Vasile Cozan (primarul (PSD) al comunei Panaci, județul Suceava): „Slavă Domnului, este de muncă în România, se pot câștiga și bani, doar să vrei!”

În imediata vecinătate a Parcului Național Că­li­mani, în ținutul de basm al Dornelor din ju­dețul Suceava, se află comuna Panaci. Ambi­ția ini­ția­lă a lui Vasile Cozan, fiu al satului, de a rea­li­­za un drum care să lege Moldova de Ardeal, l-a fă­cut să re­nunțe la un loc de muncă bine plătit în me­diul privat și să candideze la funcția de primar al co­munei. Au tre­cut de atunci 27 de ani. Lucrările la dru­mul amintit sunt abia la început, în schimb, Va­si­le Cozan a fost fără întrerupere primar în tot acest timp. Și tot așteptând să-și vadă visul împlinit, a schim­bat în bine fața celor șa­se sate ale comunei: Că­trinari, Coverca, Drăgoiasa, Glodu, Panaci și Păltiniș.

Un vis cât șapte mandate

– Domnule primar, „drumul” dumneavoastră spre primăria din comuna Panaci a început tot cu un drum, unul adevărat, care urma să lege Buco­vi­­na de Ardeal, peste culmile Călimanului. Sunteți a­proa­­pe de finalul celui de-al șaptelea mandat, dar dru­­mul visat nu e gata. A fost un gând prea în­drăzneț?

– Nu cred că a fost un vis prea îndrăzneț, doar că atunci, la început, nu era bazat pe niște date reale. E vor­ba de un drum județean, nu de unul comunal, iar deciziile pentru realizarea lui nu aveam cum să le luăm la nivel de comună. Eram și foarte tânăr, nu împlinisem 28 de ani, eram entuziast și convins c-am să reușesc să-l fac repede, că pot să răstorn mun­ții – care, în cazul acestui drum, chiar trebuiau răsturnați. Se putea realiza relativ ușor, dar – ani la rând, nu s-a vrut acest lucru, la ni­vel de Consiliu Județean, deși, astfel, s-ar scurta dru­mul spre București cu o sută de kilometri. Sunt aproape patru kilometri de drum prin stâncă, cu serpentine, cu izvoare ce trebuie captate, cu poduri. Lucrările sunt în desfășurare, mai e până să fie gata. Sper, însă, că nu mai e nevoie de încă șapte mandate, ca să-mi văd visul cu ochii! (râde).

Cu porțile Raiului deschise

– Ținutul acesta al Dornelor e unul de poveste, sunteți înconjurați de priveliști de vis, iar prin curți­le oamenilor se vede mâna de gospodar. Panaci, co­muna pe care o „guvernați” ca primar, e bogată?

– Depinde ce înțelege fiecare prin bogăție. Eu spun despre oamenii din comună că sunt norocoși pentru că s-au născut în raiul de pe pământ, un rai pe care, ca să îl merite, muncesc pentru el. Și pentru că nu ne place să ținem raiul ăsta doar pentru noi, îi des­chidem porțile pentru toată lumea, să vină și să va­dă, să se bucure de fru­­mu­sețe și liniște, de aerul curat și de calitățile cura­tive ale celor 20 de iz­voa­re pe care le avem. De fie­care dată când călătoresc în străină­tate, mă întorc mai bu­cu­ros că sunt ro­mân și că trăiesc în Româ­nia. Nu cred că stră­ină­ta­tea îți poate oferi mulțu­mi­rea sufle­teas­că de care ne bucurăm noi, aici, aca­să. Poate să existe un avan­taj financiar, dar banii nu sunt o condiție pentru a fi fericit. Așa că, da, din acest punct de vedere, sun­tem o comună bogată. Ad­mi­nis­trativ vorbind, lu­cru­rile nu sunt la fel de frumoase: noi, ca primărie, nu deținem nici măcar un copac din toate pădurile astea care cad pes­te noi. Nici măcar un copac! Suportăm ne­drep­tățile istoriei, pentru că, pe vremea Im­pe­riului Austro-Ungar, Maria Tereza a luat pădu­rile grăni­ce­rești de la românii din Moldova și le-a făcut cadou românilor din Ardeal, ca să-i învrăjbească pe unii cu alții. La vremea aceea, Panaci avusese vreo 4000 hec­tare de pădure, pe care am fost nevoiți să le retro­ce­dăm. Nu ne plângem, ne bucurăm de ce avem. Ne-au rămas izvoarele. Ele sunt valorificate de Aqua Car­pa­tica, singurul nostru mare investitor.

