Acum mai bine de treizeci de ani, imediat după Revoluție, când lumea occidentală lua contact cu realitatea uneia dintre cele mai dure dictaturi de dincolo de „Cortina de Fier”, cele mai șocante imagini care ajungeau pe primele pagini ale presei străine erau cele din orfelinatele ceaușiste. Dacă i-ar fi întrebat cineva, atunci, pe marii mahări, cum s-a ajuns la un asemenea grad de dezumanizare, ar fi dat din umeri. Doamne ferește, să fi avut ei habar despre situația reală din centrele de îngrijire ale celor mai năpăstuiți dintre membrii societății multilateral dezvoltate: copiii! Până la urmă, marea diferență între „regimul Nicolae Ceaușescu” și majoritatea regimurilor socialiste din Est nu a ținut atât de viziunea politică și economică – ea era în principiu aceeași și în Cehoslovacia, și în Polonia, și în Ungaria, și în fosta Iugoslavie – cât de cinismul elitei conducătoare românești. În timp ce alții găsiseră mici supape în relația cu Vestul, Ceaușescu o luase direct pe partea opusă, forțând populația la mari privațiuni, sub pretextul plății datoriei externe. Iar dacă oamenii de rând ajunseseră să alerge cu disperare după alimente de primă necesitate, cei mai oropsiți dintre ei, copiii din orfelinate, trăiau mai rău ca în lagărele de concentrare. În cauză nu era lipsa resurselor, chitit să fure doar pentru el, regimul își pierduse orice urmă de umanitate.
La aproape 34 de ani de la momentul 1989, într-un context în care, prin produsul intern brut și prin performanțele economice, România a intrat, statistic, în rândul țărilor dezvoltate, imagini precum cele din orfelinatele lui Ceaușescu păreau amintiri de arhivă. Dar iată că, exact ce se întâmpla pe vremea comunismului în orfelinate, se întâmplă azi, în anul 2023, în azilele de bătrâni. După ce au furat, până la ultima cărămidă, fosta moștenire industrială comunistă, după ce au filtrat zeci de ani banii publici prin firme de casă, mafia baronilor României „capitaliste” a ajuns până într-acolo că fură mâncarea de la gura celor mai amărâți! Și nu doar că au conceput acest sistem de o perfidie fără margini, dar s-au și acoperit, cu o clientelă plasată la toate nivelurile instituțiilor de coordonare și de control, ca să fie siguri că nimeni nu-i trage la răspundere. Statului român, în care categorii tot mai mari de bugetari, inclusiv cei din justiție, revendică sporuri peste sporuri și privilegii peste privilegii, i-a luat o jumătate de an ca să verifice situația bătrânilor din azilele din Voluntari, în condițiile în care o anchetă de presă prezentase deja situația de acolo!
Când s-au „lipit” la guvernare, acum mai bine de un an, PNL și PSD ne promiteau liniște. Dacă era nevoie de liniște, ca să acopere afaceri abominabile, precum cele din azilele de bătrâni, atunci România are nevoie urgentă de gălăgie. Am văzut recent că, atunci când e vorba de propriile privilegii, bugetarii știu să iasă cu zecile de mii în stradă. Scuza cu „Nu știam” pe care o tot invocă primarul Florin Pandele și soția sa, Gabriela Firea, ministra Familiei, nu mai păcălește pe nimeni.
Romanian