Risipa alimentară

– Am trecut de la alimentarele goale, în comunism, la hiper­mar­ket-uri cu rafturi pline, în zilele noastre. De la penurie, la abundență. Comerțul pune în mișcare bunuri la care nici nu visam în acele timpuri. Bogăția asta are însă și un revers: risipa alimentară. Cantități uriașe de mân­ca­re ajung la gunoi. Între timp, cei nevoiași suferă de foame. E un dez­echilibru al consumului pe care autorită­țile se preocupă să-l rezolve –

Munți de deșeuri alimentare

Adevărul e dur și doare: la nivel planetar, apro­xi­mativ o treime din totalul alimentelor produse pentru consumul uman este irosit, iar în Uniunea Europeană se estimează că 20% din totalul alimen­telor produse se pierd sau se irosesc, în timp ce 43 de milioane de cetățeni europeni nu își permit zilnic mese care să asigure o alimentaţie adecvată. 70% din risipa alimentară provin din gospodăriile populaţiei (peste 50% – 47 de milioane de tone), servicii de alimentație publică și de vânzare cu amă­nuntul. Cantitatea de deșeuri alimentare gene­rate în țările industrializate este la fel de mare ca în țările în curs de dezvoltare, însă distribuția este diferită: în țările în curs de dezvoltare, peste 40% din pierderile alimentare se produc după recoltare și în timpul procesării, în timp ce în țările indus­trializate, peste 40% din pierderile alimentare apar la nivelul vânzărilor cu amănuntul, precum și la consumatori. Risipa alimentară începe chiar în locul unde este produsă hrana: în agricultură. Nu vorbim de pierderi suferite de culturile agricole din cauza factorilor negativi: secetă, grindină, inunda­ții, boli și dăunători. Vorbim de daune produse la recoltat: un lot de legume, de pildă, cules și încăr­cat în camion se degradează înainte să ajungă pe piață. Marfa nu mai poate fi vândută consu­mato­rului final. Salatele verzi sunt ofilite, sub standar­dele minime cerute pentru comercializare. În con­secință, sunt aruncate la gunoi și contabilizate la capitolul „risipă alimentară”. Pierderile sunt înre­gis­trate pe tot lanțul alimentar: la fabrică, la piață, acasă, în frigider. Rezultă munți de deșeuri ali­mentare!

Avem ce risipi!

România nu pare să fie o țară prea chibzuitoare în ce privește gestionarea hranei. Avem mâncare, cât să nu ne speriem, deocamdată, de o criză ali­mentară (deși trebuie să scoatem mai mulți bani din buzunar sau de pe card decât altă­dată), dar și risipim într-un stil mare! Ța­ra noastră ocupă lo­cul 9 în clasa­men­tul Uniu­nii Europene pri­vind ri­sipa de ali­mente: a­run­căm zil­nic 6.000 de tone de mâncare bu­­nă de con­­sum. A­nu­al, 2,5 mi­lioane de tone de ali­mente a­jung la co­șul de gu­noi. Potrivit Ministe­rului Agricul­turii și Dezvoltării Ru­­rale, a­proape ju­mă­­tate (49%) din ri­si­pa ali­men­tară, în Ro­mânia, este înre­gis­trată la ni­velul gos­­podăriilor in­divi­duale ale popu­lației; sectorul indus­triei ali­­­mentare gene­rea­ză 37% din pier­deri; ali­mentația pu­blică, 5%, iar sectorul agricol, 2%. Prin urmare, cea mai mare cantitate de mâncare este arun­ca­tă acasă. Consumăm mai puțin decât cum­părăm. Mutăm în coșul de gunoi o parte din mâncarea adusă din hipermarket sau din piața agroalimen­tară. Între timp, sunt copii și bătrâni care se culcă cu burta goală, atât la noi, cât și în țările mai bogate decât România. Nu sunt vreun stângist care să-i scoată vinovați pe cei care au, în timp ce semeni de-ai lor nu au ce pune în castron. Scopul omului este să fie fericit, iar o masă îmbelșugată contribuie la starea de fericire. Da, fericirea trece și prin stomac, iar cei care reușesc să atingă această stare nu pot fi făcuți responsabili dacă alții nu o obțin, mai ales că cei îndestulați plătesc pentru hrana avută. Putem in­voca morala creștină, dar aceasta este la libera alegere, ține de voința și sufletul omului, ține de creștinescul „liber arbitru”. Acest dezechilibru din societate nu poate fi depășit decât prin acțiunea conjugată a instituțiilor publice, a organizațiilor caritabile și a marilor lanțuri de magazine. Trebuie să recunoaștem: există un obiectiv nu numai românesc, ci european, pentru reducerea cu 50% a risipei alimentare până în 2030; există un program al Organizației Națiunilor Unite în acest scop, prin redirecționarea unor fluxuri de alimente din țările bogate către țările cu populație care întâmpină dificul­tăți în obținerea hranei; există ONG-uri care activează în același scop și lanțuri de maga­zine care au bănci de alimente. Guvernele au emis legi pentru re­ducerea risipei ali­mentare. În România este acti­vă Legea 217 din 17 no­iem­­brie, privind diminu­a­rea risi­pei alimen­ta­re, care pre­ve­de, prin­tre altele că: „Diminu­a­rea risipei alimentare este un obiec­tiv urmă­rit de toți operatorii eco­no­mici din sectorul agroali­mentar; prin risipă alimentară se înțelege si­tua­ția în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman din pricina degra­dă­rii și sunt distruse, conform le­gis­lației în vi­goa­re; o­pe­ratorii eco­no­mici ca­re transferă ali­men­­te prin donare be­ne­­fi­ciază de facilități fiscale”.

Bani și energie

Risipa alimentară com­­portă, pe lângă as­pectul etic, și un as­pect ecologic. Ridică o pro­blemă gravă a tim­pu­rilor noastre: consumul de energie. Ca să pro­ducem materiile prime agricole, utilizăm ener­gie, în mare parte ener­gie pe bază de carbu­ranți. Utilajele cu aju­to­rul cărora fermierul lu­crea­ză terenul agricol funcționează în special cu motorină și elimină gazele în mediul încon­jurător. Adică poluează. Mai mult, când arun­căm hra­na la gunoi, a­runcăm și energia în­ma­ga­zinată în hrana respectivă de-a lungul lanțului ali­mentar, inclusiv electricitatea folosită la fabrica­re și la congelare/refrigerare. Risipim, astfel, și energie, ca atunci când lăsăm becurile aprinse în timp ce noi lipsim de acasă. Avem, astfel, încă un motiv să fim mai chibzuiți. În plus, banii cheltuiți pe mâncarea aruncată la gunoi i-am fi putut folosi în alte scopuri. Așa: mâncare pierdută, bani irosiți. Protejarea bugetului personal este, cred, un argu­ment solid ca să reducem risipa alimentară. Sigur, în marea economie, lucrurile par să nu stea chiar rău: prin consumul nostru excesiv, prin faptul că, înainte să aruncăm mâncarea, noi am aruncat deja banii, cumpărând mai mult decât aveam nevoie, noi contribuim la bunul mers al activității econo­mice, punem banii în mișcare, facem bunurile să circule. Cu banii noștri, magazinul plătește fabrica, iar fabrica plătește fermierul, în timp ce toți își plătesc angajații, dar și taxele și impozitele la stat. Nu sunt economist, dar intuiesc că fără risipă, fără cheltuială excesivă la un capăt, nu ar fi locuri de muncă și producție abundentă la celălalt capăt. Mult hulitul consumerism are, așadar, și părțile lui bune. În opinia mea, risipa alimentară se va reduce, dar nu neapărat prin voința noastră, nu neapărat fiindcă vom deveni noi mai responsabili, ci mai ales din cauza constrângerilor economice. Inflația ne obligă deja să cumpărăm mai puțină mâncare, să fim mai cumpătați. Alegem meniuri frugale, pe care le consumăm rapid, și renunțăm la mâncăruri consistente, care să stea în frigider cu zilele. Mai mult, deși în pandemie au gătit acasă, românii aleg tot mai mult să cumpere hrană gătită în bistrouri și cantine, care știu cum să dozeze cantitățile zilnice, fără să aibă pierderi. Marile magazine fac reduceri de preț la alimente care sunt pe punctul să expire. Autoritățile au conceput și publicat ghiduri care să-i orienteze pe cetățeni să reducă risipa de ali­mente, prin donare, bifând astfel principiul etic: hrana ajunge la cei flămânzi. Sunt bănci de ali­mente dedicate acestui scop. Pe de altă parte, legislația privind protecția mediului reunită la nivel euro­pean în Pactul Verde ar putea să re­ducă pro­ducția agricolă. Va fi mai puțină hrană, ceea ce înseamnă că vom fi obligați să fim mai economi. Ne vom gândi de două ori câtă mâncare vom cumpăra și ce calitate să aibă produsul ali­mentar pus în coș. Poate vom cumpăra mai puțin, dar mai bun, ținând cont că noua agricultură va fi mai curată, cu mai puține pesticide. Hrana ar putea redeveni „sfântă”, ca în vremurile de odinioară, când țăranul spunea că-i mare păcat să arunci o bucată de pâine.