– Am văzut, la intrarea în comună, un panou foarte bine realizat, care prezintă tu­riș­tilor toate aceste izvoare. Care este po­ves­tea lor?

– Sunt 17 izvoare amenajate deja, plus alte trei descoperite recent. În cadrul unui proiect școlar, elevii au gândit designul și s-au ocupat de amenajarea lor, pe echipe care au concurat între ele. Prinși de entuziasmul copiilor, li s-au alăturat mulți oa­meni din comună, astfel că, la sfârșitul proiectului, când s-a decis echipa câștigătoare și izvoarele au fost sfințite, la eveniment au fost câteva sute de persoane. Toate izvoarele sunt străjuite de câte o troiță și poartă nume de sfinți. Cei de la Aqua Carpatica ne-au fost și ei ală­turi, ocupându-se de toate analizele necesare privind cali­tatea apei. Apa fiecărui izvor are o altă compoziție și alte proprietăți curative, nu sunt două la fel.

Sat european de tineret

– Înțeleg că sunteți o comună bogată și în copii…

– Mare bucurie și noroc! Avem două școli primare și una gimnazia­lă, o grădiniță cu program prelungit și un centru de zi. În total, sunt 157 de elevi, cărora le-am creat toate con­dițiile pentru un învățământ mo­dern. Beneficiază și de programul „After school”, dar și de o masă cal­dă zilnic, acordată prin hotărâre de consiliu local. La școlile noastre, co­piii poartă uniformă, nu se fac dife­ren­țe între ei. Ca să faci un copil fe­ri­cit, nu trebuie să-i oferi totul, ci să-i oferi dragoste. Asta încercăm să fa­cem la Panaci.

– Cu atâția copii în sat, presu­pun că sunt și mulți tineri ado­les­cenți. Cum izbutiți să îi țineți aproa­pe?

– Ascultându-i, implicându-i în decizii și în acti­vi­tăți care-i privesc. Am amenajat un Parc al Tineretului, în centrul comunei, cu trei foișoare spațioase, racordate la apă și curent, unde pot sta la un grătar sau la o pe­tre­cere mai restrânsă. Tot acolo se lu­crea­ză acum la Casa Tra­­dițională și la un am­fiteatru, în aer liber, o con­struc­­ție din lemn, care sea­mănă cu un păian­jen uriaș. In­ten­­țio­năm să ame­na­jăm și un turn pa­noramic, să trans­­for­măm a­cea zonă într-un punct de atracție. Tinerii ne-au fost alături de la început, tot ei sunt cei care se ocupă de între­ți­nerea acestor spații. Datorită implicării lor, anul acesta, Pa­naci a primit titula­tu­ra de „Sat european de tineret”. Această titulatură este, de fapt, un program de dezvoltare și organizare a tinerilor din mediul rural ce își doresc să facă o schim­ba­re în comunitatea lor. Reușita asta i-a mobilizat și sun­tem mândri de ei și de tot ceea ce fac. Copiii, ti­ne­rii trebuie motivați să se întoarcă acasă, să-și gă­seas­că un rost în România. Slavă Domnului, dacă vrei să mun­cești în România, este mult de muncă și se poate câștiga destul de bine. Tot ce trebuie e seriozitate și să vrei să muncești.

„Ar trebui politici zonale, să fie sprijiniți oamenii să trăiască din resursele locului”

– Panaci este un sat de zonă montană. Se mai ocupă oamenii de creșterea animalelor?

