Dragoste cu năbădăi

Relația dintre câine și pisică este arhi­cunoscută. Ca și sintag­ma: „Se în­țeleg precum câinele cu pi­sica”… Numai că nu întotdeauna în via­ță evenimentele se desfășoară după un tipic imuabil. Astfel…

Eu am un câine, un lup ciobănesc de 9 ani pe care-l cheamă, „pretențios”, Nero. Și mai avem și iubim și două pisici. Mama și fiul ei: Maxi – mama, și Mini – fiul, care se bucură de toată grija și afecțiunea noastră. În cele ce urmează veți ve­dea că aceste sentimente nu le încercăm doar noi, ci… să nu vă mire!, nimeni altul decât Nero, ocro­ti­torul lor de nădejde.

Nero trăiește într-o mică dar suficientă gră­dină pentru el, și în acest „imperiu”, domină totul cu o autoritate ce parcă i-a fost transmisă… de istorie. În acest teritoriu, de altfel, singurele ființe care au acceptul de a-i întina… suvera­nitatea sun­tem noi, eu și soția mea, precum și mica familie a celor două pisici ocrotite de el, Maxi și Mini. Atât.

Altfel, dacă Nero observă trecând, fie și doar prin preajma curții sale, vreun semen sau vreo pisică, furia lui nu are margini. Latră zgomotos, încearcă să escaladeze gardul, făcându-ne pe moment să credem că îl așteaptă sau îl pândește un dușman de moarte. În tot acest timp, cele două pisicuțe, alertate de „revolta” lui Nero, privesc la el admirativ, mândre, parcă, de zelul acestuia de a le ști pe ele, admira­toarele lui, puse la adă­post. Cutezanța lor ia uneori proporții care pe noi, privitorii la spectacol, ne lasă perplecși. Pisicile mănâncă din blidul lui Nero, care le privește cu îngădu­ință, gata-gata să le ofere și cine știe ce alte bunătăți, de-ar fi în stare.

Toate bune, sau aproape bune, până aici, numai că micuța noastră poveste mai are ceva de dezvăluit cititorului, într-un fel șocant, prin ine­ditul situației. Să vedem…

Mai ieri, alaltăieri, un motan de prin vecini, „frumos de frumos” cum ar spune unii, îi tot dă­dea târcoale, de la oarecare distanță, lui Maxi, cine știe cu ce gânduri… Maxi însă, nu și nu, să nu-l vadă în ochi. Nu-l plăcea, nu-i suporta pre­zența, chiar încerca să-l alunge, scuipând dispre­țuitor în direcția sa. Dar nici cotoiul nu cedează așa de ușor, are instincte și tot încearcă să se apropie, încet-încet, cu gând, se pare, să dea atacul decisiv… Maxi simte iminența pericolului și din câteva salturi ajunge… între labele din față ale lui Nero care, întins pe iarbă, asista la tenta­ti­vele motanului vecin de a găsi înțelegere și armo­nie la Maxi, apropiindu-se târâș-târâș de gar­dul despărțitor…

Dar tocmai când nepoftitul părea să-și atingă țelul, sfidându-l parcă pe Nero și încercând să se cațere pe ochiurile gardului de sârmă, dintr-un salt demn de un mare campion, Nero se agață de gard, urlând înfricoșător. Motanul vecin se sperie, reali­zează că nu e de glumit chiar dacă… inima-i dă ghes și, fără să mai ezite nicio clipă, dispare ca înghițit de pământ. Nero se întoarce la locul lui, pe iarbă, își reia poziția, în vreme ce Maxi se reașează între labele din față ale protectorului ei și începe a-l linge pe cap, cu o tandrețe greu de descris.

Câinele și pisica… Ce să mai crezi?

DRAGOȘ C. – Săcele, jud. Brașov