Vești bune pentru marii creatori populari

În noianul de aberații legislative cu care Guvernul și Parlamentul ne-au cadorisit de săr­bători, s-a strecurat și o ini­ția­tivă sa­lutară, pe care am des­co­perit-o bucuros, tocmai când mă pre­gă­team să atrag atenția asupra felu­lui degradant în care mai-ma­rii țării îi tratează pe ul­ti­mii păs­trători ai tradițiilor noas­tre mile­nare. De la finele anilor 2000 în­coace, UNESCO a avut ideea extraordinară de a se ocupa – nu doar de zone geografice superbe și de locuri istorice, ci și de oa­menii care se luptă să păs­treze tradiția vie, în comu­nitățile lor. Așa a apărut ideea „te­za­urelor umane vii”, la care și Ro­mâ­nia s-a aliniat din 2009. De atunci în­coace, aproa­pe 100 de meșteri și rapsozi popu­lari din țara noastră au fost onorați cu acest titlu. Mulți dintre ei, foarte bătrâni, s-au prăpădit între timp, cum e și cazul regre­tatului Nicolae Pițiș, marele horitor al Ță­rii Lăpușului. Ba și mai rău, au murit uitați și săraci, pentru că n-au avut parte de nici un fel de ajutor din par­tea statului. Istorie vie, do­vezi ale creati­vi­tății uriașe a popo­ru­lui nostru, reprezen­tanți ai unei tradiții dătă­toa­re de identitate, sunt lăsați să-și mun­cească pă­mân­tul la 80 de ani, ca să-și pu­nă pâinea pe masă. Asta, într-o țară unde pensiile speciale nu pot fi atinse de nimeni și de nimic. Căci în România, să fii „spe­cial” înseamnă să apar­­ții unei clase pri­vile­­giate, care le­gi­fe­rează pentru ea însăși, ignorând marile valori tradiționale care încă mai reprezintă România adevărată.

I-a luat statului român 15 ani, din 2009 și până azi, ca să se gândească să le facă dreptate „tezaurelor umane vii” ale țării. Legea s-a dat înainte de Crăciun: e ceva birocrație la mijloc, dar lucrurile n-ar tre­bui să meargă prea greu, odată ce oame­nii au fost certificați deja ca „tezaure umane vii”. Indemnizația de merit pentru domeniul culturii pe care o vor primi va fi, se pare, una generoasă. Niște bani fo­losiți cu minte, de stat, pentru că, fără să mai aibă grija zilei de mâine, marii noștri păstră­tori de tradiții se vor putea dedica întru totul transmiterii valorilor naționale ale tre­cutului, către generațiile viitoare. N-ar strica, poate, niște programe speci­fice, finanțate și ele de stat, care să în­cu­rajeze tinerii de la țară să o ia pe urma „te­zaurelor umane”, salvând tra­diția. Mulți dintre marii noștri meșteri și rapsozi se sting înainte să găsească ucenici, cărora să le încredințeze secretele meseriei. La ce averi se duc pe nepotisme, astfel de pro­grame n-ar însemna nimic pentru bu­getul de stat. Dar dacă le va lua alți 15 ani guver­nanților să facă ceva, e posibil ca „tezaurele” de azi să nu mai fie în viață…