Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Rachiuri și vinuri din plante

Foto: Shutterstock – 11

– Cele 10 vinuri și rachiuri pe care vi le prezentăm sunt leacuri de sănătate extrem de prețioase. Cu condiția să fie folosite corect –

Rachiu din bulbi de leurdă

* Bulbi de leurdă

* Rachiu de fructe

Scoateți bulbii de leurdă din pă­mânt, la sfârșitul lui No­iem­brie, dar trebuie să fiți siguri că sunt cei po­triviți!

După ce i-ați spă­­lat, i-ați curățat și i-ați tăiat bu­cățe­le, umpleți cu bucățelele o treime dintr-o sticlă albă, transparentă, cu gâtul larg. Turnați peste ele rachiul și țineți sticla într-un loc cald și însorit, circa 6 săptămâni. Și rachiul este gata!

Doza: de două ori pe zi, câte 12 picături, dilu­ate în puțină apă.

Pentru sănătate: ajută la înlăturarea hiper­ten­siunii arteriale.

Rachiu de urzici

* 2 pumni urzici

* 1/2 l rachiu de prune

Culegeți frunze tinere și crude de urzică și scu­tu­rați-le bine, ca să înde­păr­tați de pe ele mur­dăria și insectele. Puneți apoi frunzele într-o sticlă albă, trans­pa­rentă, cu gâtul larg, turnați peste ele o jumă­tate de litru de rachiu de fructe și astupați sticla.

Țineți sticla vreme de 6 săptămâni într-un loc cald și însorit, dar mai des­chi­deți-o – din când în când – în această pe­rioadă.

Doza: o lingură pe zi (la nevoie).

Pentru sănătate: bun pentru întregul orga­nism, curăță stomacul și intestinul.

Rachiu din scoruș de munte

* Boabe de scoruș

* Rachiu de prune

Rachiul se face din fruc­tele (boabele) de scoruș. Aces­tea se țin în congelator trei zile înainte de a pre­pa­ra rachiul și se pun apoi, așa înghețate, într-o sticlă cu gâtul larg, până ce se umple cam pe jumă­ta­te. Se toar­nă deasupra rachiul și se ți­ne 6 săp­tămâni la soare sau la căldură. În acest răstimp, sticla trebuie scuturată din când în când. Se ia câte o lingură de rachiu, de trei ori pe zi.

Dacă nu reușiți să culegeți fructe de scoruș proas­­pete, le puteți cumpăra uscate de la Plafar. Le puneți într-un reci­pient, turnați peste ele apă, cât să le acopere, și le lă­sați câteva zile să se umfle. Le ­scurgeți, apoi, printr-o stre­cură­toare și în con­tinuare pro­cedați exact ca la re­țeta de mai sus.

Pentru sănătate: pentru ten­siune oculară, se iau zilnic 20 de picături, adică o jumătate de lin­guriță.

Atenție: Toate afecțiunile oculare – inclusiv ten­siunea – necesită tratament medical!

Gutui în rachiu de mere

* Gutui

* Rachiu de mere

Tăiați mărunt gutuile (după ce ați îndepărtat partea lem­noa­să) și puneți bucățelele în­tr-o sticlă al­bă, transparentă, cu gâtul larg, cât să o umpleți de o treime.

Turnați apoi alcoolul, țineți sti­cla 8 săptămâni într-un loc cald, însorit, și scuturați-o din când în când.

Pentru sănătate: combate proble­me­le sto­ma­cale (când aveți o senzație ciu­dată în stomac).

Vin de hrean

* 1 rădăcină de hrean

* 1 l de vin alb

Tăiați o rădăcină de hrean în felii groase de 2,5 cm. Puneți 10 aseme­nea felii într-un litru de vin alb și lă­sați-le să se pătrundă bine, circa 10 ore.

Dacă aveți pietre la rinichi, beți – de două ori pe zi – câte-un păhărel. Ar fi bine să începeți când luna este în descreștere și să con­tinuați tratamentul vreme de 3 săptămâni, fără în­tre­rupere.

Pentru sănătate: ajută la eliminarea calculilor renali.

Atenție: În cazul calculilor prea mari, desprin­de­rea ar putea produce o colică renală, de aceea este bine să consultați un medic.

Vin roșu cu salvie

* 1 pumn de frunze proas­pete de salvie

* 1 l de vin roșu

Spălați frunzele de salvie, tă­iați-le mărunt și puneți-le într-o oală, împreună cu vi­nul ro­șu. Lăsați-le să dea în clo­cot și apoi să fiarbă, nu mai mult de un minut. Luați oala de pe foc, lăsați vinul să se odih­nească 24 de ore și strecurați-l. Se bea câte un păhărel de vin, de două ori pe zi.

Pentru sănătate: în probleme stomacale, îm­potriva arsurilor la stomac.

Rachiu de coada-șoricelului

* Coada-șoricelului proaspătă

* Rachiu de fructe

Umpleți o sticlă albă, transparentă, cu gâtul larg, cam de o treime, cu coada-șoricelului, tur­nați dea­supra alcoolul și țineți sticla circa 6 săptămâni într-un loc cald, însorit. Scuturați sticla din când în când.

Pentru sănătate: în caz de afecțiuni sto­ma­ca­le și intestinale (se bea câte un păhărel pe zi).

Rachiu de ienupăr pentru stomac

* Două crengi de ie­nu­păr, cu boabe multe

* Un pumn de boabe de ienupăr

* Rachiu de fructe

Luați o sticlă trans­­pa­ren­tă, cu gâtul larg, și vâ­râți în ea crengile întregi cu bobițele pe ele, ră­su­cindu-le ca o spirală. Adăugați și res­tul boa­belor și turnați dea­su­pra rachiu bun de fructe sau rachiu alb, limpede. Țineți sticla într-un loc cald și însorit, vreme de 6 săptămâni, timp în care ra­chiul devine maroniu.

Dacă aveți probleme cu stomacul sau cu intes­ti­nul, puteți bea o jumătate de păhărel de rachiu de ienupăr seara, înainte de cul­care. Două păhărele în timpul zilei curăță sângele și sunt diuretice.

Pentru sănătate: bun pentru intestin și sto­mac, are efect diuretic, curăță sângele. În caz de re­u­matism și de dureri articulare, se freacă zonele dureroase cu tinc­tură.

Atenție: În caz de probleme renale și pe timpul sarcinii este interzis a se folosi sau a se înghiți boa­be de ienupăr sau alimente și leacuri preparate din acestea.

Rachiu de păducel pentru inimă

* Frunze și flori de păducel

* Rachiu de fructe

Se umple cam o treime din­tr-o sticlă albă, trans­pa­ren­tă, cu gâtul larg, cu frun­ze și flori proaspete de pă­ducel. Se toar­nă peste ele ra­chiul de fruc­te și se ține sticla vreme de 6 săptămâni într-un loc cald și însorit.

Odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să beți în fiecare dimineață, după micul dejun, 25 de picături din acest rachiu, împreună cu puțină apă. Dar și în cazul problemelor cardiace trebuie neapărat să consultați medicul.

Pentru sănătate: bun pentru inimă.

Rachiu cu ceapă

* 2 cepe roșii

* 2 linguri de miere naturală

* rachiu de fructe (38-43°)

Se curăță cepele, se dau pe răzătoare și se pun – împreună cu mierea – într-o sticlă albă, transpa­ren­tă, cu gâtul larg. Se umple sticla cam de 3/4 cu ra­chiul de fructe, se agită bine, ca să se amestece in­gre­dientele, și se ține 24 de ore într-un loc cald și însorit, scuturând-o din timp în timp.

În perioada răcelilor și gripelor, se bea zilnic câte un păhărel de rachiu, dar se pot lua și numai una sau două linguri, de preferință înainte de a pleca de-acasă.

Pentru sănătate: previne răceala și infecțiile gri­pale, este bun pentru stomac și intestin.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian