Aceleași culori – roșu, galben, albastru – și același destin: cu trei ore înaintea meciului amical de fotbal dintre Columbia și România, de pe impresionantul stadion „Metropolitano” din Madrid, în marea de steaguri tricolore pe care le flutură vântul aspru de sfârșit de Martie, nu-ți dai seama care sunt români și care columbieni. Zeci de mii de oameni așteaptă cu înfrigurare începutul partidei. Știi doar ce-i unește și ce dă, de fapt, un sentiment de frățietate evenimentului: sunt oameni care și-au rupt o jumătate de zi, în mijlocul unei săptămâni grele de muncă, pentru a urmări o partidă de fotbal. Cu foarte rare excepții, sunt emigranți aflați în Spania în căutarea unei vieți mai bune. Oameni simpli, unii plecați și de 20 de ani, dar care nu s-au putut rupe de „acasă”, de cultura, de credința și de obiceiurile cu care au crescut, în țări prea puțin prietenoase, dovadă că au fost forțați să-și caute norocul peste mări (cazul columbienilor) și țări (cazul românilor). În ciuda realizărilor personale și a succeselor profesionale obținute într-un sistem cât se poate de competitiv, cum e cel occidental, și unii, și alții trăiesc cu nostalgia casei de care s-au rupt. Nu e nevoie decât de-un vag pretext pentru a purta cu mândrie tricolorul pe străzile Spaniei și pentru a le reaminti copiilor, care de-acum învață în limba țării de adopție, de unde se trag și ce înseamnă „acasă”.
Cine a avut ideea organizării unui meci amical, între două țări cu foarte mulți emigranți, știa ce resorturi atinge. Dovadă că, într-o seară când echipa națională a Spaniei juca, la rândul ei, un mare meci amical, tot la Madrid, în fața unei superputeri ca Brazilia, „amicalul diasporei” dintre Columbia și România a avut o audiență-record, de peste 50.000 de spectatori! Și doar programarea meciului în mijloc de săptămână a făcut ca stadionul să nu se umple până la refuz. Columbieni și români din patru generații și-au dat întâlnire pe „Metropolitano”, într-un adevărat festival al mândriei naționale. A fost 3-2 pentru sud-americani, dar bucuria tribunelor (rezultatul e bun și pentru echipa națională a României) nu poate fi măsurată în goluri.
Pentru unii dintre copiii de emigranți români a fost pentru prima oară când au purtat tricoul galben al Naționalei noastre, a fost prima oară când au văzut pe viu echipa României și, mai ales, a fost pentru prima oară când au cântat, din toți rărunchii, „Deșteaptă-te, române!”, alături de mii și mii de compatrioți! Dor de țară, la o partidă de fotbal. Bucuria obârșiei. Mândria să fluturi, deasupra capului, tricolorul, să împărtășești cu „frații” columbieni, dragul de locul din care te tragi. România a pierdut cu Columbia, dar câștigul e în suflet. Sunt multe lucruri care se pot cumpăra cu banii munciți în Occident, dar fericirea că fiul tău, născut în Spania, cântă prima oară imnul României, asta nu se cumpără cu bani…
Romanian