Agricultura urbană

Am mai atins, dar așa, în treacăt, subiec­tul „agricultura urbană”, în câteva arti­cole publicate de Formula AS. Pentru azi, mi-am propus să scriu în exclusivitate pe tema asta, fiindcă, în opinia mea, lucrurile evoluează într-o direcție convingătoare: au fost deja emise legi, inclusiv în România, privind aceste noi practici. Ce este, deci, agricultura urbană?

Zmeurișul din Bruxelles

Când am întâlnit prima oară sintagma „agricul­tu­ră urbană”, am fost un pic nedumerit. Mi s-a pă­rut că un poet a pus să se ciocnească două cuvinte cu sensuri opuse, pentru a produce, mai degrabă, un efect retoric, decât să acopere o realitate obiec­tivă. Ce treabă ar avea orășenii cu munca pămân­tului? Ei lucrează în fabrici și birouri, nu pe ogoare și răzoare. Ei umblă cu mapa, nu cu sapa! Realita­tea depășește însă, de cele mai multe ori, cadrele men­tale în care obișnuim să o ținem închisă. Ia for­me multiple, complexe, care ne dau peste cap con­vingerile bine înțelenite. De peste zece ani, unele orașe reinte­grea­ză în lumea lor agricultura. E ne­voie doar de o scurtă documentare pentru a des­co­peri o sumedenie de exemple. Cul­mea, în țările din vestul Europei, unde urbanizarea este de-a dreptul excesivă, marile orașe ascund mici afaceri agricole, acolo unde te aștepți mai puțin: pe terasele blocu­rilor, în parcări subterane dezafectate, în spațiile dintre clădiri, în interiorul clădirilor moderne și al marilor magazine. Creatorii celei mai mari civili­za­ții urbane din ultimul mile­niu, europenii, promo­vează acum agricultura, grădină­ritul, apicultura, în interiorul metropolelor. Europa urzește acum filo­sofia aceasta a fructelor și legumelor, a ciupercilor și plantelor aromatice, a fagurilor cu miere de pro­ducție citadină. Un exemplu este chiar orașul Bru­xelles, capitala Uniunii Europene. Aici, lângă aba­toa­rele din cartierul Anderlecht, se află o clădire numită Foodmet. Pe acoperișul ei a luat ființă, în 2018, o fermă urbană nemaivăzută altundeva pe tot conti­nentul. Sus, la cucurigu, au fost ridi­ca­te zeci de tone de pământ, apoi au fost amena­jate straturi cu diverse specii horticole și legu­mi­cole: salată, dovlecei, busuioc, pătrunjel, co­rian­dru, afin, zmeur. Arhitectul acestui pro­iect, denu­mit BIGH (Building Integrated Green House), se numește Steven Beckers. El a ex­pli­cat (citat de rural.rfi.ro), că a fost ne­vo­ie de multe straturi succesive de izolație, pentru a obține 2000 mParizieni la sapă

Propun să coborâm, geografic, un pic mai jos, până la Paris. „Orașul Luminilor”, cum a fost supranumit, este de multă vreme încon­ju­rat de grădini cu legume și pomi fructiferi. Cu pes­te două sute de ani în urmă, fermierii francezi au încercat să dezvolte agricultura în oraș, ridi­când, în cartierul Montreuil, ziduri lângă care au plantat piersici. Zidurile au fost con­struite din materiale (bălegar, moloz, ten­cuială) care ziua absorbeau căldura, iar noap­tea o eliberau, oferind astfel un micro­climat favorabil culturii de piersic. Totodată, dezvol­ta­rea fermelor de le­gu­me în apropierea Pari­sului a dus la numirea regi­unii Ile-de-France, drept „Câmpia Virtu­ți­lor”. Cu trecerea anilor, însă, politicile de urba­nism preocupate de igienă au împins din nou agricultura la perife­ria orașului. Astăzi, reveni­rea acestei activități emina­mente rurale în incin­ta orașelor ia forme noi, care intră sub termenul general de agricultură urbană. În 2016, orașul Paris a creat programul Pariscul­teurs pentru a facilita și accelera instalarea proiec­telor agricole în Paris. Ideea este de a găsi locuri pentru înființarea cultu­ri­lor: acoperișuri, pereți, parcări, terenuri deschise, și de a oferi fermierilor opor­tu­nitatea de a dezvolta afaceri agricole în capitala Franței. Parisculteurs folo­sește o abordare colaborativă, prin par­te­neriate cu fermieri, ONG-uri, firme, cu scopul de a găsi lo­curi în întregul Paris și, recent, în zona metro­po­litană mai largă. Există o Cartă a celor 100 de hec­ta­re, cu 82 de parteneri care susțin împădurirea urbană și dezvol­ta­rea agri­cul­turii urbane. De la cre­a­rea Paris­cul­teurs, mai mult de 50 de pro­iec­te au fost realizate și tot atâtea sunt în curs de dez­voltare. Parisul are acum peste 30 de hectare de teren agricol în limitele orașului și devine un lider în acest domeniu. În plus față de stabilirea și spri­jinirea proiectelor, cei implicați în programul Paris­culteurs desfășoară și o strategie de comu­ni­care și sensibilizare adresată proprieta­ri­lor de te­renuri, fermierilor urbani deja instalați sau care vor urma să se instaleze, precum și publi­cului larg, pen­tru a crește gradul de conștientizare și a oferi oportunități de formare (de exemplu, ateliere des­pre agricultura urbană, setul de instru­mente al fer­mie­rului urban). Parizienii implicați în acest pro­gram se așteaptă să scurteze lanțurile de aprovizio­nare (legumele își păstrează mai bine prospețimea dacă sunt culese din serele din cartier, decât dacă sunt aduse de la distanțe mai mari); să contribuie la securitatea alimentară (dacă o fermă care oferă în mod obișnuit produse agri­cole se închide, locui­to­rii de la oraș au la dispoziție sursa proprie de hra­nă); să întărească legăturile co­munitare (dacă ies în grădină să muncească, oră­șenii ajung să se cu­noas­că mai bine și să se ajute, depășind izolarea și înstrăinarea care caracteri­zea­ză viața urbană); să utilizeze în mod eficient apa de ploaie, contribuind astfel la un mod de viață ecologic. Mai sunt, desi­gur, și alte beneficii pe care agricultura urbană le poate oferi locuitorilor unui mare oraș. Este o cale modernă de întoarcere la natură, fără să părăsești modul de viață oră­șenesc.

O lege favorabilă

Aș putea continua să prezint încă multe alte proiecte de agricultură urbană, nu numai din Euro­pa, dar și din Canada și Statele Unite, sau din Noua Zeelandă și Japonia. Vă las plăcerea celor care fo­lo­siți internetul, să descoperiți pe cont propriu in­for­mații despre cât mai multe proiecte. Cum stau lu­crurile în România? Dacă îmi permiteți un strop de istorie, aș zice că agricultura urbană nu a lipsit niciodată în București. Pe la periferii, se aflau, din timpuri vechi, grădini de legume și plantații de viță-de-vie. Cu excepția cen­trului comer­cial, restul cartie­relor/ma­ha­la­le­lor aveau o componentă agri­co­lă deloc ne­glijabilă. Con­strucția blocurilor în tim­pul regimului co­mu­nist a ras grădini și cotețe cu păsări, dar au supraviețuit destule oaze agri­cole în spatele blocurilor, cu zarzavaturi, pomi fructiferi și chiar cu cotețe populate cu porci și păsări. Pe de altă parte, regimul a permis locuito­ri­lor, mulți cu origine țără­neas­că, să amena­je­ze mici grădini la mar­gi­nea orașelor, grădini care au rezistat și după revoluție, până când expansiunea imobiliară le-a șters de pe fața pământului. Agricultură urbană, în sensul actual, nu există încă în București sau în ma­rile orașe, așa cum este în Paris sau Bruxel­les, cu răzoare cu salată verde și rânduri de zmeur de mii de metri pătrați pe terasele blocurilor. Există însă numeroase inițiative în spațiu privat, în balcoa­ne sau în micile petice de pământ aferente caselor și vilelor din vechile și noile cartiere. Dacă abor­dăm subiectul strict teri­torial, adică între granițele administrative ale Bucureștiului, putem spu­ne că avem aici agricultură urbană. Dacă, însă, ne referim la dezvoltarea unor proiecte în acele zone ale capitalei unde avem țesă­tura urbană veche și nouă puternică, bine legată, nu, nu avem agricultură urbană ca la Paris. Nu cred că sunt cultivate legume pe Palatul Parlamen­tului, pe blocurile de pe Magheru sau pe cele din Pipera. Avem însă o lege care fundamen­tează o astfel de acti­vi­tate. „Primăriile lo­cali­tă­ților cu un număr mai mare de 100.000 de lo­cuitori au obliga­ția să întocmească strategii privind hor­ti­cultura urbană în spațiul intra­vi­lan al lo­ca­lității și amplasarea uni­tăților de pro­ducție horticolă în medii controlate (sere și solare, n.m.)”. Avem lege, mai trebuie să avem și voință și forță de muncă!