Alexandru Papadopol (actor): „Sper să nu ne obișnuim cu răul”

„O vară cu noroc”

– Dacă e adevărată zicala că bobocii se numă­ră toamna, tu ești printre câștigători: joci teatru la greu, ai două filme terminate anul acesta, iar dis­cuţia noastră are loc între filmări pentru o produc­ție de televiziune. O vară în care ai înlocuit vacan­ța cu munca…

– Da, a fost una dintre verile mele „de vârf”. O vară cu noroc. Uite, începe toamna și eu încă lucrez, în mo­mentul acesta filmez pen­tru o comedie polițistă ca­re se numește „Brigada nimic” şi va fi difuzată de ProTV. E un serial amuzant, cu o dis­tri­buție excelentă. Voi in­clu­de şi teatrul (mon amour), în hărnicia verii, fiindcă a fost una dintre cele mai solici­tan­te stagiuni de care am avut parte. Au fost şi două pre­mie­re: „Neli­niș­te” de Ivan Vyrypaev, în regia lui Bobi Pricop, şi „Li­vada de vișini” după textele lui A. P. Cehov şi Yann Ver­burgh, în regia lui Eugen Jebeleanu. Acest al doilea spectacol a avut la sfârșitul stagiunii o vizio­na­re, dar va avea premiera ofi­cia­lă la mij­lo­cul lunii oc­tom­brie, şi deja se anunță un eveniment cultural extrem de intere­sant. Despre „Neliniște” nu mai e ca­zul să spun prea mul­te, pentru că este un spec­tacol media­tizat, ce a avut parte numai de cro­nici elogioase, săli pline şi bilete epuizate de fiecare dată, la doar câteva ore după ce au fost puse în vânzare. Textul este extra­or­dinar de incitant, realist şi curajos. În rolul prin­cipal o avem pe doamna Dorina La­zăr, care creează un per­sonaj absolut fascinant. Sunt convins că spec­ta­colul acesta va marca istoria tea­tru­lui nostru şi sunt mândru să fac parte din dis­tri­bu­ţia lui. Suntem deja invitaţi în turnee prin țară şi îl vom juca, bineînțeles, şi în cadrul Festivalului Na­țional de Teatru.

Trei cucuieți

– Să trecem la capitolul „film”. După succesul enorm şi binemeritat al peliculei „Două lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, e gata și partea a doua, „Încă două lozuri”. N-a fost suficient primul succes?

– Adevărul este că am ezitat mult să facem o con­­tinuare pentru „Două lozuri”, tocmai pentru că am considerat că primul film a fost un succes total, pen­tru care s-au aliniat atunci planetele într-un mod miraculos. Inițial, în 2016, nici nu ne gândeam că filmul va ajunge pe ecrane şi cu atât mai puțin că el va inspira într-o asemenea măsură pu­bli­cul: s-a do­ve­dit că apetența lui pentru co­me­die ro­mâ­nească e mare. După acel succes, am pri­mit oferte de la producători din zona comercială să filmăm partea a doua, dar am hotărât atunci că orice conti­nu­are am face va fi tot un film în re­gim inde­pen­dent, tot pro­dus de noi, scris şi regizat de ace­laşi Paul Negoescu şi filmat tot de Ana Dră­ghici. Ei bine, la un moment dat, Paul a găsit o idee, a scris scenariul şi chiar ne-a luat pe neaş­tep­tate cu această comedie fresh, cu o temă actuală: crypto­mo­nedele. „Încă do­uă lozuri” poate fi vă­zut şi ca un film inde­pen­dent, dar care a păstrat per­so­najele princi­pale ini­ţiale, naivitatea lor, trăsă­turile de caracter. Pre­mie­ra în cine­matografe va fi în 27 oc­tom­brie. Ală­turi de Dragoș Bucur, Do­ri­an Bo­guţă şi sub­sem­natul, mai apar în film nu­me cu­nos­cute, ca Iu­lian Pos­­­tel­nicu, Ro­­dica La­zăr, Ilona Bre­zoianu și Mihai Bo­bonete.

– Cât de mult a con­tat prietenia dintre ti­ne, Dragoş Bucur și Do­rian Boguță, la rea­lizarea acestui film? Trei iezi cucuieți, ca-n poveste…

– A ajutat mult. Aş spune că prietenia e in­gre­dientul principal. Noi jucăm în film, dar sun­­tem şi pro­ducători. Du­pă cum se ştie, am fon­dat împreună o şcoa­lă de ac­torie (actorie­de­film.ro), acum vreo treisprezece ani. Am produs în această perioadă mai mult de zece scurtmetraje şi şase lungmetraje. În tot acest răstimp, nu a existat niciun conflict în­tre noi, or, asta spune multe. De asemenea, foarte im­por­tan­tă este şi admi­raţia profesională reci­procă. Con­clu­zia spuselor mele ar putea fi for­mulată și astfel: cred că eu şi Dorian trebuie să-i mulţumim lui Dragoş, că e un om echili­brat şi plin de idei bune! Iar prin asta, înţelegeţi care a fost „capul răutăţilor” în cre­a­rea acestei afaceri între prieteni.