– Aici a fost zonă minieră și mult timp chiar s-a trăit bine. Mai cresc și acum oamenii animale, dar puține. Dacă nu se face ceva pentru sectorul agricol, pentru zootehnie, vor rămâne munții goi. Nu se mai găsesc nici oameni care să muncească cu drag, să le pla­că ani­ma­lele. UE ne-a impus niște condiții inco­recte, iar lap­te­le are un preț mult prea mic. Datorită pășunilor mon­tane deosebite, laptele de la noi nu sea­mănă cu laptele de la câmpie, nu e alb spălăcit, ci găl­bui, de gras ce e. Și prețul ar trebui să fie dife­ren­țiat, după calitatea lap­te­lui. Suntem o țară binecu­vân­tată de Dumnezeu, avem de toate, dar ar trebui politici zo­nale, regionale, ca să ne putem dezvolta fiecare din ce avem, să fie sprijiniți oamenii să trăiască din re­sursele locului, nu să dea ma­teria primă altora și ei să cumpere apoi, la prețuri foarte mari, produsele finite. Avem în zonă fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale, pe care le valorifică străinii.

„PNRR a fost marea așteptare, dar nu e ce trebuie”

– În zona dumneavoastră nu se aplică legea mun­telui care pre­vede facilități pentru localnici, scu­tiri de taxe și impozite?

– Acea lege a muntelui nu a fost gândită corect. Facilitățile fiscale prevăzute prin lege sunt un dez­a­van­taj major pentru comunitatea res­pectivă. Dacă scutești de impo­zi­te oamenii, ar trebui să vii în com­pensare cu sume de la bugetul sta­tului, cu sumele pe care tu, ca pri­mă­rie, le pierzi prin acele reduceri. Pentru că și omul care stă în vârful muntelui are nevoie de drum, de cu­rent, de condiții civilizate de trai, iar copilul născut în vârf de munte ar trebui să aibă aceleași facilități ca și cei care trăiesc în centrul orașului, mai ales acces neîngrădit la educație.

– Ați făcut, totuși, și ceva investiții în comună. Cum au fost ele finanțate?

– Cam tot ce am făcut, am făcut pe fonduri. Întâi, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, am pietruit drumurile comunale, centrul de zi l-am amenajat prin fon­duri de la Minis­terul Familiei, acum, prin SAPARD, be­to­năm drumurile. A­ici, temperaturile co­­boa­ră iarna și la -25 grade, asfaltul s-ar fi distrus după o iarnă. PNRR a fost marea așteptare, dar nu e ce tre­buie. Ar fi trebuit încă de la în­ceput să avem o stra­tegie de dezvoltare bine gân­dită. S-a început în 2002, cu drumurile, apoi au apărut pro­gramele apă-canal și s-au spart drumurile, sau primești finan­țare doar pentru apă, nu și pentru canal, când ar fi trebuit să meargă simultan. Suntem optimiști, însă, sperăm să se dezvolte mai mult turismul în zona noastră, că vom putea trăi foarte bine din asta. În România, avem mult mai mult de oferit decât țările în care majoritatea românilor preferă să-și petreacă concediile, doar că nu prea știm ce avem și nu ne prea interesează să ne cunoaștem țara.

– Cam greu turism fără infrastructură!

– Prin PNDL s-au făcut drumuri, rețele de apă, rețele de canalizare, încet, încet, se schimbă fața Româ­niei. Dar degeaba ai cele mai bune drumuri, dacă nu mai duc nicăieri, dacă la capătul lor nu mai locuiește nimeni. Ne mor rădăcinile. Sufletul satelor românești de la munte. O mare pierdere. Ar trebui ajutate să dăinuiască, puține, câte au mai rămas.

– Ca primar, dvs. vă ocupați și de sufletul locului în care trăiți?

– La Panaci au căzut deja primele zăpezi. Lo­cal­nicii se pregătesc pentru Festivalul „Datini și obi­ceiuri de iarnă”, din decembrie. În centrul comunei, cuptorul de lemne și soba cu plită uriașă abia așteaptă să coacă bunătățile specifice locului, pentru toți oaspeții. Între două plăcinte, aceștia își pot încărca telefoanele mobile la stațiile de autobuz smart, de unde pot afla și informații tu­ristice despre întreaga zonă. La capătul drumului spre Pa­naci, cineva vă așteaptă cu drag.