Toamna jocurilor politice

Apropierea toamnei din anul preelectoral gene­rea­ză, ca întotdeauna înaintea alegerilor, o serie de miș­cări tactice ale partidelor și ale candidaților acestora la postul suprem, președinția țării. Asistăm la regru­pări în interiorul acestor partide și în ra­porturile dintre ele, toate vizând o poziționare cât mai bună la startul competiției, care în cazul unui candidat la preșe­din­ție câștigător, le va garanta, cel puțin pentru o legis­la­tu­ră, conducerea adminis­trației țării. Toamna dina­intea alegerilor este o perioadă tulbure, în care „se fac jocurile”, se pun bazele unor speranțe mai mult sau mai puțin înte­meiate, se fixează posibile destine „istorice”. Toate partidele își fac socotelile, îți strâng mi­zele. Acum apar surprizele, alianțele tactice interne (dezvăluind presiunea și puterea diverselor grupuri de interes) și externe, între formațiuni politice din aceeași familie ideologică, sau chiar din familii dife­rite ori chiar, propagandistic, opuse. Pentru politici­eni, după o vară fierbinte, toamna se anunță la fel de încinsă.

Semnalul regrupărilor a venit de la două dintre partidele de impact electoral major: PSD și AUR. În PSD, liderul formațiunii, premierul Marcel Cio­lacu, a făcut surprinzătoarea mișcare de a-l promo­va drept „consilier onorific” pe Victor Ponta, fost lider și pre­mier al partidului. Victor Ponta a plecat din PSD în condiții nu tocmai onorabile. Principalul motiv al excluderii sale a fost, aparent, pierderea preziden­ția­lelor în fața lui Klaus Iohannis. Ce l-a îndemnat pe d-l Ciolacu să îl „reîncălzească” pe Victor Ponta? El nu este un mare specialist în re­lații economice inter­naționale, cum a sunat motivul angajării sale, în plus,    a devenit, se pare, și consi­lierul lui George Simion, liderul AUR. PSD și AUR sunt, cel puțin formal, con­curente în cursa parla­mentarelor și prezidențialelor. Să-l fi ales Marcel Ciolacu pe Ponta, pentru ca fostul lider PSD-ist să nu-i dezvăluie lui Simion mișcările tactice ale partidului aflat la guvernare, cu care este extrem de familiarizat? Se pare că Ciolacu nutrește speranța secretă de a fi președintele României, și re­gruparea în spatele lui a unor foști rivali, este o stra­tagemă ce poate fi utilă. El va suna goarna adu­nării tuturor „nedreptățiților” PSD-ului, cu excep­ția ulti­milor excluși (Dragnea și Dăncilă), cărora le-a luat locul. Marcel Ciolacu a renunțat, se pare, la speranța unei candidaturi susținute de PNL, partidul împreună cu care încă guvernează, „uzura” și performanțele sla­be ale administrației lor comune periclitându-i ima­ginea.    PNL-ul este într-o mare pierdere de viteză și unii dintre liderii săi sunt revoltați de situație. Pre­mierului Ciolacu nu-i mai folosește deloc înțele­gerea cordială cu    Nicolae Ciucă, șeful în funcțiune al PNL, tot mai contestat de colegii săi de partid. Regruparea foștilor și actualilor PSD-iști are în vedere reluarea scenariului din 2000, când divizarea dreptei a asigurat    realegerea lui Ion Iliescu în fața extremistului Vadim Tudor. La rândul său, George Simion a înțeles strata­ge­ma și, pentru a o bloca, anunță că AUR are mai mulți „candidați reprezen­tativi” la președinția țării (Gheorghe Piperea, Ioan Aurel Pop, președintele Aca­de­miei etc.). Se pune o întrebare: de ce, dacă tot vrea să refacă unitatea PSD, Ciolacu nu l-a invitat drept consilier onorific pe Mircea Geoană, alt fost șef al partidului? Mircea Geoană și-a anunțat indirect can­di­datura prezi­dențială și, în plus, este mai implicat în „relații inter­naționale” decât Victor Ponta. Cu spriji­nul PSD-ului, Mircea Geoană ar avea șanse la preșe­din­ție mult mai mari, decât alți competitori din zona stân­gii.

În dreapta spectrului politic, PNL-ul se mai poa­te salva (sau pierde onorabil!) numai dacă Nicolae Ciu­că, prezumtivul său candidat, va fi înlocuit cu Eduard Hellvig, fostul șef al SRI-ului, care cunoaște „intim” viața politică românească, cu complicitățile și trădă­ri­le ei. Eduard Hellvig este, oricum, mai bine adaptat la moment decât premierul Ciolacu, care poate fi mar­cat de eșecurile guvernării în funcțiune. În ce pri­vește USR, TD și PMP, vor putea intra și ele în competiție, dacă vor reuși să își structureze polul de dreapta, cu un candidat unic, suficient de capabil să înfrunte atât pro­paganda emoțională a AUR-ului, cât și argumen­te­le adminis­trative ale PSD-ului. Atât Ludovic Orban, cât și Că­tălin Drulă, lideri ai grupărilor în cauză, au aseme­nea calități. Dar ei trebuie să țină seamă de faptul că înfrângerea va însemna și sfârșitul clar al carierei pretendentului la președinție.