– Cine e șeful când se face un film? Regizorul sau actorii? Care dintre ei este primul responsabil pentru reuşita sau eşecul unei producţii?

– Părerea mea este că regizorul este autorul fil­mului şi cred că asta este o direcţie sănătoasă. E bi­ne să aibă cineva deciziile în mână, iar la sfârşit să poată spune, într-un mod asumat şi clar: „Tras, tre­cem mai departe!”. Actorii dintr-un film, chiar şi bi­ne intenţio­naţi fiind, tind să devină subiectivi în pri­vinţa pro­priilor roluri, pe care vor încerca in­stinc­tiv să le îmbunătăţească, aşa cum consideră ei. Dar prea multe opinii duc la risipă, de aceea e bine să existe o autoritate morală pe platoul de fil­mare, iar ea nu poate fi decât a regizorului. Noi nu am inter­venit în niciun fel asupra lui Paul Nego­escu, poa­te doar cu sugestii strict legate de activi­ta­tea noas­tră de producători. În ceea ce priveşte fil­mul, scenariul, maniera de filmare, mesajul, numai regi­zorul a avut cuvântul decisiv.

„Vara asta am auzit numai despre drogați, inflație și război”

– O altă premieră a toamnei este filmul „Liber­tate”, în regia lui Tudor Giur­giu, având ca temă re­voluţia din 1989. Mai este acest subiect de in­teres? Lu­mea încearcă mai degra­bă să uite întâm­plările con­fuze de atunci…

– Eu sunt legat emo­ţio­nal de zilele revoluţiei, pen­tru că aveam aproape cinci­sprezece ani şi ţin min­te foar­­te clar multe eveni­men­te petrecute la sfârşitul lui decembrie 1989. Eram chiar la Târ­go­vişte, destul de a­proa­pe de uni­tatea mili­ta­ră în care a fost judecat şi îm­puş­cat Cea­u­şescu. Dar n-aş vrea să se creadă că dau im­portanţă temei din motive subiective. Deloc. Mie mi se pare că „Libertate” este un film necesar pentru gene­ra­ţia mea, care a crescut cu în­tre­barea recurentă a anilor ’90; „Cine a tras în noi, ci­ne sunt teroriştii?”. Mai cred că filmul se adre­sează şi generaţiilor tinere, care-l pot accesa ca pe un do­cument. Dar, peste toa­te mesajele transmise de a­cest film şi acurateţea lui istorică, din punct de ve­dere cinematografic, pot spune că Tudor Giurgiu a făcut un film cu adevărat bun. Şi, poate cel mai im­por­tant, extrem de emo­ţio­nant! Eu îl joc pe Petra­che, şeful Securităţii judeţului Sibiu, în funcţie până în 22 decembrie di­mi­neaţa. Un om care, din şef neofi­cial al judeţului, ajunge să fie arestat de armată şi e foarte aproape de a fi linșat de mulţimea fu­rioa­să. „Libertate” va avea premiera pe 6 octombrie.

– Dar cu libertatea ta personală cum mai stai? Cum ți-o aperi de năvala știrilor proaste, care se năpustesc peste noi?

– Sincer, chiar este o avalanşă. Vara asta am au­zit numai de drogaţi care se urcă la volan şi omoa­ră oameni nevinovaţi, de greşeli impardonabile în spitale, de războiul care pare că nu se mai sfârşeşte, de măsuri de austeritate şi multe alte nenorociri. Ritmul cu care se succed ştirile negre este ameţitor. Vin din toate părţile şi din toate domeniile, încât abia mai poţi discerne dacă lucrurile sunt exagerate sau nu. Ştirile rele sunt imediat înlocuite cu altele, la fel de rele, şi atunci, probabil, oricine poate fi de­sen­sibilizat. Ce facem? Sper doar să nu ne obiş­nuim cu răul. Nu ştiu care ar fi reţeta, dar pe măsură ce îmbătrânesc, cunosc oameni care renunţă la reţelele de socializare. Poate că asta e o soluţie. Şi întoar­ce­­rea la citit, plimbări, discuţii cu prieteni, sport, mersul la cinema, la teatru. Trebuie doar un pic de pu­tere. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne ferească de rele, în rest, cred că ţine de fiecare în parte să-şi cre­eze ambientul care i se potriveşte. Actorul este la fel de expus realităţii ca fiecare dintre noi, pentru că ea e mult mai dură decât teatrul, filmul sau alte for­me de artă. Întotdeauna îmi voi aduce aminte de primul meu curs de teatru ţinut de Dem Rădulescu. El ne spunea așa: „Arta nu e viață, ci doar transfi­gu­­rarea artistică a vieţii”. Mereu voi avea spusele dumnealui în minte şi îmi sunt de mare ajutor ca să-mi fac meseria cât de bine pot.

„Generozitatea este o însușire esențială a unui actor”

– Dem Rădulescu e un nume mare în gene­ra­ția de aur a teatrului românesc. Astăzi, se mai poa­te vorbi despre așa ce­va? Există în ge­nerația voas­tră actori care să poarte în traistă basto­nul de mareșal?

– Tot Dem Radu­les­cu ne spunea că „actoria nu e o meserie de cinci ani”. Asta ce înseamnă? Că doar după o viaţă tră­i­tă pentru această me­se­rie poţi avea certitu­dinea că un număr de actori sunt ex­po­nenţii de ex­cep­ţie ai unei gene­ra­ţii. Deşi aş putea să dau câ­te­va nu­me pentru o posi­bi­lă ge­ne­raţie de aur ac­tu­ală, mă abţin, fiind­că nu e etic să o fac. În plus, aş pu­tea fi subiectiv. Voi spu­ne doar că am ju­cat cu mulţi dintre actorii cu­noscuţi ai generaţiei mele la teatru, dar mai ales în filme. Unii, şi nu puţini, îşi merită cu vârf şi îndesat statutul de ac­tori mari.

– Cum se au gene­rațiile de actori între ele? Cum se înțeleg ve­te­ra­nii cu tinerii?

– În teatru există un principiu sfânt: „Nu con­­tea­ză ce se întâmplă cu mine sau cu tine, im­por­tant e doar ce se în­tâm­plă între noi”. Aşa­dar, ge­ne­ro­zi­ta­tea ta îi poate oferi celuilalt loc să-şi etaleze talentul şi, în fe­lul ăsta, spectacolul va be­neficia de o com­bi­na­ţie ideală. Chiar mă bu­cur că ai a­dus acest su­biect în dis­cu­ţie, pen­tru că ge­ne­ro­zi­tatea e o ca­li­ta­te esen­tială a unui ac­tor. Am lucrat cu mulţi ar­tişti mari, şi majo­rita­tea îi înţelegeau im­por­tan­ţa. Indiferent de firea lor ca oameni, pur şi sim­plu, îşi dau seama că nu pot exista pe scenă sau în faţa camerei de filmat fă­ră a se racorda la par­te­­nerul de joc. Aş­tep­tând, evi­dent, să pri­meas­că ace­eaşi ge­ne­­ro­zi­­tate îna­poi.

„Spectatorul decide unde și cum își cheltuiește banii”

– Privit din afară, pa­re că avem o infuzie ma­sivă de actori cu și fără pata­lama. Pe lângă ac­to­rii de pro­fesie, multele noastre televiziuni invită la actorie tot felul de amatori: pre­zen­tatori, cân­tă­reţi, top-mo­dele… Care ră­mân cri­teriile de valoare în mese­ria aceasta?

– Voi răspunde puţin mai… tehnic. E important de precizat care este forma de angajare a actorilor pro­fe­sionişti: angajaţii de la tea­trele de stat trebuie să fie absolvenţi ai unei facultăţi de actorie acre­di­tate. Şi e bi­ne că este aşa, pentru că astfel se păs­trea­­ză obligaţia legală a statului să protejeze şi să în­curajeze cultura în expresia ei profe­sio­nistă. Dacă vorbim des­pre me­diul privat, atunci ne putem referi doar la un singur cu­vânt: „rating”. Deci, da­că pu­bli­cul te vrea, atunci nu contează din ce mediu apari. Eşti plă­cut şi atât! Asta-i pia­ţa concurenţială şi ni­meni nu are dreptul să se supere. Discuţii vor exis­ta me­reu, dar până la urmă spectatorul de­cide un­de şi cum îşi cheltuieşte banii.

– Alexandru, la fi­nal, hai înapoi pe scenă. În ce spectacole te vedem toamna asta?

– La Teatrul „Ode­on” începem să jucăm în jurul datei de 15 Sep­tem­brie. Sunt mul­te spec­ta­cole bune, deci re­co­mand site-ul teatrului pentru o in­for­mare e­xac­tă. Dar eu vă aştept şi la tea­trul inde­pen­dent „Un­tea­tru”, un­­de joc în „Ma­sa­crul”, la Tea­trul Dra­ma­tur­gilor Ro­­mâni, un­de apar în „Am făcut ce s-a pu­tut”,    dar şi la Arcub, în „Funia”. Spre bucu­­ria mea, se anun­ţă o sta­gi­une pli­nă. Şi, ca să mă în­torc la prima între­ba­re, nu doar că am fost harnic vara, iată că sunt şi toam­na. Vă aştept pe toţi la teatru sau în sălile de cinema. Veţi vedea că efectul nociv al vremurilor se va ameliora, cât timp staţi relaxaţi în scaune, cu mintea şi sufletul deschise către alte realităţi. Iar efectul va dura şi după tragerea cortinei.