„La doar 41 de ani, a primit diagnosticul de carcinom pulmonar”
Bună ziua!
Mă numesc Niculae Marian și doresc să îl ajut pe colegul meu Ștefan Fețeanu care a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare.
Ștefan Fețeanu traversează o perioadă foarte grea în aceste clipe și are nevoie de tot sprijinul nostru. Născut la 13 august 1982, în orașul Găești, județul Dâmbovița, Ștefan a avut o viață nu tocmai simplă, confruntându-se încă din fragedă copilărie cu pierderea tatălui. Cu toate acestea, a reușit să-și construiască o viață, o carieră și să-și întemeieze propria familie, fiind tatăl unui băiețel de 12 ani.
În Noiembrie 2023, la doar 41 de ani, Ștefan a primit, în urma unor investigații, diagnosticul de carcinom pulmonar, stadiu 3B, inoperabil la data diagnosticării, având în vedere dimensiunea și poziționarea tumorii. Astfel, după un lung șir de analize și investigații suplimentare, din ianuarie 2024 a început cursa contracronometru împotriva morții, cu primele ședințe dintr-un plan de tratament combinat de chimioterapie/radioterapie, în speranța stopării evoluției/reducerii tumorii și pregătirii pentru o intervenție chirurgicală care i-ar putea aduce salvarea.
Cum necazurile nu vin niciodată singure, tatăl vitreg al lui Ștefan urmează un tratament greu și costisitor pentru cancer la esofag, acest lucru punând o presiune psihică și financiară incredibilă asupra acestei familii greu încercate.
Dragi cititori ai revistei „Formula AS”, întrucât gesturile dvs. umanitare au devenit legendare, un fapt rar întâlnit în zilele noastre, prietenii și familia lui Ștefan vă cheamă să vă alăturați eforturilor de strângere a fondurilor necesare intervenției chirurgicale, având credința că puținul celor mulți ar putea fi un real ajutor pentru Ștefan și familia sa, în această luptă nedreaptă cu boala!
RON: RO41BREL0005525481020100
EUR: LT563250058398583378, cod BIC/SWIFT: REVOLT21
USD: LT563250058398583378, cod BIC/SWIFT: REVOLT21
Conturile sunt deschise la Revolut UAB Bank, pe numele Fețeanu Ștefan
Cu stimă,
NICULAE MARIAN
„Deși suntem salariați, costurile operației copilului nostru ne depășesc posibilitățile”
Stimată redacție,
Mă numesc Firu Alin Cătălin și sunt tatăl lui Fabian – un băiețel în vârstă de 13 ani, care a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiologică ce necesită intervenție chirurgicală urgentă care nu poate fi efectuată în România. Copilul a fost diagnosticat în trecut și cu epilepsie, întârziere globală de dezvoltare. Toate aceste afecțiuni se datorează unui sindrom foarte rar, în care a fost încadrat de curând, sindromul CFC (cardiofaciocutanat) care îi afectează permanent calitatea vieții. Fabian urmează terapie de 7 ani și necesită în continuare îngrijire specială, fiind încadrat în grad de handicap grav.
În deplasarea din Noiembrie 2023 la Spitalul „Marie Curie”, medicii ne-au recomandat să facem o intervenție pe cord deschis, care are avantajul de a nu mai trebui intervenit ulterior. Pentru a reuși, ea ar trebui făcută în 6 luni, din care două au trecut deja… Am identificat două clinici unde se poate efectua: Boston și Roma. La ultima dintre ele, intervenția costă circa 40.000 de euro și pentru că nu poate fi efectuată în România, vom avea trimitere avizată de medicul specialist și de Casa de Sănătate, iar banii vor fi decontați între cele două țări (România și Italia) conform legislației europene. Deși suntem salariați atât eu cât și soția mea, cheltuielileprevăzute depășesc cu mult posibilitățile noastre. Pentru a găsi resurse finaciare, am înființat o asociație numită „Visuri și speranță pentru Fabi”, ale cărei acte sunt în curs de eliberare, la Judecătoria Craiova. Astfel vom putea primi 3,5% din impozitul pe salarii de la persoane fizice sau din impozitul pe profit de la persoane juridice. Anul acesta nu ne bazăm pe o sumă mare, deoarece majoritatea oamenilor pe care i-am contactat au direcționat deja impozitul. De aceea, vă rugăm să ne ajutați să putem achita cheltuielile de transport și cazare, pe durata operației lui Fabian și a controalelor ulterioare. Suntem într-o cursă contracronometru pentru salvarea copilului nostru.
Pentru cei care doresc să ne ajute, menționez contul meu bancar
RO93INGB0000999906600572, deschis la ING Bank, filiala Ișalnița.
Atașez documente în sprijinul celor afirmate mai sus.
Vă mulțumesc în numele vieții copilului meu,
FIRU ALIN-CĂTĂLIN – localitatea Ișalnița, strada Unirii nr. 74, jud. Dolj, cod 207340,tel. 0760/29.27.50
„Am un picior amputat și mă deplasez foarte greu”
Subsemnatul Pihoda Florenț, domiciliat în orașul Sărmașu, județul Mureș, mă adresez dvs. din următorul motiv: anul trecut mi-a fost amputat parțial un picior, mai am doar călcâiul, mă deplasez foarte greu și deja se văd oasele. Atașez acestei scrisori și documentele medicale din Cluj, care confirmă cele sus menționate. Vă rog din suflet ajutați-mă, cu cât vă pune Domnul pe inimă, deoarece nu am pe nimeni. Am mare nevoie de ajutorul vostru și de susținerea voastră. Doresc ca Dumnezeu să vă răsplătească cu sănătate și cu multe binecuvântări.
Vă mulțumesc!
PIHODA FLORENȚ – str. Ghioceilor nr. 32A, loc. Sărmașu, jud. Mureș, cod 547515
„N-am crezut vreodată că voi ajunge să cer ajutor”
Doamnă Sânziana Pop,
Vă scriu aceste rânduri, mânată de situația critică în care mă aflu. Nu mi-am putut imagina vreodată că voi ajunge în situația în care să nu-mi pot suporta financiar plata tratamentelor recomandate de medicii de specialitate, să fiu obligată să cer ajutor. După ce am rămas văduvă, la o vârstă destul de tânără, acum două săptămâni, a decedat și mama mea, cu care locuiam și de care aveam grijă. Am rămas singură și bolnavă. Din pensia pe care o am, după aproximativ 35 de ani în industria chimică, abia reușesc să îmi acopăr cheltuielile urgențe (medicamente, întreținere cu cheltuielile locuinței etc.). Sufăr de poliartroză reumatoidă, o boală care mi-a atacat toate articulațiile, fapt pentru care mă deplasez foarte greu. Dar nu este singura suferință care mă chinuie. Din fișa de observație a medicilor de specialitate pot enumera: boală mixtă de țesut conjunctiv; artroză de șolduri bilaterală; osteoporoză în tratament – maladia Dupuytren, boala Basedow, hipotiroidism. Tumoră vezicală rezectată, litiază renală; adenopatie subangilo-mandibulară dreaptă; ulcer gastric. Pentru toate cele expuse am atașat documentele doveditoare. De aceea, rugămintea mea se îndreaptă spre un ajutor financiar, pentru a putea achita unele costuri ale medicamentelor, care nu sunt acoperite de C.A.S.
Am cont în lei deschis la Banca Transilvania, pe numele BAROI MARIA, RO87BTRLRONCRT0CJ6142301.
Cu stimă și mulțumiri,
BAROI MARIA – com. Dumbrava Roșie, sat Cut, jud. Neamț, cod 617187, tel. 0744/23.16.60
BUNA ZIUA DRAGA FORMULA AS! VA URMARESC PE INTERNET SI SINT PROFUND IMPRESIONATA DE CALITATEA SI INALTUL STANDARD AL REVISTEI. LAUDA , ADMIRATIE SI RECUNOSTIINTA DNEI SINZIANA POP SI TUTUROR COLABORATORILOR CARE NE ADUC NORMALUL SI NE FAC VIATA MAI FRUMOASA. AS DORI SA OBTIN TEL LUI STEFAN FETEANU DIN GAIESTI, DOLJ CA SA IL CONTACTEZ PERSONAL. CALDUROASE MULTUMIRI SI TOATE URARILE DE BINE SI SANATATE!
PAULA STIRBEI
MIAMI, FLORIDA -USA-