Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Roxana este lumina ochilor noștri”

Stimată redacție a revistei Formula AS,

Vă scrie o mamă disperată, ce-și veghează de mai bine de o lună singurul copil, ce zace pe un pat de spital. Numele meu este Lavinia Elena Zgâr­dea și sunt din Deva, județul Hunedoara. Fiica mea, Roxana, în vârstă de 17 ani și jumate, a fost diag­nosticată recent cu o boală a sistemului imu­nitar – Imunodeficiență combinată severă (diag­nostic principal) și Limfohistiocitoza hemofa­gocitară (diagnostic secundar). Roxana a slăbit, în mai puțin de două luni, mai mult de 10 kg, iar la începutul lunii septembrie a.c. am ajuns cu ea la spital, pentru că-i era permanent greață, nu avea poftă de mâncare, acuza stări de oboseală și făcea febră zile la rând. A fost internată la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Pentru că starea i s-a mai îmbunătățit, a fost externată la începutul lunii octombrie a.c., continuând la domiciliu tratamentul prescris. Din păcate, starea de rău a revenit în 13 octombrie a.c.. Roxana a ajuns la Urgența Spitalului Județean Deva, cu febră, hemoragie digestivă, anemie severă și șoc hemoragic, de unde a fost transferată din nou la același spital din Timișoara. A fost operată de urgență de ulcer perforat, iar medicii de aici ne-au recomandat transferul Roxanei la o clinică din Italia, pentru un transplant de celule stem. Sun­tem disperați! Costul acestei operații, cu toate ce­lelalte aspecte pe care le implică, este mult peste puterile noastre. Suntem oa­meni sim­pli, cu sala­rii mo­deste, iar Roxana este lumina ochilor noștri! Facem un apel la toți oamenii buni care ci­tesc această revistă, să ne aju­te, fiecare după puteri, poate vom reuși să strângem suma necesară, ce ne-ar putea salva copilul. Nădăjduim ca o scri­soare de mulțumire pentru do­nații să poată fi semnată, cât de curând, chiar de Roxana.

Bunul Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia!

Conturile în care se pot face donații sunt:

RO05INGB0000999914554313 (RON);

RO61INGB0000999914554372 (EUR).

Titular cont: Zgârdea Lavinia Elena

Pentru conformitate:

ZGÂRDEA LAVINIA ELENA – Aleea Crișului, bl. 51, sc. B, ap. 23, Deva, județul Hunedoara

„Mă lupt să trăiesc pentru fetița mea”

Bună ziua,

Mă numesc Tusek Ionela Luciana, am 37 de ani și sunt o cunoștință veche a revistei dvs. Într-o stare gravă a sănătății mele, v-am cerut ajutorul și n-ați ezitat să o faceți. V-am mulțumit atunci și vă mai mulțumesc încă o dată, dar, din păcate, chinurile n-au încetat. Totul a început în 2015, când am depistat niște noduli la sânul stâng, iar în 2016, am pri­mit confirmarea că am cancer cu me­tastaze la no­dulii de la axilă. În 2018, am făcut recidivă sub braț și gât, la nodulii limfatici, dar nu    s-au mai putut opera. Tot din 2018 sunt constant sub tratament.

Eu sunt căsătorită și trăiesc în Croația, unde și fac tratamentul, stau cu socrii, soțul și cu fetița, în vârstă de 13 anișori, pentru care lupt să trăiesc ca să nu rămână fără mamă și să crească fără mine, așa cum am crescut eu, fără tată de la 9 ani, la casa de copii.

În aprilie, anul acesta, am avut o operație la mâna stângă, care mi-a fost afectată de un limfe­dem, care durează de 5 ani. Nu îmi puteam folosi mâna aproape deloc. Acuma, după operație, mâna nu mai este așa exagerat de umflată, și-a mai revenit puțin. Din păcate, mai este nevoie de încă o operație, pe care urmează să o fac la București. Acesta este și motivul acestei scrisori. Trăiesc extrem de modest aici, în Croația, și singura mea nădejde este la dvs. Vă rog din suflet să mă ajutați din nou. În cazul că o veți face, vă rog din suflet ca ajutorul financiar să ajungă la mama, pe nu­mele și adresa ei: PÂRVU MARIA-EVA – Piața Republicii nr. 41, ap. 7, Reșița, jud. Ca­raș-Se­verin. Are și cont bancar în lei, deschis la CEC Bank,

RO55CECEC001946207660411

TUSEK IONELA LUCIANA

„Suntem o familie cu 7 copii și riscăm să fim aruncați pe stradă”

Stimată d-nă director Sânziana Pop,

Suntem o familie cu 7 copii, din­tre care 5 mergem la școală. Ne descurcăm foarte greu. E a doua scri­soare pe care v-o scriem cu lacrimi în ochi, rugându-vă să ne ajutați să ne plătim dato­riile, care s-au acumulat în fiecare lună, ajungând la sume imense, pe care nu ne permitem să le achităm. Suntem amenințați ca locuința să ne fie scoasă la licitație. Sunt zile din viața noastră când ne trezim fără lumină și fără gaze, pe care nu le putem plăti. Deseori ne acordă vecinii ajutorul, lăsând-o pe mama să gătească. Dumnezeu știe câte lumânări cumpărăm, pentru a avea lumină. Deși ne este foarte rușine să vă mai solicităm aju­torul, suntem presați să o facem, ca să achi­tăm datoriile, astfel vom fi dați afară în pragul iernii. Noi, cei șapte copii din această fa­milie, vă rugăm din toată inima să ne dați o mână de ajutor. Eu sunt una dintre fete, Ionela. În numele fraților mei, vă implor să ne ajutați. Numărul de telefon este 0757/68.08.93.

MONDOC IONELA-ALEXANDRA – B-dul Ion C. Brătianu nr. 51, bl. 13, sc. A, et. 2, ap. 13, Câmpulung, jud. Argeș, cod 115100

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.