* Alex Drace-Francis, „Istoria mămăligii. Poveste globală a unui preparat național”, traducere de Anca Bărbulescu, Editura Humanitas (tel. 0723.68.41.94), 292 pag.
Subiectul cărții pe care v-o recomand e mai complex și mai interesant decât poate părea la prima vedere a titlului, urmărind cum a ajuns acest „produs alimentar” definitoriu pentru o întreagă comunitate, deseori numită, de vecini prieteni sau dușmani, mămăligari, ca și cum mâncarea în cauză ar fi devenit emblematică pentru români. Românii au totuși o istorie mult mai veche decât cea marcată de apariția în spațiul nostru a unei cereale destinate atât consumului ca aliment obișnuit cât și ca furaj pentru animale. Porumbul a fost introdus în Europa, după cum se știe, în urma marilor descoperiri geografice de la începutul secolului al XVI-lea. Cuceritorii Americii Centrale, conchistadorii, au descoperit că el era aliment de bază al civilizațiilor (mayașă, aztecă) de pe teritoriul actual al Mexicului. Cum s-a întâmplat cu multe alte produse ale florei și faunei de acolo, l-au transplantat în țările lor de origine, Spania și Portugalia, de unde s-a răspândit în întreg spațiul european, nord-african și mijlociu-oriental. Orice transplant implică însă nu doar preluarea fizică a „obiectului”, ci este însoțit și de obiceiurile și tradițiile, de „actele culturale” generate de folosirea lui. Introducerea porumbului în agricultura europeană a impus și ea o serie de mutații culturale ce au marcat evoluția comunităților din acest spațiu. Dintre ele, cea mai „afectată” pare să fi fost cea românească, devenită, în decurs de numai două secole, o populație ce consuma preponderent produsul final al prelucrării porumbului, mălaiul, din care se prepara cu ușurință mămăliga. Alex Drace-Francis, profesor la Universitatea din Amsterdam, specialist în istoria culturală și socială a Europei de sud-est, încearcă să explice cum au devenit românii „mămăligari”. Cu o tenacitate și pasiune ce depășesc rezultatele unor cercetări îngust specializate, el a adunat informații din arhivele istorice ale României (documente vechi, cronici), din rețetarul alimentar și medical, din folclor, dar și din politicile statelor (și, ulterior, ale statului unitar) ale românilor față de necesitățile cultivării porumbului, pentru a realiza în final istoria savuroasă și erudită a mămăligii. Aflăm astfel de la el amănunte inedite legate de pătrunderea porumbului în principatele dunărene (de la filiera occidentală la cea turcească), de transformarea lui din plantă de grădină, scutită de impozite, la cereală de bază pentru consum, de la cultură agricolă locală, la principal produs pentru export, cu un rol major în deciziile statale de dezvoltare. Concomitent, ni se descrie modul cum se prepară „făina de păpușoi” în ceaunul special de tuci, mod nuanțat regional și social, mămăliga fiind consumată diferit de țărani, boieri sau târgoveți. Altfel spus, aflăm cum a ajuns sursă de identități „sociale și etnice” diferențiate și chiar motiv pentru tensiuni politice sau revoluții. Descoperirea importanței economice a porumbului (alternativă la grâul cultivat pentru export), stimulată de interesele celor trei imperii – Otoman, Rus, Austro-Ungar – ce se intersectau în dominația spațiului nostru, a avut efecte majore asupra comunităților locale. Cultivarea industrială impusă de nevoile comerțului global a schimbat mentalitatea, „mămăligarii” revoltându-se când până și acest aliment de consum zilnic le era impozitat excesiv, rechiziționat sau porționat. Revoltele din 1821, 1888 sau 1907 care au marcat violent istoria României moderne s-au datorat în mare parte și abuzurilor practicate de autorități în recoltarea și utilizarea cerealei devenite în timp reprezentativă pentru identitatea națională. Se știe acum că, supusă la presiuni extreme în cazanul în care fierbe, până și mămăliga poate exploda, cum s-a întâmplat în 1989. Alex Drace-Francis ne propune așadar, într-un stil alert, bogat însă în referințe statistice, politice și culturale, o panoramă a aventurilor pe pământ românesc ale porumbului, disprețuit de unii politicieni ca simbol al subdezvoltării, dar prețuit, de voie-de-nevoie, de cei mai mulți români. Incitant (având și numeroase rețete de preparare a mămăligii), volumul analizează o temă a identității naționale puțin băgată în seamă până acum de istorici, etnologi și artiști.
Romanian