îmi bate în geam cu crenguțele lui gingașe încărcate de fructe aurii.
ANA MARIA R.
