Că plantele de lângă noi rezonează cu stările noastre de spirit, cred că nu mai este pentru nimeni un secret. Și totuși, eu am trăit în vara trecută o experiență cu totul specială. De mulți ani am felurite soiuri de mușcate: drepte și curgătoare, românești și olandeze, de multe nuanțe și culori. Le îngrijeam cu drag, le udam la timp, le puneam îngrășământ, le curățam de uscături. Dar mai ales le vorbeam și mă uitam cu mare plăcere la ele. Eram tare mândră de florile mele și, cu toată lipsa de modestie, trebuie să spun că stăteau trecătorii în loc uitându-se la ele.
Dar vara trecută am avut probleme de multe feluri: sufletești, de conștiință, de sănătate, financiare. Nu prea mai aveam nici timp, dar mai ales chef de plantele mele. Le udam, le curățam, dar în grabă mare. S-ar fi putut spune că erau îngrijite, că nu le lipsea nimic. Dar eu nu le mai vorbeam, nu le mai admiram. Făceam totul din obișnuință, fără nicio tragere de inimă. Efectul s-a văzut prompt: într-un interval de doar 7-10 zile am pierdut 5 mușcate; pur și simplu s-au topit, iar cele rămase au refuzat să mai înflorească. Le-au căzut florile și frunzele. Tânjeau. Tânjeau, probabil, după bucuria mea de altădată, când le priveam. După energia pozitivă pe care puteam să le-o transmit cândva. Acum rămăseseră niște bețe vii, cu 3-4 frunze și fără nicio floare. Toată vara așa au stat. Chiar și eu, cu toate grijile mele, am realizat, într-un târziu, ce se întâmplă. Am încercat să-mi reiau bunele obiceiuri. Să le vorbesc, să stau mai mult cu ele. Dar suna fals. Era în zadar. Natura nu o poți minți. Nu au mai înflorit și nu au mai dat semne de vitalitate. Mă consolam cu gândul că le voi pierde. Dar ce nu te omoară te întărește! Au trecut peste iarnă, iar primăvara (și eu întărită și restabilită), le-am tuns, curățat, udat… de data aceasta, iar cu mare drag și multă atenție. Incredibil: rezultatul s-a văzut imediat. Acum mușcatele mele sunt cele din trecut, cu frunze bogate și râuri de flori. Și le privesc iar cu drag și admirație, dar nu cu mândrie, ci cu mai multă smerenie. Iar uneori mă gândesc: Doamne, dacă pe lumea asta strâmbă și rea, nouă, păcătoșilor, ne îngădui atâta frumusețe, oare cum o fi Raiul Tău?!
INGRID ALINA ALEXANDRA – Băicoi, jud. Prahova
Romanian