Februarie, cap de primăvară

În anii copilăriei mele, primăvara începea în Februarie. Nu cu fluturi și flori, ci cu muncă. O forfotă nestăvilită cuprindea satele. Se porneau muncile în grădini. Curățarea terenurilor, scoaterea resturilor rămase din culturile de anul trecut, focurile aprinse din uscături… Nori de fum, cu miros amărui de frunze arse… Urma curățarea pomilor: cireși, peri, meri; se tăiau crengile uscate, se curățau viile, se începea chiar tăierea lor. Pe sub zăpada cu zilele nenu­mă­rate, animalele găseau lăstari și smocuri de iarbă, crescute pe dealuri, pe sub vii, pe la prunii lui Te­lerez și prin Dosul Ierului, unde vegetația era fragedă. Caprele, dacă erau duse în pădure, se ridicau pe copaci și rodeau tot ce găseau crud. Păsările se porneau pe cântat și se pregăteau de nuntit. Se mai dădea foc tufelor, dar trebuiau păzite. Bunicul Ilie avea un butoi cu apă, să stingă focul cu furtunul… Tot ce făceau în Februarie era    important.    Mama aducea var de la Baia de Fier, din varnițele de pe râul Galbenul, să împrăștie pe pă­mânt, să dezinfecteze locurile agricole. Se gre­bla, se punea îngrășământ de grajd, se săpa pământul cu hârlețele. Se pregătea răzorul pentru ceapă și usturoi; se puneau semințele de legume tim­purii: fasole, morcovi, pătrunjel, leuștean. Le­gu­mele mai sensibile ajungeau răsaduri în ghive­ce, la ferestre, pentru a se transplanta în aprilie. În grădina de flori, se înlăturau tulpinile de tufănici și crini, apoi se puneau bulbii lalelelor, semințele de gura leului și regina nopții. Iubitorii de păsări le construiau    căsuțe și le puneau în copaci, Febru­a­rie fiind luna Dragobetelui, când zburătoarele își găsesc pețitorii. Tot atunci, se plantau ramuri de lămâiță, de coacăz, de zmeură, de agriși. Erau curățați arbuștii ornamentali, se puneau butașii de trandafiri în zone luminate. Lângă porțile mari, spre fântână, mama Torica avea un mare trandafir alb, din care umplea cu lăstari grădinile dinspre șo­sea, din fața casei… Doamne, câtă viață! Câtă bucurie de a fi la un loc cu tot satul, așteptând pri­măvara! Munci și zile care te făceau fericit. Rostul vieții. Un rost care azi s-a pierdut. Că-i iarnă, că-i primăvară, totuna! Răsfoim amintiri!

Ion Longin Popescu