Cu frâna trasă și portbagajul burdușit

E plină România de exemple de bune prac­tici, ba chiar de exemple de succes, ce pot servi ca inspirație oriunde în lumea asta. Ceea ce, acum 10-15 ani, ținea mai degrabă de domeniul excepțiilor a devenit, în ultima vreme, o obișnu­ință. Străbați un sat, indiferent că în Oltenia, în Moldova sau în Ar­deal, și e impo­si­bil să nu dai peste o gospodărie care să-ți ia ochii, ori peste o fermă ca scoasă din revistă, cu utilaje și tehnologii de ultimă oră. În orașele mici și medii e imposibil să nu găsești un laborator de prăjituri „ca la ma­ma acasă”, o băcănie cu produse sănătoase sau un magazinaș de produse naturiste. Despre ora­șe­le mari, nu mai vorbim: e plin de firme care debordează de creativitate și bun-gust, indiferent că sunt cafenele chic, service-uri, restaurante sau outlet-uri cu haine alese cu grijă. Multe astfel de firme stau în spatele unor evenimente de masă: târguri de producători, mici și mari festivaluri culinare, muzicale, cu tentă istorică, ori profilate pe artă contemporană. O Românie vie și colora­tă, în care găsești oricând un locșor de ordine și ci­vilizație, un colț de Occident. Pe lângă fondu­ri­le europene, care au schimbat masiv fața țării, micile inițiative private, unele devenite mari între timp, sunt responsabile pentru felul în care arată azi România și pentru prinderea din urmă sau chiar depășirea unora dintre vecinele din fostul bloc comunist. Românii au demonstrat ce pot, nu doar în Occident (Italia, Spania, Germa­nia sau Marea Britanie sunt de neimaginat fără aportul muncitorilor noștri), ci și acasă, semn că avem nu doar mână de lucru bună, dar și antre­pre­nori curajoși și vizionari, care nu se mulțu­mesc cu puțin și care încearcă să schimbe măcar un pic în bine părticica de lume din care fac parte.

Frustrant până la dezarmare e că această creș­tere frumoasă, spectaculoasă, a mediului privat din România, nu se reflectă decât într-o insig­ni­fi­­antă măsură în zona publică. La câteva mii de cazuri de bune practici din zona privată, abia dacă putem găsi o duzină de exemple din secto­rul public. S-a schimbat de „n” ori managemen­tul companiilor de stat și nu s-a pomenit ca mă­car una dintre cele cu pierderi istorice să urce spre profit. N-a apărut, de ani buni, un ministru care să-și facă simțită mâna pe domeniul pe care îl conduce    prin inițiative, prin bani investiți cu fo­los. Subfinanțate, ce-i drept – că altfel de unde bani de furat?! – multe dintre domeniile strategi­ce ale României, de la sănătate și sport, la învă­ță­mânt și digitalizare, merg din inerție, așteptând să treacă vremea, între două „punți” cu week­end-uri lipite la sărbători de tot felul. Nu că „la stat” nu ar fi oameni cu inițiativă, dornici să ur­nească lucrurile din loc, dar cel mai adesea, ei sunt izolați și descurajați, șicanați de sus, ca să nu le dea și altora „idei”. Scriam chiar noi, acum câțiva ani, despre experimentul de bune practici de la Bihor, unde Ilie Bolojan a demonstrat că un consiliu județean poate funcționa la fel de bine (și chiar funcționează!), și cu mult mai pu­țini angajați. A copiat cineva modelul Bolojan și nu am aflat noi? Nu! În schimb, în mediul privat, o idee bună o vezi imediat replicată în alt oraș, în alt context…

Din păcate, tocmai România dinamică este vizată de foamea de bani a unui guvern inca­pa­bil: Marcel Ciolacu are pe mână un motor extra­ordinar de puternic și merge cu frâna trasă, în timp ce portbagajul și locurile din spate sunt burdușite de sacii de balast ai sectorului public…