Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cititorii mulțumesc pentru ajutor

„Sprijinul dvs. a fost ziditor de viață” (Scrisoarea: „Și eu, și mama, în vârstă de 92 de ani, avem nevoie să fim ajutați”, F. AS nr. 1567)

Sunt Andrei Tudor, pensionar, în vârstă de 66 de ani, bolnav de cancer, și cu o mamă în vârstă de 92 de ani, care se află în îngrijirea mea. În urma scrisorii mele publicată în „Formula AS”, am primit ajutor, atât de la Fundația revistei, cât și din partea cititorilor.

Vă mulțumesc tuturor din inimă! Sprijinul dvs. a fost ziditor de viață.

Fiți binecuvântați! Cu stimă și respect,

ANDREI TUDOR – Turnu Măgurele, str. Anton Pann nr. 40, jud. Teleorman, cod 145200

„Ani pe vecie să aveți” (Scrisoarea: „Trebuie să mă operez urgent a treisprezecea oară”, F. AS nr. 1577)

D-na director Sânziana Pop,

Cu respect revin în fața dvs., pentru a vă aduce mii de mulțumiri pentru ajutorul primit din partea Fundației „Formula AS” și a tuturor cititorilor revistei. Vă mulțumesc că ați fost alături de mine, în situația gravă prin care trec. Din afara redacției am fost ajutat de: Jana S. – Sibiu, Ioan Crăciun A. – Arad, Cornelia F. – București, Du­mitru I. – Vâlcea.

În încheierea acestei scurte scrisori vă dorim din tot sufletul ani pe vecie, să aveți și să rămâneți alături de noi.

Vă mulțumim din tot sufletul!

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă, mul­tă sănătate, pentru inimile dvs. de îngeri.

Mulțumiri, mulțumiri!

ȘUIU CONSTANȚA – sat Vulturești, com. Vulturești, jud. Vaslui, cod 737615

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian