Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

LETIȚIA STOIAN (primarul independent al comunei Semlac, jud. Arad): “Pentru mine, primăria e prima casă”

La mai puțin de 40 km de municipiul Arad și oarecum la mijlocul distanței între două puncte vamale, Nădlac și Turnu, pe malul drept al râului Mureș, se află comuna Sem­lac. For­ma­tă dintr-o singură localitate, al cărei nu­me îl poar­tă, este cea mai mare comună din județul Arad și este condusă, încă din 1996, de o femeie pri­mar: Letiția Stoian. Cum a reușit să câștige șap­te mandate la rând și ce o determină să se pre­gă­teas­că pentru cel de-al optulea, veți afla din inter­viul care urmează.

“Nici un guvern nu ascultă de cei de jos”

Letiția Stoian are 67 de ani. Nu s-a născut la Sem­­lac, dar locuiește aici de aproape 50 de ani. Ju­ris­tă de profesie, locul ei de muncă a fost, încă din 1981, în primăria comunei, unde a ocupat toate func­țiile posibile. Era secretar general în 1996, când un grup de localnici i-au sugerat că ar fi bine să can­di­deze la funcția de primar. Nu le-a dat un răs­puns pe loc, s-a consultat cu familia și și-a blo­cat postul, ca să și-l poată păstra, în caz că, partici­pând la alegeri, nu se va bucura de succes. A avut, la acea primă candidatură, nouă con­tra­candidați, toți băr­bați, dar a câștigat alegerile detașat. “N-am avut ni­ci­o­dată mai puțin de patru con­tra­­can­di­dați, me­reu băr­bați, dar cel mai mic scor pe care l-am ob­ți­nut a fost de 79 la sută”, spune Letiția Stoian.

– E greu pentru o femeie să-și de­dice atâția ani din viață comuni­tă­ții? 27 de ani sunt chiar o viață de om…

– Știți cum e? Când pleci la drum, trebuie să-ți asumi foarte multe res­pon­­sabilități, ești a comu­ni­tății de di­mi­neața până seara, dormi cu telefonul sub per­nă, trebuie să fii disponibil în orice mo­ment. În același timp, trebuie rezolvate și problemele de acasă, n-ai cum să le neglijezi. Soțul meu a murit în 2006, iar fiica mea îmi tot spune să mă opresc, să mă ocup de mine, dar încă nu simt că e momen­tul. Am trecut peste toate încer­cările, am mers îna­inte și mi-am dedicat efectiv viața comunității din Semlac. Pentru mine, primăria e prima casă, iar casa mea, a doua.

– Nu a fost greu să vă păstrați independența, cu atât de multe partide care s-au perindat la gu­ver­nare, de când sunteți primar?

– Toți au încercat, în timp, să mă convingă, să mă atragă politic, să-mi ofere una și alta. Sunt ală­turi necondiționat, de oamenii care fac lucruri bu­ne, dar sunt dezgustată de toate partidele, de toate guvernele, pentru că nu ascultă niciodată de noi, cei de jos. Sunt foarte multe lucruri de care ar putea să se țină seama și care ar avea rezultate mai bune pentru toți, pentru țară. Legile se schimbă de la o zi la alta, de nu apuci s-o înțelegi pe una, că s-a și schim­bat. Îți faci niște planuri, niște socoteli ce să faci și, până să le pui în practică, au schimbat legea și trebuie s-o iei de la capăt! Numai bunul Dum­ne­zeu știe cum mergem înainte!

“Condiții civilizate, ca la oraș”

– Cu ce investiții vă lăudați, în comună?

– Toată comuna dispune de rețea de apă și cana­li­zare, pe fonduri de mediu. Avem introdus gazul metan, străzile sunt asfaltate, trotuarele amenajate, avem piste de biciclete, teren de fotbal, stații de autobuz moderne și un cămin cultural dotat cu tot ce trebuie – realizate cu fonduri europene și gu­verna­mentale. Am construit o școală și o grădiniță de la zero, prin Banca Mondială. Avem în lucru un proiect care prevede reabilitarea clădirii vechii școli și trans­for­marea ei în centru “After-school”. Sunt mândră că Semlac are condiții civilizate cum găsești la oraș.

– Dacă ați construit o școală nouă înseamnă că sunt elevi care să învețe în ea!

– În clădirea cea nouă sunt 19 clase, învățământ primar și gim­na­­zial, cu patru laboratoare smart, unde învață 370 de copii. În 1996, la primul meu mandat, populația comunei era de 3000 de per­soa­ne. Acum, sunt 4300, și datorită faptului că foarte mulți s-au mutat aici, din zona Timi­șoa­­rei, oameni care își iau case vechi cu teren, le parcelează și își fac case noi. Tocmai ce punem la dispoziția tine­ri­lor 50 de locuri de casă, am făcut recepția pentru 28 de apartamente ANL și, la sfâr­șitul lunii Ianua­rie, vom depune documentația pentru locuințe sociale. De asemenea, prin PNRR, așteptăm să semnăm contractele pentru finanțarea a 12 locuințe pentru dascăli și personalul sanitar.

– Aveți un dispensar în comună?

– Da, avem dispensar, proprietatea primăriei, cu doi medici de familie, avem două cabinete stoma­to­logice și am câștigat finanțare și pentru un Centru Medical Comunitar. Sunt finanțate 200 de astfel de centre, la nivel de țară, construite de la zero pe fon­duri europene.

“Nu există petec de pământ necultivat”

– Din ce trăiesc locuitorii din Semlac? Mai lucrează pământul, mai cresc animale?

Școala gimnazială Semlac, construită de la zero

– La noi nu există petec de pământ necultivat. Avem 8311 hectare de teren, pământ al comunei, pe care-l lucrează cinci firme mari, dar și multe mai mici. O parte din localnici lucrează la două firme de transport rutier, aflate pe raza comunei, și destul de mulți fac naveta la Arad, pe platforma industrială.

– Seceta nu a afectat sectorul agricol, în ultimii ani?

– Anul ăsta, nu, doar anul trecut am avut ceva pro­bleme. În 2023, asociații ale agricultorilor care lucrează pământul din comună au depus trei proiecte pe fonduri europene, în valoare de câte un milion de euro fiecare, pentru realizarea unui sistem de irigații, care chiar va funcționa, începând cu anul viitor.

– Aveți și alți investitori mari în comună, sau doar cei din agricultură, de care aminteați?

– Luna aceasta, la Semlac, tocmai se inaugu­rează o fermă de scroafe de prăsilă, una din cele mai mo­derne din Europa, o altă firmă a investit într-o seră de 3 hectare, încălzită cu apă termală, iar în ianuarie, se va deschide și o fabrică de nutrețuri combinate.

– Tocmai ce-au trecut sărbătorile de iarnă. Se mai ține tradiția lor la Semlac?

– Avem o ceată de dubași cu care ne mândrim. Din fericire, încă mai trăiește o femeie, bătrână de 94 de ani, care s-a ocupat și pe vremuri de dubașii din comună și care încă-i mai îndrumă, cât o țin puterile. Am încercat să recuperăm costumele populare vechi de la bătrânii satului, să le recondiționăm și să le folosim în continuare. În Ajunul Crăciunului, dubașii se adună în fața primăriei și colindă, cu preoții, cu corurile bisericilor și ale școlii, împărțim daruri, apoi pleacă în comună, la toți gospodarii care sunt dispuși să-i primească. Anul ăsta, au umblat două zile la rând, că sunt foarte mulți cei ce le-au deschis cu drag porțile. Iar în seara de 25 Decembrie, ne-am adunat cu toții la Căminul Cultural, la Balul Dubașilor.

“Dacă lăsăm copiii cu telefoanele în mână, va fi vai și-amar de generațiile care vin!”

– Aveți și regrete, după atâția ani petrecuți în scaunul de primar?

– Schimbarea în rău a lumii! Telefoanele, cal­cu­latoarele, facebook și toate celelalte ne-au schimbat viața în rău, ne-au făcut să ne în­stră­­inăm unii de alții. Anul trecut, am reușit să scot 40 de copii pe te­re­nul de fotbal. Vă rog să mă cre­deți, am văzut copii de 7-8 ani care nu știau care e stânga sau dreap­ta, nu știau să alerge sau să se dea peste cap! Asta e tare trist. Și e trist și să văd că părinții sunt cei care nu-și lasă copiii să facă sport, să parti­cipe la activități. Nu mă las, mă duc și trag de ei să vină. Copiii stau pe telefon toată noaptea, sub pla­pumă, și nu se pot trezi la timp, că n-au dormit destul. Tu, ca părin­te, unde-ai fost? N-ai știut asta? Dacă mergem în con­tinuare și lăsăm copiii cu te­le­foanele în mână, va fi vai și-amar de generațiile care vin! Va trebui să muncim, să-i convingem pe părinți că trebuie să-și lase copiii să ia contact cu viața adevărată, să facă sport, mișcare, să sociali­ze­ze. Le-am făcut baze spor­tive moderne, sală de sport, dotate cu tot ce trebuie, nu le lipsește nimic, dar e delăsare din familie. Și asta e tristețea mea, ca om și ca primar.

– Veți mai candida și anul viitor la funcția de primar?

– Mă gândeam că-mi ajunge și e timpul să mă opresc, dar oamenii insistă să mai rămân, măcar un mandat. În 1996, le-am promis că fac multe și, mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit aproape tot. Singurul lucru pe care nu l-am reușit a fost amenajarea unui ștrand cu apă termală. Pe vremuri, a fost aici un astfel de ștrand, dar după Revoluție, fiind terenul unui IAS, s-a distrus totul. Am alergat 5-6 ani până am luat în administrarea noastră sonda termală din comună, obținerea licenței de exploatare a durat șapte ani, apoi ne-au anulat-o și acum suntem în curs s-o obținem pe zece ani. Am făcut toate investițiile care ne-au fost solicitate în acest scop, pentru că vreau să le redau oamenilor din comună apa termală. Dacă nu ne mai pune nimeni bețe în roate, cel târziu în 2025, acest ștrand cu apă termală va funcționa din nou la Semlac. Așa că, da, mai candidez o dată, ca să îmi țin și această promisiune făcută concetățenilor mei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian