Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

LEACURI DIN FARFURIE – ROȘIILE

Foto: Shutterstock

Un praf de sare, puțin pi­per și… un Boeing 747: aces­tea sunt ingre­dien­tele cele mai potrivite pentru un suc de roșii deosebit de savuros. Că sucul de roșii este mai gustos la o înăl­țime de 10.000 de metri decât la sol este un fapt cunoscut, nu numai de înso­ți­torii de zbor, dar și confir­mat știin­țific. Pre­siunea scă­zută din avion accentuează aromele fructate și sen­zațiile gustative dulci și răcori­toare, făcând sucul de roșii, în mod normal destul de apos, să aibă un gust aromat și proas­păt, copt în soare, așa cum ar trebui să fie.

Pentru ca gustul roșiilor să fie perfect, ano­timpul este crucial. Roșiile adoră căldura. De aceea, nu numai că au cel mai bun gust vara, dar și varietatea lor este acum la maximum. Se esti­mează că există peste 10.000 de soiuri diferite de roșii la nivel global.

Patria roșiilor se află în America Centrală și de Sud. Conchistadorii spanioli au descoperit to­matele aztecilor în secolul al 16-lea și le-au adus în Europa. Aici, în special italienii le-au primit cu brațele deschise. Cea mai veche rețetă napo­litană pentru „sos de roșii după mo­delul spaniol” datează din anul 1692.

La noi, în România, roșia a de­venit populară abia la începutul se­colului al 20-lea. Astăzi, deli­cioasa ro­șie, parte a familiei Sola­naceae, este indispensa­bilă în bucă­tărie.

Beneficii pentru sănătate

Roșiile sunt compuse din 94% apă și au doar 17 kilocalorii la 100 de grame. De asemenea, conțin vitamina C, potasiu și fibre. Se adaugă carotinoidele, beta-caro­te­nul și licopenul. Studiile indică faptul că li­copenul protejează celulele corpului și poa­te reduce riscul de accident vascular cere­bral. Poate, de asemenea, să diminueze ris­cul pentru anumite tipuri de cancer. S-a do­vedit că licopenul este mai bine absorbit din roșii gătite și procesate decât din cele crude. Cu cât culoarea este mai intensă, cu atât mai bine.

* Campioane – tomatele

Roșiile sunt legumele de vară preferate ale ro­mânilor și constituie peste un sfert din consumul to­tal de legume. Consumul anual pe cap de lo­cui­tor este de aproximativ 30 de kilograme.

* Sezon permanent

Vara, majoritatea roșiilor pe care le cumpărăm sunt autohtone. Iarna, provin din import. La noi, roșiile din solarii le întrec (din păcate) pe cele cul­tivate în grădină.

* Nu în frigider!

Roșiile proaspete sunt sensibile la frig. Ele nu trebuie păstrate în frigider, ci la temperatura camerei, într-un loc întunecat.

* Relații cu vecinii de coș

Roșiile coapte emit etilen, un gaz care face ca fructele din apropierea lor să se strice mai repede. Acest efect poate fi însă utilizat, de exemplu, pentru a accelera coacerea fructelor tari de kiwi.

* Sănătoase până la „măduva” oaselor

Licopenul, substanța deosebit de valoroasă conținută de roșii, este stabilă la căldură și rămâne intactă și în timpul procesării. Din acest motiv, roșiile, fie sub formă de sos, suc, pastă sau supă, sunt la fel de sănătoase ca cele crude.

* Superconcentrate

Prin preparare, un borcan de 200 de grame de pastă de roșii conține aproximativ 1,5 kilograme de roșii proaspete. Concen­trarea intensifică nu doar aromele, ci și substanțele nutritive și active.

* Potențiator de aromă – zahărul

La preparatele cu roșii, puteți adăuga fără grijă un varf de linguriță de zahăr. Astfel puteți accentua aroma specifică a roșiei și atenuați puțin gustul acid.

Marmeladă de roșii

– Dimineața –

Ingrediente (pen­tru 6 bor­ca­ne): 1200 g ro­șii, 500 g zahăr ge­li­fiant (2:1), 2 lin­guri suc de lă­mâie, 2 lin­gurițe ghimbir, sa­re.

* Spălați ro­șiile și tăiați-le în cruce pe coajă, apoi scufun­dați-le pentru scurt timp într-o oală cu apă clocotită. Scoateți-le, decojiți-le. * Tăiați ro­șiile în două, înde­părtați co­torul (dacă există) și tăiați pulpa în bucăți mari. Puneți roșiile într-o oală mare și ames­tecați-le cu zahărul gelifiant, sucul de lămâie și ghim­birul. Lăsați să stea aproximativ 30 de mi­nute. * Fierbeți compo­zi­ția de roșii amestecând mereu și lăsați să clo­cotească timp de 6-7 minute. Umpleți imediat borcanele sterile de aproximativ 250 ml cu mar­melada fierbinte, până la gură. Închideți și lă­sați să se răcească. Păstrați marmelada de roșii la frigider.

Ghiveci de roșii la tavă

– Prânz –

Ingrediente (pentru 4 porții): 2 ardei roșii, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 3 linguri ulei de măsline, 2 linguri pastă de tomate, 2 lingurițe pudră de chimen, 1 lingură pudră de paprika, 1/2 linguriță fulgi de chili, 1 lingură zahăr, sare, piper, 1 kg roșii (în con­servă), 8 ouă, 2 fire de pătrunjel.

Mod de preparare: * Încălziți cuptorul la 180 °C. Cu­rățați ardeii și tăiați-i în cubulețe. Curățați ceapa și usturoiul și to­cați-le. Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie. Că­liți ceapa, ustu­ro­iul și ardeii, timp de apro­ximativ 5 minute. Adă­u­gați pasta de to­ma­te, con­dimentele și zahă­rul, apoi să­rați și pipe­rați. * Pu­neți roșiile cu ames­tecul de le­gume într-o tavă (apro­xi­mativ 25 x 35 cm), și lăsați-le în cuptor, timp de 20 de minute. * Scoateți ta­va și faceți opt gro­pițe în preparatul re­zultat, cu o lingură. Spar­geți ouăle și puneți-le în gropițe. Aco­periți ghive­ciul cu folie de aluminiu și coa­ceți-l încă 20 de mi­nute, până când ouăle sunt închegate. Pre­să­rați deasupra pătrunjel.

Roșii umplute cu mozzarella sau burrata

– Cină –

Ingrediente (pentru 4 porții): 8 roșii, 1 cățel de us­turoi, 2 cuișoa­re, 2 fire de roz­ma­rin, 750 ml su­pă de legume (apă fiartă cu Vegeta), sare, piper, 200 g mozzarella (bu­rra­ta), 1 lingură ulei de măsline, 1 lin­gu­ră codițe de cea­­pă verde, 1/4 lin­­guriță boabe de piper, 1/4 linguriță ardei iute tocat.

Mod de preparare: * Tăiați pielița roșii­lor în cruce, turnați apă clocotită peste ele, lăsați-le să se răcească, clătiți-le cu apă rece si apoi decojiți-le. * Curățați usturoiul și to­cați-l. Cuișoarele, rozmarinul și apa fă­cută cu Vegeta puneți-le pe foc într-o oală. Adăugați sare si piper după gust. Puneți și roșiile decojite, luați vasul imediat de pe foc și lăsați să stea timp de 6-7 minute. * Scoa­teți roșiile din supă și lăsați-le să se scurgă. Tăiați mozzarella (burrata) în bucăți mici, amestecați-le cu uleiul de măsline, sare și piper. Tăiați partea de sus a roșiilor și goliți-le. Umpleți-le cu brânză, garnisiți-le cu cea­pă verde, boabe de piper și ardei iute.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian